Pilda cu bogatul cel nebun

Și le-a spus lor această pildă, zicând: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina.

Și el cugeta în sine, zicând: «Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?».

Și a zis: «Aceasta voi face: voi strica jitnițele (hambarele) mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele.

Și voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te».

Iar Dumnezeu i-a zis: «Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?».

Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Lc 12, 16-21).

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea și în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc și mor în chipul bogatului din evanghelie.

Să cercetăm puțin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea și strângerea averii l‑a pierdut pe bogatul din evanghelie. Averea și strângerea ei nu este un păcat. Ea ne‑a fost lăsată o dată cu testamentul ce i s‑a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feței tale îți vei câștiga pâinea” și cele de lipsă traiului. Păcatul se ivește însă atunci când averea se face scopul vieții noastre; când trăim numai să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale”, zicea Iisus (Lc 12, 15). Averea e numai un scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.

Scopul vieții noastre este să ne îmbogățim în Dumnezeu și să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebuie să ne îngrijim și de ale traiului, dar adevărata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să fie mântuirea sufletului, grija de cele sufletești. O cumpănă dreaptă și înțeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufletești și cele trecătoare.

O înțelegere dreaptă și înțeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viața noastră: între Marta, cu grijile vieții trecătoare, și Maria, cu grijile vieții celei veșnice. Cumpăna celor sufletești trebuie să tragă totdeauna și să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie să asculte totdeauna de „Maria”. Aici era greșeala și nebunia bogatului din evanghelie. Cumpăna vieții lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieții lui era... lărgirea hambarelor și... „bea, mănâncă și te veselește”. Totul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.

Dacă nu băgăm de seamă, averea și grijile cele trecătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru. Lăcomia averilor înăbușă grija de cele sufletești... îi face pe oameni zgârciți... îi face să‑și uite și de moarte.

Cu averile și bunurile cele trecătoare, diavolul trezește în om ispita lăcomiei. Lăcomia averilor înăbușă grija de suflet... strică gustul de cele sufletești. Omul cuprins de lăcomia celor trecătoare n‑are nici o plăcere și nici o înțelegere pentru cele sufletești. Să nu‑i vorbești de Iisus Hristos și de mântuirea sufletului; să‑i vorbești numai de gunoi, de vite, de câștiguri și de alte lucruri lumești.

Lăcomia de averi îi face pe alții zgârciți, de le pare rău și de pâinea ce o mănâncă. Pentru aceștia averea e un idol. Sunt atâția fără copii, cu o avere din care ar putea trăi și o sută de ani, dar lăcomia nu‑i lasă să scape la cele sufletești. Ei strâng avere de dragul averii... de dragul unui idol de suflet pierzător.

Țin să amintesc aici că și cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Și cel sărac poate face un idol din puținul ce‑l are și se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.

În lumina vieții sufletești averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din lume, pentru că un suflet e mai scump decât toate bogățiile lumii.

Bogatul din evanghelie își strânsese o avere mare și acum era frământat de gândul că n‑avea hambare destule. Din prisosul averii, el și‑ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui erau o grămadă de hambare goale: casa orfanilor, a văduvelor, a săracilor și a lipsiților. Dar, în loc de acest lucru bun, el face planuri cum să‑și cheltuiască prisosul averii în chefuri și desfătări lumești. Sufletul lui înseta și suspina după Dumnezeu (Ps 41, 2), după mântuire, însă el îl îmbia cu... mâncare și băutură. Ah, ce nebunie! E aceasta o nebunie de care‑i plină și lumea de azi.

Pilda aceasta este parcă Evanghelia vremurilor de azi, pentru că și azi cei mai mulți oameni își îmbie sufletul cu... chefuri, cu mâncări și băuturi. „Bea, mănâncă și te veselește”, aceste vorbe parcă sunt crezul și credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câștiguri și averi, pentru ca, pe urmă, să le poată cheltui în desfătări și plăceri lumești. Parola vremurilor noastre este: cât mai multe averi și câștiguri, pentru ca să ne putem face cât mai multe plăceri și desfătări lumești.

Bogatul din evanghelie este în special chipul și tipul îmbogățiților din „afaceri” și din „politică”, al căror dumnezeu este pântecele și poftele.

Bogatul din pilda Evangheliei a murit înainte de a‑și vedea împlinit planul cu... „bea, mănâncă și te veselește”.

Într‑o noapte, moartea l‑a trecut pe neașteptate în iad. Din toate averile și planurile lui n‑a putut duce cu sine decât patru scânduri și hainele de pe el. Pilda lui și moartea lui sunt puse în fața noastră ca o strigare. Ea strigă tuturor: Grijiți, că scopul vieții voastre nu este averile și plăcerile. Îmbogățiți‑vă în Dumnezeu, căci nu știți ziua și ceasul când moartea va curma zilele voastre.

Mai anul trecut am citit în gazete o interesantă întâmplare din Italia. Într‑un sat din Sicilia trăia un om după chipul bogatului din evanghelie. Cineva s‑a apucat noaptea și a lipit pe toți pereții caselor sale table de hârtie pe care era tipărită această evanghelie. Treaba asta l‑a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui și viața lui erau schimbate cu totul. Într‑o casă schimbată, locuia un Zacheu mântuit.

Pilda bogatului din Evanghelie ar trebui lipită pe toate casele și averile noastre, să ne aducă aminte neîncetat că scopul vieții noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogățirea în Dumnezeu.

Dragă cititorule! Că strângi avere să poți trăi și să o poți lăsa copiilor tăi, bine faci. Ești chiar dator să faci așa. Dar pentru sufletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moșie mai mică sau mai mare. Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească vei avea în clipele morții... cu ce te‑ai îmbogățit în Dumnezeu, cu ce avere și cu câtă avere sufletească vei trece în cealaltă lume?

Ah, ce nebunie văd eu în lume! E plină lumea de oameni ce aleargă, strâng, zidesc, își lărgesc moșiile și hambarele, dar, vai, n‑au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufletească și poate că moartea îi pândește. Toată truda lor și toată viața lor curg spre cele trecătoare și poate că în noaptea asta sau în următoarea moartea îi va chema în cealaltă lume. Alții fac și mai rău: își cheltuiesc vremea în chefuri, beții și desfătări. Se îmbogățesc în averea diavolului și moartea stă gata să‑i mute în iad. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viață, pierdută pentru împărăția lui Dumnezeu!

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Și eu eram pe calea nebunului din evanghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă prinsese în ghearele ei. Toată truda mea și toată viața mea curgea spre ispita aceasta. Ca să mă scapi de ea, Tu, Doamne, cuibul casei mele l-ai spart și m-ai trimis prin lume sărac și pribeag. M-ai făcut sărac, ca să mă pot îmbogăți în Tine și să pot îmbogăți și pe alții. Lasă-mă, Doamne, în starea aceasta... lasă-mă mai bine lipsit și necăjit, decât să mă prindă iarăși ispita îmbogățirii în ghearele ei. Pentru sufletul meu nu înseamnă nimic că voi muri cu casă sau fără casă, cu moșie ori fără moșie. Pentru sufletul meu are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească voi avea în clipa când voi pleca în cealaltă lume? Întărește-mă, Doamne, și mă ajută să mă pot îmbogăți în Tine.