Pilda cu cel ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă

Și, răspunzând, Iisus a vorbit iarăși în pilde, zicând u-le:

„Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.

Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină.

Iarăși a trimis alte slugi, zicând: «Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îng rășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă».

Dar ei, fără să țină seama, s-au dus: unul la țarina sa, altul la neguțătoria sa.

Iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis.

Și, auzind împăratul de aceasta, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, i-a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc.

Apoi a zis către slugile sale: «Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici.

Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă».

Și, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni; și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.

Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.

Și i-a zis lui: «Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?». El însă a tăcut.

Atunci împăratul a zis slugilor: «Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.

Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși»” (Mt 22, 1-14).

Plină de învățătura mântuirii este această pildă. Împăratul din pildă este Dumnezeu, iar nunta este Împărăția lui Dumnezeu, la care sunt chemați toți oamenii. Dar, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, se cere pregătire sufletească. Viața noastră trebuie să fie o neîncetată pregătire sufletească pentru împărăția lui Dumnezeu.

Omul din pilda Evangheliei intrase la nuntă fără nici o pregătire. În mijlocul celor care veniseră îmbrăcați de sărbătoare, el s‑a trezit că n‑avea haină de nuntă. Intrase în haine murdare și rupte. În fața mustrării împăratului, l‑a cuprins rușinea și tăcerea... A fost amarnic mustrat și pedepsit.

Acest om nesocotit îi închipuie pe cei care își trăiesc viața în nepăsare de cele sufletești... Îi închipuie pe cei care nu au nici o grijă de sufletul lor. Pilda lui este pusă în fața noastră cu un strigăt de întrebare: Cum stați cu viața voastră cea sufletească, cum stați cu haina sufletului vostru?...

Prin taina botezului, ni s‑a dat o haină sufletească nouă și curată. Dar această haină n‑a rămas și nu rămâne tot curată. Păcatul murdărește, păcatul rupe și zdrențuiește haina sufletului nostru. Ea trebuie îngrijită mereu, spălată și înnoită. Știi tu, cititorule, cu ce se spală și se înnoiește haina sufletului tău? Se spală cu lacrimile cele calde de căință pentru păcate și mai ales se spală cu sângele Mântuitorului, cu Jertfa cea sfântă a Crucii de pe Golgota. „Sângele Lui... ne curățește de orice păcat” (1 In 1, 7). Evanghelistul Ioan spune că i‑a văzut în vedeniile sale pe cei drepți și credincioși îmbrăcați în Ziua Judecății în haine albe și pe un înger care‑i arăta, zicând: „Aceștia sunt cei ce... și‑au spălat veșmintele lor și le‑au făcut albe în sângele Mielului”, adică în Jertfa lui Iisus (Apoc 7, 13). Ți‑ai spălat și tu, cititorule, haina sufletului tău în Jertfa cea sfântă a Crucii de pe Golgota?

Eu te întreb, iubite cititorule, cum este îmbrăcat sufletul tău? Eu te întreb cu Apostolul Pavel: în Ziua cea mare a Judecății, oare vei fi aflat îmbrăcat, sau gol? (2 Cor 5, 3). Ești tu gata de „nuntă”? Adică ai haine sufletești pentru împărăția lui Dumnezeu? Ia seama că vine moartea și atunci nu te mai poți îmbrăca. Ia seama omule, că „sluga” împăratului, care cheamă la „nuntă”, umblă printre noi (e moartea) și... ce știi? Trimisul împăratului poate să te cheme la noapte sau mâine noapte, în săptămâna aceasta sau în cealaltă, anul acesta sau celălalt. Ai tu hainele gata de nuntă? Dezbracă‑te, omule, dezbracă‑te repede de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui și te îmbracă în omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul lui Dumnezeu (cf. Col 3, 9-12).

O, ce mare dar este să fii totdeauna „gata de nuntă”, adică să‑ți ai curată și curățită de păcate haina sufletului tău! Sunt însă atât de puțini - mai ales azi - acei care se îngrijesc de haina sufletului lor. În zilele noastre este la modă fala de haine lumești. Mătăsurile acopăr zdrențele sufletești. Suflete bolnave, urâte, schilode și schilave umblă căptușite în mătăsuri și haine făloase. O, dacă sufletele oamenilor ar putea lua înfățișare văzută, ar fi plină lumea de pocituri îmbrăcate în zdrențe murdare.

De când eram preot la țară, mi‑aduc aminte de unul care în toată viața lui și‑a murdărit și sfârtecat mereu haina sufletului cu fel de fel de păcate. Pe patul morții îmi apucase patrafirul cu atâta putere, încât abia l‑am putut smulge din mâinile lui. Sărmanul, ce om! Se simțea gol și zdrențos de haine sufletești și, în clipa din urmă, căuta în grabă ceva acoperământ sufletesc, dar era prea târziu. „Fericiți cei ce spală veșmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieții...” (Apoc 22, 13-14).

Uită‑te bine, cititorule, la imaginea acestei pilde. Așa vor sta păcătoșii în Ziua Judecății, cum stă omul din imagine. „Omule, unde ți‑s hainele cele sufletești? va întreba Dumnezeu. Eu am trimis pe Fiul meu să te îmbrace în haină nouă... tu n‑ai cunoscut pe Fiul Meu?” Atunci Iisus va zice: „Tată și Doamne, de atâtea ori am voit să‑l îmbrac pe omul acesta, și el n‑a primit haină nouă... De atâtea ori l‑am îmbiat cu haină nouă și el n‑a voit să primească darul Meu... De atâtea ori mi‑am pus sângele Meu înaintea lui și i‑am zis: pune‑ți hainele în sângele Meu și mai vârtos decât zăpada se vor albi, dar el n‑a voit. Inimă nouă și duh nou am voit să pun în cele dinlăuntru ale lui, dar el n‑a voit... vrednic este de judecată și de osândă”...

Primește‑L, dragă cititorule, primește‑L îndată pe Cel ce poate curăți haina sufletului tău. Primește‑L pe Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă. Primește‑L îndată, căci altcum și tu vei păți ca acel ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă: în Ziua Judecății vei sta mut și rușinat în fața Împăratului Dumnezeu.

Rugăciune

Preabunule Părinte și Tată Ceresc! O dulce chemare mă cheamă și pe mine la nunta Fiului Tău... Mă cheamă să intru și eu la „ospățul” mântuirii mele sufletești. Însă eu, nebunul, nu mă pot dezlipi de ispitele și plăcerile acestei lumi păcătoase. Aud chemarea Ta cea dulce, dar ispitele lumii nu mă lasă să intru. Sufletul meu mă îndeamnă să intru, însă, vai, haina mă vădește că nu sunt gata de nuntă. Haina cea mândră pe care mi-ai dat-o (botezul), am rupt-o, am zdrențuit-o de mult în păcate și fărădelegi. Totul am rupt, totul am zdrențuit. Ca și fiul cel pierdut din Evanghelie, am ajuns un biet suflet gol și zdrențăros. Păcatul m-a dezbrăcat și nu m-a lăsat să mă îmbrac.

Într-o vreme trăiam în credința că sufletul meu este îmbrăcat în haină gata de nuntă. Îmi ziceam: „N-am omorât pe nimeni, n-am aprins, n-am furat”... Însă, vai, pe urmă am aflat că toată lauda mea era o cârpă murdară înaintea Ta. Voiam și eu să mă îmbrac cu frunze, ca oarecând Adam în grădina Edenului.

Iisuse, bunule Doamne! Tu singur mă poți îmbrăca în haină de nuntă. Tu singur poți spăla și înnoi haina sufletului meu.

Îmbracă-mă cu dragostea Ta și mă spală cu scump sângele Tău. „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și haine nu am ca să intru într-însa. Luminează haina sufletului meu...”

Duhule Sfinte! Întreabă-mă neîncetat cum stau cu haina sufletului meu. Adu-mi aminte neîncetat că numai Iisus Mântuitorul mă poate îmbrăca și poate albi haina sufletului meu. Adu-mi aminte că Adam a încercat să se îmbrace cu frunze, să nu încerc și eu a mă îmbrăca cu o credință goală. Duhule Sfinte, ajută-mă, cu darul și harul Tău, să mă îmbrac în omul cel nou, în făptura cea nouă.

Adam a încercat să se îmbrace cu frunze

Despre Adam ne spune Biblia că, după ce a păcătuit, a aflat că e gol și a căutat să se îmbrace cu frunză de smochin (Fac. 3, 7). Dar cu această îmbrăcăminte n‑a cutezat să dea față cu Dumnezeu. Se simțea tot gol. Dumnezeu i‑a făcut haină de piele (Fac. 3, 21).

Și noi încercăm adeseori să ne îmbrăcăm sufletește cu frunze, încercând să ne scăpăm de grija și mântuirea sufletului cu fel de fel de nimicuri. Dar această îmbrăcăminte n‑ajunge nimic. Numai Domnul ne poate îmbrăca, iar îmbrăcămintea cea adevărată este cea care iese din Jertfa cea mare a Mântuitorului, așa cum „haina de piele” iese din jertfirea unei viețuitoare.