Pilda cu talanţii

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Şi mai este [Împărăţia cerurilor] ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat.

Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.

De asemenea, şi cel cu doi a câştigat alţi doi.

Iar cel ce luase un talant, s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.

După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.

Şi, apropiindu-se, cel care luase cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând: «Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată, alţi cinci talanţi am câştigat cu ei».

Zis-a lui stăpânul: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău».

Apropiindu-se şi cel ce a luat doi talanţi, a zis: «Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată, alţi doi talanţi am câştigat cu ei».

Zis-a lui stăpânul: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău».

Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: «Doamne, te-am ştiut că eşti un om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.

Şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău».

Şi, răspunzând stăpânul său, i-a zis lui: «Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?

Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.

Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.

Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.

Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor»” (Mt 25, 14-30).

Pilda cu talanţii este foarte cunoscută, însă prea puţin înţeleasă şi, mai ales, prea puţin pusă şi trăită în viaţa noastră. În chipul slugilor din evanghelie, cărora stăpânul le‑a împărţit talanţii, suntem noi, creştinii, cărora Dumnezeu ne‑a împărţit şi ne împarte mulţi şi feluriţi talanţi. Un talant de la bunul Dumnezeu este, spre pildă, şi sănătatea omului, mintea, priceperea. Un talant de la Dumnezeu e şi averea omului. Un talant de la Dumnezeu sunt apoi şi diferitele daruri ce le au unii oameni. Unul are darul de a cânta frumos, altul are dar de a vorbi frumos, unul are dar de a scrie versuri, altul, de a cânta la violină sau alt instrument etc. Toate acestea sunt daruri primite de la Dumnezeu şi omul e dator să le pună în slujba Domnului şi a mântuirii sufletului său. Nu tuturora li s‑au dat pe o măsură aceşti talanţi. Unora li s‑a dat numai un singur talant: sănătatea ori mintea; altora (spre pildă, cărturarilor) li s‑au dat mai mulţi talanţi. Toţi însă trebuie să „negustorească” pentru Domnul cu aceşti talanţi şi să scoată din ei dobândă de mântuire sufletească.

O, ce lucru frumos şi ce viaţă minunată ar fi în această lume când fiecare om ar „negustori” pentru Domnul cu talanţii ce‑i are de la El! O, cum s‑ar schimba înfăţişarea acestei lumi când - de la ministru, până la primarul din sat - fiecare slujbaş şi‑ar da seama că slujba lui e un talant cu care trebuie „să lucreze ca pentru Domnul” şi să‑şi dea seama înaintea Domnului despre „negustoria” sufletească ce a făcut‑o cu talantul ce i s‑a dat. O, cât s‑ar face de buni şi plugarii şi toţi oamenii când toţi talanţii lor ar „negustori” pentru Domnul! Însă ce vedem noi azi în lume? În toate părţile vedem pe oameni risipind şi îngropând talanţii ce‑i au de la Dumnezeu. Ici, iată, un beţiv îşi îngroapă sănătatea, mintea, averea şi sufletul. Dincolo, iată un desfrânat cum îşi cheltuieşte talantul cel trupesc şi sufletesc. Ici, iată slujbaşul cum îşi risipeşte talanţii, făcând cu ei nedreptăţi şi negustorind pentru diavolul; dincolo, iată pe zgârcitul şi pe lacomul cum astupă în pământ talantul averii ce‑l au de la Dumnezeu.

Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul cântării, cântă şi zbiară noaptea prin birturi, în loc să înveţe şi să cânte cântări creştineşti. Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul de a scrie versuri, scrie poezii aţâţătoare de patimi rele. Muzicantul care, duminica, aţâţă lumea la joc cu meşteşugul ce‑l are în violină încă „negustoreşte” pentru diavolul cu talantul ce‑l are de la Dumnezeu. Tot pentru diavolul negustoreşte şi cel ce are minte şi învăţătură bună, dar foloseşte acest talant pentru a‑i înşela pe cei mai mulţi, care sunt mai puţin pricepuţi. O, ce risipă grozavă se face azi cu talanţii Domnului şi în popor şi între cărturari!

Dragă cititorule! Nu uita că şi tu ai primit de la Domnul talanţi despre care va trebui să dai seamă în Ziua Judecăţii. Tot ce ai tu, toată averea ta trupească, lumească şi sufletească este un talant de la Dumnezeu, cu care trebuie să „negustoreşti” mântuire sufletească. În Ziua Judecăţii, aşa vei sta şi tu în faţa Dreptului Judecător cum stau slugile în imaginea de la pagina 93. Unde este talantul ce ţi l‑am dat? va întreba Tatăl Ceresc pe omul păcătos. Ce ai făcut cu el? L‑ai băut în crâşmă? L‑ai cheltuit în desfrânări? Ai viclenit cu el? Ori ai făcut nedreptate? Ori l‑ai ascuns în zgârcenie?

Vai celui ce nu va putea da seama în Ziua Judecăţii de talanţii ce i‑a avut în această lume!

Şi mai este încă un talant de care va trebui să dăm seama în Ziua Judecăţii. E un talant mai scump decât toate: e Jertfa Domnului Hristos, e Sângele Domnului. E acesta un talant ce ni se îmbie tuturor pentru a cumpăra cu el moştenirea vieţii de veci. Ai primit tu acest talant? Şi cum l‑ai folosit?

Un ogor plin de spini şi pălămidă am văzut astă‑vară întrun sat. Era al unui beţiv, şi oamenii spuneau că beţivul e pe cale de a‑l vinde, adică de a‑l pierde pentru băutură. Aşa e pierdută şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei ce‑şi îngroapă talanţii în patimi şi plăceri lumeşti, în loc să lucreze cu ei în ogorul mântuirii sufleteşti. Tu, cititorule, cum foloseşti talanţii ce‑i ai de la Domnul?