Foto Traian Dorz

... Și au mărturisit

Traian Dorz - Hristos - Dumnezeul nostru

Hristos nu are nevoie în lume pentru vestirea Sa nici de predicatori, nici de funcționari, nici de artiști, ci are nevoie de mărturisitori!
Predicator poate fi oricine care are o cunoștință, sau i se pare că o are,
funcționar poate fi oricine are o școală, sau crede că o are,
artist poate fi oricine are ceva talent, sau își închipuie că-l are,
- dar mărturisitor nu poate fi decât acela care L-a văzut și L-a cunoscut adânc și real pe Hristos. Din propria sa experiență.
Acela care poate spune: Eu vă spun din ceea ce am trăit personal, minuni care le-am văzut uimit eu însumi.
Mărturia mea este adevărată... eu îmi cântăresc cuvintele iar cugetul meu este cinstit.
Acela cu care s-au petrecut astfel de minuni, are datoria să le mărturisească nu să le predice!
Căci mărturisirea este sinceră, vibrantă, plină de putere.
Fierbinte și plină de un curaj înalt!
Cinci cuvinte să fie, - dacă sunt așa, sunt Dumnezeiești!
- Altfel nici zece mii n-au nici roadă nici preț!
Dacă poți vorbi așa, vorbește zece ceasuri, nimeni nu se va sătura ascultându-te.
Iar dacă nu poți, mai bine taci, până când vei putea.
Doamne Isuse, Te rugăm îmbracă pe toți vestitorii Tăi cu putere de Sus (Luca 24, 49),
spre a putea fi cu toții niște flăcări puternice, arzând pentru Tine în fiecare cuvânt și faptă a lor,
pentru ca oricine ascultându-i să priceapă că au fost și că sunt cu Tine.
Trezește conștiința răspunderii pentru minunea încredințată în fiecare din cei care sunt în slujba Ta, dar nu sunt mărturisitori înflăcărați ai Tăi,
pentru ca printr-o pocăință sinceră și prin nașterea din nou adevărată,
să Te poată avea din plin și să Te poată împărtăși și altora cu putere și căldură sfântă.
Amin.
Articol 75 din 131
Folosește săgețile ← → pentru navigare