Pilda cu cele zece fecioare

„Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luând candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea mirelui.

Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte.

Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.

Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, o dată cu candelele lor.

Dar mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit.

Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: «Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui!».

Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor.

Și cele fără minte au zis către cele înțelepte: «Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre».

Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi».

Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis.

Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând:

«Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!».

Iar el, răspunzând, a zis: «Adevăr zic vouă: nu vă cunosc pe voi».

Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Mt 25, 1-13).

Minunată este această pildă. Până la sfârșitul veacurilor, pilda cu cele zece fecioare va rămâne ca un strigăt de trezire către toți cei ce dorm în păcate și fărădelegi... Până la sfârșitul veacurilor ea va aduce aminte oamenilor că viața noastră este - trebuie să fie - o pregătire, o așteptare a Mirelui Ceresc, a Împărăției lui Dumnezeu.

În pilda cu cele zece fecioare care‑l așteptau pe mire este pusă chemarea vieții noastre. Și viața noastră e o așteptare a Celui ce a zis: „Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui” (Apoc 22, 12). Fiecare dintre noi e chemat să ia parte la „nunta” cea mare (Mt 22, 10). Mirele cel dulce al sufletelor noastre - Iisus Mântuitorul - ne cheamă pe toți la „nunta” Sa... la praznicul cel veșnic al sufletelor noastre... la praznicul cel mare, unde este bucurie și fericire veșnică. Dar pentru această „nuntă” trebuie pregătire sufletească.

Cinci dintre fecioare, ne spune pilda, erau înțelepte. Acestea s‑au asigurat din vreme să aibă untdelemn pentru când sosește mirele. Aceste fecioare cuminți îi închipuie pe creștinii cei adevărați care petrec o viață de așteptare a Mirelui Ceresc. Untdelemnul candelelor închipuie credința, dragostea, faptele bune și alte daruri și comori sufletești. Cine are acest untdelemn, cine trăiește o viață de credință, de rugăciune și fapte bune, acela și‑a asigurat untdelemnul de lipsă pentru întâmpinarea Mirelui. Acela poate trăi liniștit, el este gata în orice clipă să‑L întâmpine pe Domnul și să plece „acasă la Domnul”.

Cine trăiește o viață cuprinsă, aprinsă și cârmuită de darul și harul Duhului Sfânt, acela are candela aprinsă și e gata oricând pentru întâmpinarea Mirelui.

Celelalte cinci fecioare despre care ne spune pilda erau nebune. Ele nu s‑au asigurat cu untdelemn. Dormeau liniștite în vreme ce candelele lor se stingeau. Nu‑și dădeau seama ce va fi cu ele când va sosi Mirele.

Aceste cinci fecioare nebune îi închipuie pe cei ce dorm în păcate și nepăsare de suflet. Ah! E plină lumea de azi de nebunia celor cinci fecioare nebune. E plină lumea de cei ce dorm cu candelele goale. E plină lumea de păcătoși care dorm liniștiți în păcate și fărădelegi. Ca mâine strigarea morții îi va afla fără untdelemn.

Mirele din pilda Evangheliei a venit pe neașteptate. Pe neașteptate va veni și Mirele cel Ceresc. Toate Evangheliile spun acest lucru. Evanghelia ne spune apriat că Fiul Omului va veni pe norii cerului să judece pământul (Mt 25). Aceasta va fi ziua cea mare când va trebui să aprindem candelele noastre. Dar nimenea nu știe când va veni această zi, „nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mt 24, 36). De altfel, pentru noi nici nu are însemnătate acest secret divin. Fie că vom fi pe pământ, fie că vom fi în mormânt când va sosi Mirele, lucrul de căpetenie acesta este: să avem candelele pline cu untdelemn.

Strigătul că a venit Mirele este pentru noi moartea.

Moartea ne vine ca o solie, ca o strigare că a sosit Mirele și trebuie să ieșim din aceasta lume întru întâmpinarea Lui. Moartea ne vine ca o chemare la cina marelui ospăț ceresc (Mt 22). Moartea ne vine ca o solie neașteptată. Trebuie să stăm totdeauna gata.

„Strigare” mare ne spune pilda că s‑a făcut la sosirea mirelui. Strigare și spaimă. Dar spaima le privea numai pe fecioarele cele nebune. Fecioarele cele înțelepte au primit strigarea cu liniște și bucurie. Își știau candelele pline cu untdelemn.

Când ți‑ai strâns untdelemn în candela sufletului, aștepți moartea liniștit, aștepți venirea Mirelui liniștit. O, ce liniștit moare cel credincios! O, cu ce dor și bucurie Îl așteaptă cel credincios pe Mirele Ceresc! Viața celui credincios este dorirea și chemarea cu care se încheie Apocalipsa și Scripturile: „Amin, vino, Doamne Iisuse!” (Apoc 22, 20).

Vestea sosirii Mirelui le‑a umplut de groază pe fecioarele cele nebune. Abia atunci și‑au dat seama că n‑au untdelemn în candelele lor și alergau zorite în toate părțile. Strigarea morții îi umple de groază pe cei păcătoși. Abia pe patul morții se trezesc păcătoșii din somnul păcatelor și aleargă îngroziți în toate părțile după untdelemn, dar atunci e prea târziu... e prea târziu...

„Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă”... așa strigau fecioarele cele nebune, bătând la ușa ospățului. Dar strigarea lor era zadarnică.

Ușa se închisese. Ușa nu se mai deschidea. Ele întârziaseră și rămaseră afară. Înlăuntru era lumină și veselie, iar ele stăteau afară în noapte și întuneric. Prin nebunia lor pierduseră bucuria marelui ospăț, pierduseră chemarea mirelui.

Fioroasă era starea lor, dar și mai fioros a fost răspunsul ce le‑a venit dinăuntru.

„Nu vă cunosc pe voi”... așa le‑a răspuns mirele, dinăuntru. Timpul intrării a trecut. Voi nu mai sunteți dintre chemații mei... nu vă cunosc pe voi... chemații mei au intrat... ușa s‑a închis...

Așa e și cu viața celor păcătoși. Fecioarele care băteau la ușa cea închisă îi închipuie pe cei păcătoși... îi închipuie pe cei care și‑au petrecut viața în păcate și fărădelegi... îi închipuie pe cei care numai în clipele morții se trezesc îngroziți și bat la ușă, dar atunci e prea târziu... e prea târziu. O pocăință prea târzie bate la ușă și ușa nu se mai deschide. Ușa mântuirii s‑a închis și nu se mai deschide.

Până trăiește omul, toate ușile mântuirii sunt larg deschise. Toate evangheliile îl cheamă pe om să intre pe ușa mântuirii.

Dar, în clipele morții, această ușă se închide. Ușa corăbiei lui Noe a stat 160 de ani deschisă, chemându‑i pe oameni să intre la mântuire. Dar, când s‑a pornit potopul, ușa s‑a închis. Au scăpat numai cei care intraseră. Așa se închide și ușa mântuirii în clipele când sosește sfârșitul omului. Ferice de cel ce a intrat și a scăpat înăuntru, la ospățul bucuriei și fericirii veșnice; vai de cei ce au rămas afară, în întuneric și în pieire sufletească!

Ah, ce fior este în cuvintele: „Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă!”... Așa vor striga și păcătoșii în clipele când Fiul Omului va veni să judece pământul. Strigarea lor va fi strigătul celor care se pierd. Dar și mai fioros va fi răspunsul ce‑l vor primi. „Nu vă cunosc pe voi”... le va răspunde Domnul. Eu cunosc oile Mele, dar pe voi nu vă cunosc, pentru că n‑ați ascultat glasul Meu și n‑ați petrecut în turma Mea (In 10). Eu nu vă cunosc pe voi, pentru că nici voi nu M‑ați cunoscut pe Mine, ci ați trăit o viață fără de Mine... ați trăit o viață mincinoasă. Mi-ați zis mereu: „Doamne, Doamne”, dar n‑ați făcut voia Mea (Mt 7, 21)... V‑am împresurat mereu cu dragostea Mea, dar voi M‑ați respins... Am bătut la ușă și nu Mi‑ați deschis (Apoc 3, 20)... La voi am venit și nu M‑ați primit...

Dragă cititorule! Mai curând ori mai târziu, „Fiul Omului Se va arăta pe norii cerului”... Ah, ce strigare și ce mișcare va fi atunci! Atunci va fi nunta cea mare a Mirelui Ceresc. Sfinții, îngerii, martirii și toți credincioșii, îmbrăcați în haine albe, se vor prezenta cu candelele aprinse pentru întâmpinarea Mirelui. În toate părțile va răsuna strigarea: „Iată, Mirele vine, ieșiți întru întâmpinarea Lui!”.

Fie că vom fi pe pământ, fie că vom fi în mormânt, va trebui să ieșim și noi întru întâmpinarea Mirelui. Oare avea‑vom noi atunci untdelemn în candelele noastre? Această întrebare trebuie să ne urmărească o viață întreagă.

Privegheați!... Acesta este cuvântul Mântuitorului. Ah, de câte ori a spus Mântuitorul acest cuvânt: Privegheați! Privegheați dar, „că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața. Ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind” (Mc 13, 35).

Să priveghem... Să ne îngrijim din vreme de untdelemn... Să nu ne lăsăm biruiți și adormiți de ispitele și înșelăciunile lumii... Să stăm totdeauna gata, ca o santinelă neadormită, așteptând în orice vreme sosirea Mirelui.

Rugăciune

Iisuse, preadulcele meu Mire sufletesc! Și eu sunt dintre cei care așteaptă întâmpinarea Ta. Într-o vreme eram plin de sufletească trezvie. Candela mea era plină cu untdelemn. Dar, vai, a venit noaptea ispitelor și încercărilor... A venit noaptea și privegherea s-a făcut tot mai grea... A venit noaptea și privegherea mea a slăbit... Somnul m-a furat... Untdelemnul s-a gătat... Candela stă gata să se stingă...

Iisuse, preabunule Doamne și scumpul meu Mântuitor! Te rog, nu mă lăsa în această stare de pierzare. Aprinde din nou candela sufletului meu... Pune din nou untdelemn în ea... Aprinde-mă din nou pentru Tine... Pentru o viață trăită cu Tine...

Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoșilor! Trezește-mă din somnolența și trândăvia ce m-a cuprins. Strigă-mă și mă trezește din nebunia în care dorm așteptând Mirele cu candela goală. Trezește-mă, Duhule Sfinte... Trezește-mă cu o clipă mai înainte de a sosi Mirele și de a se închide ușa. „Iată, Mirele vine la miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind, nevrednică este, iarăși, pe care o va afla lenevindu-se și dormind. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară de împărăție să te încui”...