Ferice de omul^* care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul^** celor batjocoritori,

ci își găsește plăcerea^* în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea^** Lui!

El este ca un pom sădit^* lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit^**.

Nu tot așa este cu cei răi, ci ei sunt ca pleava^*, pe care o spulberă vântul.

De aceea cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii, în adunarea celor neprihăniți.

Căci Domnul^* cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.