Ferice de omul^* care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul^** celor batjocoritori,

ci își găsește plăcerea^* în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea^** Lui!

El este ca un pom sădit^* lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit^**.

Nu tot aşa este cu cei răi, ci ei sunt ca pleava^*, pe care o spulberă vântul.

De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii, în adunarea celor neprihăniţi.

Căci Domnul^* cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.