Venise în Templu ca să-l umple, să-l înalțe, să-l înfrumusețeze,
să-l restaureze și să-l sfințească.
Dar oamenii nu L-au primit pe Dumnezeu în Templul Lui, în Casa Lui, în moștenirea Lui.
Venise la ai Săi ca să-i adune, să-i izbăvească, să-i ridice,
- dar poporul Lui, nu L-a primit pe Dumnezeul său.
Venise în lume ca s-o mântuiască, s-o lumineze, s-o transforme fericind-o.
Dar lumea s-a lepădat de Mântuitorul său Unic.
Ce trist adevăr conține acest verset!
Curând Dumnezeu a plecat din Templul Său, căci nicăieri n-a fost mai batjocorit Numele Său mai mult ca acolo.
După plecarea Lui, Templul a fost nimicit.
Ceva mai târziu Domnul a plecat și dintre ai Săi... iar ei au fost împrăștiați și chinuiți până în ziua de astăzi.
Când va pleca și din lume, va înceta orice har și orice îndurare față de ea și nu va mai veni peste pământul stricat decât în vremea mâniei aprinse și a urgiilor nimicitoare,
căci doar aceasta mai rămâne să vină acolo de unde pleacă Dumnezeu.
Când Hristos părăsește un suflet, urmează prăbușirea acestuia.
Când părăsește o adunare, urmează răvășirea aceleia.
Când părăsește o lucrare, urmează sigur nimicirea și pierzarea acelei lucrări.
Când Dumnezeu părăsește pe cineva, aceasta este condamnarea lui la moarte veșnică.
Până când soțul (sau soția) te-a lăsat din pricina credinței, sau a bunătății, sau a sărăciei, sau a slăbiciunii tale, tot nu ești pierdut.
Îl ai pe Dumnezeu și pe prietenii lui Dumnezeu, care te vor sprijini, te vor mângâia, te vor îngriji...
Dar chiar dacă prietenii sau frații sau familia te vor lepăda pentru vreun păcat sau o neascultare sau o slăbiciune... Câtă vreme nu te-a lepădat Dumnezeu, încă mai poți avea nădejde și tu și alții pentru salvarea ta.
Când însă, după repetate păcate grele împotriva Duhului Sfânt,
după repetate căderi, și nici o dorință de ridicare,
după repetate chemări și nici un semn de întoarcere,
după repetate cercetări și nici o lacrimă de căință,
- vremea cercetării tale trece și tu tot nu vrei și nu vrei să te pocăiești de păcatele tale, să te întorci și să te îndrepți,
atunci și Dumnezeu te părăsește în rătăcirea ta, în mândria ta, în căderea ta.
O, atunci nu-ți mai rămâne într-adevăr nici o singură nădejde!
Și nimicirea ta nu o va mai putea nimeni și nimic împiedica să nu vină, grabnică, totală și veșnică.
Atunci ajungi un hoit, înainte de moarte
și o ruină înainte de prăbușire.
Toate lucrurile te vor urî și fiecare va dori să scape de tine,
singur iadul te va mai primi cu bucurie.
Doamne, ce poate fi oare mai îngrozitor!
Nici o ființă omenească să nu ajungă așa.
Iată, capitolul acesta sfârșește tot așa după cum a început: în Templu.
O, dacă tot așa ar începe și s-ar desfășura și ar sfârși și lucrarea noastră, a acelora care am primit de la Dumnezeu însărcinarea să-L slujim pe El aici în Templul Lui și al nostru.
Căci aici sunt cele mai multe suflete care trebuiesc salvate,
aici sunt cele mai multe adevăruri care trebuiesc mărturisite,
aici este cea mai mare nevoie de lumină
și aici sunt cei mai mulți vrăjmași și împotrivitori ai lui Hristos.
Dar acesta este și locul cel mai iubit de El!
Amin.