„Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (In 14, 6)

„Împăcați-vă cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos” (2 Cor 5, 20)

În tâlcuirile noastre de mai înainte, am arătat că Tatăl ceresc ne așteaptă cu brațele deschise... El ne iubește cu o dragoste nemărginită. Vom spune însă acum că Tatăl ceresc ne iubește și ne iartă numai prin Jertfa cea mare a Fiului Său.

Istoria mântuirii neamului omenesc ne arată foarte lămurit acest lucru. Înainte de venirea Mântuitorului, omenirea era un mare fiu rătăcit. Chiar și poporul cel ales era un mare fiu rătăcit ce orbecăia în căile pierzării.

În Vechiul Testament vedem vrăjmășia dintre Dumnezeu și om, vedem pedeapsa pentru păcat, pentru că nu venise încă Mijlocitorul și Împăciuitorul cel mare dintre om și Dumnezeu.

Iisus Mântuitorul a venit în lume ca un împăciuitor între Dumnezeu și om. Tatăl ceresc nu era numai dragoste, ci El era și dreptate, iar dreptatea Lui cerea pedeapsa păcatelor. Iisus Hristos a luat asupra Lui această pedeapsă și, prin Jertfa Crucii Sale, „ne-a împăcat cu Tatăl ceresc” (Rom 5, 11). „Dumnezeu a voit să împace totul cu Sine prin El (Iisus), atât ce este în cer, cât și ce este pe pământ, făcând pace prin sângele Crucii Lui” (Col 1, 20).

Omenirea s-a împăcat cu Tatăl ceresc prin mijlocirea și prin Jertfa cea mare a Fiului Său.

Iisus Mântuitorul a făcut „ospățul cel mare”. El S-a junghiat pe Sineși și S-a făcut „ospăț” de împăcare cerească și de bucurie sufletească pentru cei mântuiți. Iisus Mântuitorul este și azi - și va fi până la sfârșitul veacurilor - marele mijlocitor dintre noi și Dumnezeu. „Iar de va fi păcătuit cineva, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre” (1 In 2, 1). El sângerează și azi și va sângera până la sfârșitul veacurilor pentru păcatele noastre. El a venit în lume anume să ne împace cu Tatăl ceresc.

Numai prin El ne putem întoarce „acasă” la Tatăl ceresc... Numai prin El ne putem împăca cu Tatăl ceresc, prin Iisus Hristos, prin Jertfa cea scumpă a scump Fiului Său. Din căile pierzării și ale păcatelor, noi ne putem întoarce „acasă” la Tatăl ceresc numai cu ajutorul Mântuitorului.

În acest înțeles zicea Mântuitorul: „Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (In 14, 6).

Vechiul Testament trimitea oamenilor înștiințări și chemări să se întoarcă la Dumnezeu. Dar aceste chemări se gătau cu blestemul legii, pentru că nu era cine să ajute întoarcerea și să mijlocească iertarea. Legea lui Moise îl ducea pe cel greșit numai până la ușă și apoi îl lăsa în fața judecătorului, care îi măsura pedeapsa.

Este și în Vechiul Testament o pildă cu un fiu rătăcit. Dar, vai, ce groaznică este această pildă! Citiți-o în cartea a V-a a lui Moise: „Dacă un om - spunea legea lui Moise - are un fiu neascultător și îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, tatăl și mama să-l ducă la bătrânii cetății și toți oamenii din cetate să-l ucidă cu pietre și să moară” (Deut 21, 18-21).

Iisus Mântuitorul a venit să ne scape din această grozavă osândă a legii (în care adventiștii își bagă capul din nou). Legea lui Moise îl ducea pe fiul cel rătăcit în fața morții, în fața pedepsei pentru păcat. Iisus Mântuitorul ne duce pe noi, cei sărmani și rătăciți, în fața iertării... Nu ne duce în fața Judecătorului, ci ne duce în fața Tatălui ceresc cu Care ne-a împăcat prin Jertfa Sa cea scumpă.

O, ce Mijlocitor bun și scump avem noi în Iisus Hristos! El nu ne arată numai calea întoarcerii... El nu strigă numai: „Întoarceți-vă la Tatăl ceresc!”, ci El vine la noi și ne ia de mână, ne ajută să ne întoarcem acasă... Se înfățișează cu noi și pentru noi în fața Tatălui ceresc și ne mijlocește iertarea.

Iisus Mântuitorul ne aduce vestea cea scumpă și dulce că Tatăl ceresc ne iubește, ne iartă și ne așteaptă cu brațele deschise. Iisus Mântuitorul ne aduce și „haine” și tot ce ne trebuie să ne putem întoarce acasă.

O, preascumpul nostru Mântuitor! Cât de dulce este vestea Ta și cât de scump este ajutorul Tău! Vino, preadulcele nostru Mântuitor, și ne ajută să ne întoarcem „acasă”!

Ce Mijlocitor bun și scump ne este nouă Iisus Mântuitorul! El mijlocește pentru noi în toată clipa. „Dumnezeu a voit - și voiește - să împace totul cu Sine, prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin sângele Crucii Sale” (Col 1, 20).

Fă și tu, dragă cititorule, această împăcare, de cumva n-ai făcut-o încă! Fă-o îndată, căci nu știi ziua și ceasul când moartea te va chema în fața Dreptului Judecător. „Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos și ne-a încredințat și nouă - zice Apostolul Pavel - propovăduirea acestei împăcări. Vă rugăm fierbinte - ca și când Dumnezeu v-ar îndemna prin noi - în numele lui Iisus Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2 Cor 5, 18-20).

Această împăcare o propovăduim și noi. În numele lui Iisus Hristos, vă rugăm, împăcați-vă cu Dumnezeu!

De când eram preot la țară, îmi aduc aminte de o întâmplare ce a rămas adânc săpată în sufletul meu. Între un tată și fiul său se iscase o mare vrăjmășie. Dar pe mamă o durea această vrăjmășie. Multe încercări de pace a făcut mama, dar toate erau zadarnice. M-a chemat și pe mine să-i împac, dar nici eu n-am putut.

S-a întâmplat însă că mama s-a îmbolnăvit greu. De pe patul morții, a cerut - cu ultima dorință - să-și vadă fiul. Eram și eu acolo; o împărtășisem. Când fiul a intrat în casă, tatăl stătea lângă patul bolnavei cu capul aplecat. Din sufletul său nu se topise încă supărarea. Mama și-a sărutat fiul cu foc și apoi i-a zis:

- Fiule dragă, acum vorbește cu tatăl tău!

- Aș vorbi, mamă dragă, dar tatăl e supărat.

Atunci mama - parcă o văd - făcu o ultimă sforțare, se ridică puțin și, luând cu o mână mâna fiului, iar cu cealaltă mâna tatălui, le împreună laolaltă, zicând cu glas stins, de parcă venea dintr-un adânc de mormânt:

- Dragul meu soț și scumpul meu copil, cu limbă de moarte vă rog: împăcați-vă!...

Inimile celor doi învrăjbiți căzură rănite; tatăl își îmbrățișă fiul, dându-i sărutul iertării.

În aceste clipe, mama adormi în Domnul. Tatăl și fiul se împăcaseră peste moartea ei și prin moartea ei.

Un adânc înțeles văd eu azi în această mișcătoare întâmplare. Așa se face și împăcarea noastră cu Tatăl ceresc. Păcatul face vrăjmășie între noi și Tatăl cel ceresc, iar împăcarea o poate face numai Iisus Hristos și sângele Crucii Sale (Col 1, 20).

Ai păcătuit, dragă suflete?... Ești în vrăjmășie cu Tatăl ceresc?... Ești un fiu pierdut, apucat în căile pierzării?... Lasă-L și roagă-L pe scumpul nostru Mântuitor să te împace cu Tatăl ceresc.

Dorința Celui Răstignit pe Cruce este să te împace cu Tatăl ceresc. El moare pentru Tine și împăcarea ta cu Tatăl ceresc. El îți cere mâna ca să te împace - prin moartea Lui - cu Tatăl de Sus.

Suflet pierdut! Eu te rog fierbinte - ca și când Dumnezeu te-ar îndemna prin mine - împacă-te cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos și al sângelui Crucii Sale (2 Cor 5, 18).

Rugăciune

Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu singur știi că și eu am fost un fiu pierdut. Tu singur știi câți ani de zile am trăit în starea aceasta grozavă... Tu singur știi câți ani am trăit cu roșcovele... Tu singur știi câte am suferit și câte am pătimit în țara cea străină a păcatului... Tu singur știi câte lacrimi am vărsat și cât m-am zbătut să scap din această pierzare... Tu singur știi că toate sforțările mele au fost zadarnice, până ce nu Te-am aflat pe Tine...

Binecuvântată să fie clipa în care Te-am aflat pe Tine, preadulcele meu Mântuitor. Când totul mi se părea pierdut, Tu ai sosit să mă scapi. Când orice nădejde de pace și împăcare sufletească mi se părea pierdută, o mână plină de sânge a luat mâna mea și a pus-o în mâna Tatălui ceresc. Era mâna Ta și mijlocirea Ta, preadulcele meu Mântuitor. În clipa când ai strigat de pe Crucea Golgotei: „Săvârșitu-s-a!” - eu am căzut în brațele Tatălui ceresc și am primit sărutul iertării.

Slăvit să fii, Doamne, amin și de-a pururi să fi slăvit pentru această pace și împăcare dulce și sfântă pe care mi-ai câștigat-o cu sângele Crucii Tale! Eu voi sta și rămâne de-a pururi îngenuncheat la picioarele Crucii Tale, ca să gust din această pace dulce și să n-o mai pierd niciodată. Slăvit să fii, Doamne, amin și de-a pururi să fii slăvit!