Foto Pr. Iosif Trifa

Pilda cu cei chemați la cină

Pr. Iosif Trifa - Din pildele Mântuitorului

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți.
Și a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemați: «Veniți, că, iată, toate sunt gata!».
Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: «Țarină am cumpărat și am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă».
Și altul a zis: «Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă».
Și altul a zis: «Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni».
Și, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: «Ieși îndată în piețele și ulițele cetății și pe săraci, și pe neputincioși, și pe orbi, și pe șchiopi adu-i aici».
Și a zis sluga: «Doamne, s-a făcut precum ai poruncit și tot mai este loc».
Și a zis stăpânul către slugă: «Ieși la drumuri și la garduri și silește să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea»” (Lc 14, 16-24).
Cina din pilda Evangheliei este Împărăția lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare și sfântă a Fiului Său. Cei chemați la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăț al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înțeles, pilda cu cei chemați mai are și un alt înțeles, care ne privește pe noi, pe mine și pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemați este o invitație ce ne cheamă și pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufletești. Domnul ne cheamă cu o invitație scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le‑a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n‑a fost invitat și că n‑a știut de această invitație.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufletești, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot așa ca și chemații din pilda Evangheliei. Mulțimea cea mare a creștinilor n‑ascultă chemarea Domnului; n‑au oamenii vreme pentru cele sufletești. Sunt cuprinși de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor și ispitelor.
Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitația la cină.
În prima clasă a fost cel care „trebuia” să‑și vadă țarina. În clasa asta sunt și azi cei cuprinși și înecați de grijile avuțiilor. Averea și strângerea acesteia nu este, în sine, un păcat. Este chiar o datorie pentru fiecare tată de familie. Dar devine un păcat averea când facem din ea un idol, singurul pentru care trăim și muncim. Lăcomia averilor strică gustul de cele sufletești... Ne fură toată vremea, toate gândurile și toate preocupările noastre. Lăcomia aceasta îi face pe unii oameni zgârciți. Sunt atâția oameni care au avere cât să poată trăi și o sută de ani, dar lăcomia nu le dă răgaz să scape la cele sufletești. Strâng avere de dragul averii, de dragul unui idol de suflet pierzător. Însemn aici că și puținul celui sărac poate fi un astfel de idol.
În clasa a doua a fost cel care se scuza că și‑a cumpărat perechi de boi și merge să‑i încerce. Asta‑i clasa „afacerilor” și a negustoriilor. Asta‑i clasa vremurilor și a oamenilor de azi. Nici negustoria nu‑i un păcat. Este și ea o ocupație ce încape la un loc cu mântuirea sufletului. Numai că - dacă nu băgăm de seamă - această ocupație se poate face o mare, o foarte mare ispită pentru suflet. Afacerile și negustoriile îl atrag pe om - dacă nu bagă de seamă - într‑un vârtej din care nu mai poate scăpa la cele sufletești. Ați văzut pe oamenii de „afaceri” cât sunt de cufundați în afacerile lor. Toată vremea și toată viața lor curg în partea aceasta. Pentru cele sufletești, n‑au răgaz nici măcar un minut. Am scris la foaie despre un negustor ce ne‑a amenințat că ne pârăște pentru că trimisesem din greșeală o Biblie rambursată cu 120 de lei. Ne scria că l‑am conturbat în negustoria lui cu... Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce ispită grea sunt afacerile și negustoriile pentru mântuirea sufletului!
Al treilea invitat din Evanghelie spunea că s‑a însurat și nu poate veni. Asta închipuie grijile familiale care, și ele, copleșesc uneori grija de suflet. Mulți își închipuie că greutățile și datoriile familiale sunt o piedică pentru cele sufletești. Greșită părere. Un tată și o mamă pot sluji Domnului mai mult decât alții, aducând la Domnul și pe copiii lor, pe slujitorii lor și priveghind să fie căsuța lor totdeauna plină de rugăciune și purtări curate.
„Însuratul” din pilda Evangheliei închipuie și desfătările, poftele cele lumești care sunt, și ele, o mare - o foarte mare - piedică pentru Împărăția lui Dumnezeu. Cine a apucat cu poftele și dezmierdările cele lumești asurzește cu totul pentru chemările Domnului. Nu mai are nici un auz și nici o plăcere pentru chemările mântuirii sufletești.
Acestea sunt cele trei clase de invitați pe care‑i mustră pilda Evangheliei. Îi mustră nu pentru că își aveau averile și afacerile lor, ci pentru că afacerile lor erau mai de preț decât chemarea la cina Domnului.
Să luam aminte! Evanghelia nu ne mustră pentru că ne‑am avea boii, averile și afacerile noastre, ci ne mustră pentru că grija de suflet stă în urma tuturor afacerilor și alergărilor noastre. În mijlocul vieții noastre trebuie să stea „cina Domnului”, Împărăția lui Dumnezeu, grija mântuirii sufletești. Grija de suflet trebuie să dospească și să copleșească toate frământările și alergările noastre. Însă viața oamenilor de azi e dospită cu totul de cele lumești. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viață! Cei mai mulți oameni trăiesc în această nebunie pentru că n‑au gustat din „cina Domnului”, n‑au aflat cât de dulce și liniștită este o viață trăită cu Domnul.
„Veniți, că, iată, toate sunt gata”... așa chema sluga Domnului, din Evanghelie.
O, ce înțeles adânc este în aceste vorbe! Așa ne cheamă și pe noi Domnul. Veniți, că toate sunt gata - ne zice și nouă Tatăl Ceresc - totul am făcut pentru viața și mântuirea voastră... Veniți, că e gata Jertfa Fiului Meu... Veniți, că v‑am iertat prin Jertfa Fiului Meu... Veniți, că totul e gata - ne zice și Iisus Mântuitorul. Veniți, că, iată, am suit Golgota. Veniți, că, iată, cuiele au trecut prin mâinile și picioarele Mele... Veniți, că sulița a străpuns coasta Mea... Totul e gata, toate am suferit pentru voi și pentru mântuirea voastră... Veniți să luați în dar viață și mântuire...
În clipele când Și‑a dat duhul pe crucea Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârșitu‑s‑a!” Prin acest cuvânt Mântuitorul spunea că Și‑a împlinit chemarea ce a avut‑o în lume. Cuvântul „Săvârșitu‑s‑a!” a fost un strigăt de biruință.
Mântuitorul biruise toate ispitele și durerile. Diavolul era biruit. Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt, pentru mulți va fi un strigăt de pieire în Ziua Judecății. O, scumpul meu Mântuitor, Tu ne‑ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Cina” Ta este gata... Masa e întinsă...
Toate ușile sunt deschise... Din toate părțile se aude chemarea: „Veniți, că, iată, toate sunt gata”... Însă, vai, cei mai mulți nu vor să intre și să guste din cina mântuirii.
„Veniți, că, iată, toate sunt gata!” Auzi tu, dragă cititorule, și asculți tu această chemare dulce de mântuire? Grăbește, dragă frate, grăbește să intri la cina mântuirii. La masa marelui ospăț mai este un loc și pentru tine. Ușa e încă deschisă. Intră și tu, dragă suflete! Intră numaidecât, întră azi, căci mâine poate fi prea târziu. Se va închide ușa și tu vei rămâne afară în pieire veșnică.
Rugăciune
Preabunule Doamne și Tată Ceresc, și eu sunt între cei chemați la cina cea mare. Cuvântul și darul Tău mă cheamă mereu și pe mine la cina mântuirii mele sufletești, iar eu sunt între cei nesocotiți, care refuză chemarea Ta. Aud chemarea, dar lumea, cu ispitele ei, nu mă lasă să o ascult.
Mai zilele trecute, o societate mi-a trimis invitație în scris să merg la petrecerea ei. Și m-am dus îndată. Mă simțeam mândru că m-a chemat.
Cu o invitație în scris - cu Sfânta Scriptură - mă inviți și Tu, Preabunule Doamne, la cina marelui ospăț. Dar pe aceasta nu o ascult. Ah, ce nebunie mare este acest lucru!
Duhule Sfinte, luminează-mă și mă întărește cu darul Tău, să ies din nebunia aceasta de suflet pierzătoare. Duhule Sfinte, ajută-mă să ascult chemarea Tatălui Ceresc... Ajută-mă să intru la cina marelui ospăț... Ajută-mă să intru chiar azi, căci mâine se va închide ușa și atunci va fi prea târziu... Voi rămâne afară, în pierzare veșnică.
Articol 11 din 17
Folosește săgețile ← → pentru navigare