... Şi au ieşit unul câte unul...
Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru
... Începând desigur cu cei mai bătrâni şi până la cel din urmă.
Când Mântuitorul Isus Hristos a venit să aducă mântuirea sufletelor din gheara păcatului, rând pe rând a fost părăsit de toţi.
Acoperind pe toţi cei căzuţi cu neprihănirea Sa, Isus a rămas în faţa tuturor judecăţilor Singura Jertfă de Ispăşit pentru toţi vinovaţii, Singurul Mijlocitor şi Apărător...
Nimeni nu vrea, cu bucurie, să rămână lângă cei care au păcătuit.
Nimeni nu vrea să ia asupra-şi nici măcar bănuiala vreunui păcat al altuia, oricât de mic,
ci fiecare caută să fugă cât mai în grabă şi să se depărteze de cel vinovat.
Numai Hristos rămâne lângă cei pierduţi acoperindu-i,
ca să sufere El loviturile şi osânda cuvenită lor.
Hristos rămâne lângă cei pierduţi nu ca să apere păcatul, ci ca să-i apere pe păcătoşi.
Să-i apere nu pentru că au păcătuit, ci pentru că le pare rău şi vor să scape de osânda păcatului lor.
Să-i apere chiar când lor nici nu le-a venit încă părerea de rău pentru păcatul făcut. Şi rămâne pentru marea Lui iubire şi milă faţă de omul nenorocit şi căzut.
În Templu, în clipa aceea, avea loc o judecată.
Judecătorii nemilostivi erau ei înşişi judecaţi (
Isaia 29:20 – Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:
Isaia 29:21 – cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.
Isaia 29, 20-21). Îi judeca Dumnezeu şi conştiinţa lor trezită.
Amândoi aceşti drepţi judecători îi osândeau: şi Dumnezeu şi Conştiinţa.
Iar vinovaţii ieşeau, unul câte unul, apăsaţi de o povară cu mult mai grea şi mai ruşinoasă decât a nenorocitei pe care o osândiseră ei.
O, ce minunat ştie să lucreze Dumnezeu!
Tot aşa vor pleca odată din faţa lui Hristos, toţi cei care nu se gândiseră la propriile lor păcate până atunci, din pricină că tot timpul s-au gândit numai la păcatele altora, au judecat pe alţii şi au osândit pe alţii.
Vor pleca rând pe rând spre ocara şi osânda veşnică (
Daniel 12:2 – Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
Daniel 12, 2). Până când nu va mai rămâne nici unul.
Şi ei înşişi vor simţi că Dumnezeu nu le-a făcut nici o nedreptate osândindu-i.
Că singuri ei s-au osândit, prin răutatea şi împotrivirea inimii lor.
O Sfinte Duh al cercetării lăuntrului nostru,
Te rugăm descopere în inimile noastre totdeauna judecata de noi înşine,
spre a ne ruşina de propria noastră stare, ca să dorim iertarea Ta
şi pentru a vedea că nu suntem vrednici să judecăm pe nimeni altcineva, nici să osândim pe alţii, decât pe noi înşine, ci îndreptându-ne spre Tine, să aflăm cu toţii iertarea şi mila Ta veşnică.
Amin.