... Isus S-a ascuns... şi a plecat din Templu
Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru
Venise în Templu ca să-l umple, să-l înalţe, să-l înfrumuseţeze,
să-l restaureze şi să-l sfinţească.
Dar oamenii nu L-au primit pe Dumnezeu în Templul Lui, în Casa Lui, în moştenirea Lui.
Venise la ai Săi ca să-i adune, să-i izbăvească, să-i ridice,
- dar poporul Lui, nu L-a primit pe Dumnezeul său.
Venise în lume ca s-o mântuiască, s-o lumineze, s-o transforme fericind-o.
Dar lumea s-a lepădat de Mântuitorul său Unic.
Ce trist adevăr conţine acest verset!
Curând Dumnezeu a plecat din Templul Său, căci nicăieri n-a fost mai batjocorit Numele Său mai mult ca acolo.
După plecarea Lui, Templul a fost nimicit.
Ceva mai târziu Domnul a plecat şi dintre ai Săi... iar ei au fost împrăştiaţi şi chinuiţi până în ziua de astăzi.
Când va pleca şi din lume, va înceta orice har şi orice îndurare faţă de ea şi nu va mai veni peste pământul stricat decât în vremea mâniei aprinse şi a urgiilor nimicitoare,
căci doar aceasta mai rămâne să vină acolo de unde pleacă Dumnezeu.
Când Hristos părăseşte un suflet, urmează prăbuşirea acestuia.
Când părăseşte o adunare, urmează răvăşirea aceleia.
Când părăseşte o lucrare, urmează sigur nimicirea şi pierzarea acelei lucrări.
Când Dumnezeu părăseşte pe cineva, aceasta este condamnarea lui la moarte veşnică.
Vai de acela pe care Dumnezeu îl părăseşte şi de la care pleacă Hristos (
Romani 1:28 – Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
Rom. 1, 28). Până când soţul (sau soţia) te-a lăsat din pricina credinţei, sau a bunătăţii, sau a sărăciei, sau a slăbiciunii tale, tot nu eşti pierdut.
Îl ai pe Dumnezeu şi pe prietenii lui Dumnezeu, care te vor sprijini, te vor mângâia, te vor îngriji...
Dar chiar dacă prietenii sau fraţii sau familia te vor lepăda pentru vreun păcat sau o neascultare sau o slăbiciune... Câtă vreme nu te-a lepădat Dumnezeu, încă mai poţi avea nădejde şi tu şi alţii pentru salvarea ta.
Când însă, după repetate păcate grele împotriva Duhului Sfânt,
după repetate căderi, şi nici o dorinţă de ridicare,
după repetate chemări şi nici un semn de întoarcere,
după repetate cercetări şi nici o lacrimă de căinţă,
- vremea cercetării tale trece şi tu tot nu vrei şi nu vrei să te pocăieşti de păcatele tale, să te întorci şi să te îndrepţi,
atunci şi Dumnezeu te părăseşte în rătăcirea ta, în mândria ta, în căderea ta.
O, atunci nu-ţi mai rămâne într-adevăr nici o singură nădejde!
Şi nimicirea ta nu o va mai putea nimeni şi nimic împiedica să nu vină, grabnică, totală şi veşnică.
Atunci ajungi un hoit, înainte de moarte
şi o ruină înainte de prăbuşire.
Toate lucrurile te vor urî şi fiecare va dori să scape de tine,
singur iadul te va mai primi cu bucurie.
Doamne, ce poate fi oare mai îngrozitor!
Nici o fiinţă omenească să nu ajungă aşa.
Iată, capitolul acesta sfârşeşte tot aşa după cum a început: în Templu.
O, dacă tot aşa ar începe şi s-ar desfăşura şi ar sfârşi şi lucrarea noastră, a acelora care am primit de la Dumnezeu însărcinarea să-L slujim pe El aici în Templul Lui şi al nostru.
Căci aici sunt cele mai multe suflete care trebuiesc salvate,
aici sunt cele mai multe adevăruri care trebuiesc mărturisite,
aici este cea mai mare nevoie de lumină
şi aici sunt cei mai mulţi vrăjmaşi şi împotrivitori ai lui Hristos.
Dar acesta este şi locul cel mai iubit de El!
Amin.