Pilda cu bogatul cel nebun

Şi le-a spus lor această pildă, zicând: „Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina.

Şi el cugeta în sine, zicând: «Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?».

Şi a zis: «Aceasta voi face: voi strica jitniţele (hambarele) mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele.

Şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te».

Iar Dumnezeu i-a zis: «Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?».

Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Lc 12, 16-21).

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie.

Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l‑a pierdut pe bogatul din evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne‑a fost lăsată o dată cu testamentul ce i s‑a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale”, zicea Iisus (Lc 12, 15). Averea e numai un scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.

Scopul vieţii noastre este să ne îmbogăţim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebuie să ne îngrijim şi de ale traiului, dar adevărata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să fie mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare.

O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viaţa noastră: între Marta, cu grijile vieţii trecătoare, şi Maria, cu grijile vieţii celei veşnice. Cumpăna celor sufleteşti trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie să asculte totdeauna de „Maria”. Aici era greşeala şi nebunia bogatului din evanghelie. Cumpăna vieţii lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieţii lui era... lărgirea hambarelor şi... „bea, mănâncă şi te veseleşte”. Totul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.

Dacă nu băgăm de seamă, averea şi grijile cele trecătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru. Lăcomia averilor înăbuşă grija de cele sufleteşti... îi face pe oameni zgârciţi... îi face să‑şi uite şi de moarte.

Cu averile şi bunurile cele trecătoare, diavolul trezeşte în om ispita lăcomiei. Lăcomia averilor înăbuşă grija de suflet... strică gustul de cele sufleteşti. Omul cuprins de lăcomia celor trecătoare n‑are nici o plăcere şi nici o înţelegere pentru cele sufleteşti. Să nu‑i vorbeşti de Iisus Hristos şi de mântuirea sufletului; să‑i vorbeşti numai de gunoi, de vite, de câştiguri şi de alte lucruri lumeşti.

Lăcomia de averi îi face pe alţii zgârciţi, de le pare rău şi de pâinea ce o mănâncă. Pentru aceştia averea e un idol. Sunt atâţia fără copii, cu o avere din care ar putea trăi şi o sută de ani, dar lăcomia nu‑i lasă să scape la cele sufleteşti. Ei strâng avere de dragul averii... de dragul unui idol de suflet pierzător.

Ţin să amintesc aici că şi cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Şi cel sărac poate face un idol din puţinul ce‑l are şi se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.

În lumina vieţii sufleteşti averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din lume, pentru că un suflet e mai scump decât toate bogăţiile lumii.

Bogatul din evanghelie îşi strânsese o avere mare şi acum era frământat de gândul că n‑avea hambare destule. Din prisosul averii, el şi‑ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui erau o grămadă de hambare goale: casa orfanilor, a văduvelor, a săracilor şi a lipsiţilor. Dar, în loc de acest lucru bun, el face planuri cum să‑şi cheltuiască prisosul averii în chefuri şi desfătări lumeşti. Sufletul lui înseta şi suspina după Dumnezeu (Ps 41, 2), după mântuire, însă el îl îmbia cu... mâncare şi băutură. Ah, ce nebunie! E aceasta o nebunie de care‑i plină şi lumea de azi.

Pilda aceasta este parcă Evanghelia vremurilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni îşi îmbie sufletul cu... chefuri, cu mâncări şi băuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte”, aceste vorbe parcă sunt crezul şi credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câştiguri şi averi, pentru ca, pe urmă, să le poată cheltui în desfătări şi plăceri lumeşti. Parola vremurilor noastre este: cât mai multe averi şi câştiguri, pentru ca să ne putem face cât mai multe plăceri şi desfătări lumeşti.

Bogatul din evanghelie este în special chipul şi tipul îmbogăţiţilor din „afaceri” şi din „politică”, al căror dumnezeu este pântecele şi poftele.

Bogatul din pilda Evangheliei a murit înainte de a‑şi vedea împlinit planul cu... „bea, mănâncă şi te veseleşte”.

Într‑o noapte, moartea l‑a trecut pe neaşteptate în iad. Din toate averile şi planurile lui n‑a putut duce cu sine decât patru scânduri şi hainele de pe el. Pilda lui şi moartea lui sunt puse în faţa noastră ca o strigare. Ea strigă tuturor: Grijiţi, că scopul vieţii voastre nu este averile şi plăcerile. Îmbogăţiţi‑vă în Dumnezeu, căci nu ştiţi ziua şi ceasul când moartea va curma zilele voastre.

Mai anul trecut am citit în gazete o interesantă întâmplare din Italia. Într‑un sat din Sicilia trăia un om după chipul bogatului din evanghelie. Cineva s‑a apucat noaptea şi a lipit pe toţi pereţii caselor sale table de hârtie pe care era tipărită această evanghelie. Treaba asta l‑a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui şi viaţa lui erau schimbate cu totul. Într‑o casă schimbată, locuia un Zacheu mântuit.

Pilda bogatului din Evanghelie ar trebui lipită pe toate casele şi averile noastre, să ne aducă aminte neîncetat că scopul vieţii noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogăţirea în Dumnezeu.

Dragă cititorule! Că strângi avere să poţi trăi şi să o poţi lăsa copiilor tăi, bine faci. Eşti chiar dator să faci aşa. Dar pentru sufletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moşie mai mică sau mai mare. Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească vei avea în clipele morţii... cu ce te‑ai îmbogăţit în Dumnezeu, cu ce avere şi cu câtă avere sufletească vei trece în cealaltă lume?

Ah, ce nebunie văd eu în lume! E plină lumea de oameni ce aleargă, strâng, zidesc, îşi lărgesc moşiile şi hambarele, dar, vai, n‑au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufletească şi poate că moartea îi pândeşte. Toată truda lor şi toată viaţa lor curg spre cele trecătoare şi poate că în noaptea asta sau în următoarea moartea îi va chema în cealaltă lume. Alţii fac şi mai rău: îşi cheltuiesc vremea în chefuri, beţii şi desfătări. Se îmbogăţesc în averea diavolului şi moartea stă gata să‑i mute în iad. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă, pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu!

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Şi eu eram pe calea nebunului din evanghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă prinsese în ghearele ei. Toată truda mea şi toată viaţa mea curgea spre ispita aceasta. Ca să mă scapi de ea, Tu, Doamne, cuibul casei mele l-ai spart şi m-ai trimis prin lume sărac şi pribeag. M-ai făcut sărac, ca să mă pot îmbogăţi în Tine şi să pot îmbogăţi şi pe alţii. Lasă-mă, Doamne, în starea aceasta... lasă-mă mai bine lipsit şi necăjit, decât să mă prindă iarăşi ispita îmbogăţirii în ghearele ei. Pentru sufletul meu nu înseamnă nimic că voi muri cu casă sau fără casă, cu moşie ori fără moşie. Pentru sufletul meu are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească voi avea în clipa când voi pleca în cealaltă lume? Întăreşte-mă, Doamne, şi mă ajută să mă pot îmbogăţi în Tine.