... Şi Îi dădeau palme

Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: Plecăciune, Împăratul iudeilor! Şi-I dădeau palme.

Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă faţă de semenul său este slugarnicul.

Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea. Şi dintre toate urâciunile sufleteşti cea mai respingătoare este josnicia.

Îngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud.

Micimea de suflet îl face neruşinat de linguşitor. Puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia şi plăcerea stăpânului. Prin tot ce poate el caută să-i intre stăpânului pe sub piele arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat decât este.

Astfel de slugi sunt primejdioşi şi răi chiar şi atunci când stăpânii lor sunt oameni şi nu fiare. Dacă stăpânul om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.

Dar ce sunt ei în stare să facă oare atunci când şi stăpânul este asemenea lor?

Iată ce au fost în stare să facă slugile lui Ana mai înainte. Şi iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.

Aprozii erau soldaţii lui Ana. Soldaţii erau aprozii lui Pilat. Ambii stăpâni fiind la fel, la fel erau şi slugile lor. Nici unii nu erau în stare să facă altceva decât să slujească la cele mai respingătoare dintre îndeletnicirile lumii: la osândirea şi la chinuirea nemiloasă a acelora care ar putea ameninţa desfrâul stăpânilor lor!

Când au ghicit că Isus este unul din aceştia, ba încă cel mai primejdios, slugile se întreceau în sălbăticie.

Cu câtă satisfacţie trebuie să fi privit stăpânii, la fel de nelegiuiţi, la ceea ce făceau slugile lor acum cu Hristos!

Şi Isus - Împăratul Slavei, Isus Dumnezeul Veşniciei, Isus Biruitorul Etern - tace răbdând. Şi rabdă tăcând. Suporta toate cu o cutremurătoare linişte, cu o Dumnezeiască milă, cu o înfricoşată măreţie, cu o nepământească neclintire.

Răbdarea Lui era tăcută. Precum spusese profeţia: El nu Şi-a deschis gura (Isaia 53, 7). Nici să Se vaite. Nici să strige. Nici să Se apere.

Tăcerea Lui era înaltă, demnă şi răbdătoare. Nu mânioasă. Nu vrăjmaşă. Nu fricoasă.

Mărimea păcatelor omenirii şi mărimea osândei acestor păcate cereau un preţ răscumpărător de aceeaşi mărime.

Hristos-Dumnezeu şi Omul era conştient de aceasta.

Aceste făpturi inconştiente erau uneltele prin care se storcea acum acest uriaş preţ de la iubirea lui Dumnezeu.

Cumplită a fost nu numai suferinţa lui Isus. Cumplit a fost şi modul în care I-a fost produsă. Cumplite au fost şi uneltele care I-au produs-o. Felul brutal şi fiinţele brutale I-au făcut lui Hristos suferinţa nemărginit mai mare decât putea să fie.

În tot acest timp însă era lângă Isus şi ucenicul dragostei statornice şi adânci.

E adevărat că în neputinţa lui, iubitorul ucenic nu-I putea ajuta cu nimic Domnului Isus.

Cu toată inima sa zdrobită de durere, cu toată fiinţa lui cutremurată de cruzimea pe care o vedea, cu toată faţa plină de lacrimi - ucenicul va fi privit cu nemărginită uimire răbdarea Învăţătorului său, fără să poată înţelege cum poate fi chiar atât de mare. Atunci i se vor fi deschis de tot şi ochii săi duhovniceşti. Şi va fi priceput că numai în acest unic fel putea să se arate cu adevărat cât de mare era păcatul lumii. Şi cât de mare preţ se cere pentru răscumpărarea lui.

Cât de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru lume. Şi de câtă suferinţă era nevoie, ca noi să putem vedea această dragoste.

Suflete dragă, oricine ai fi tu, vino să privim la Mielul lui Dumnezeu, dat ca Jertfă pentru plata păcatelor noastre.

Vino să ne prăbuşim la picioarele Lui şi să ne cutremurăm cât de osândiţi eram noi, cât de mult ne-a iubit El!

Vino să ne închinăm aşternut picioarelor Lui şi să sărutăm în praful pământului stropii Sângelui Său Sfânt, pe care, prin cruzimea acelor nelegiuiţi, noi L-am vărsat.

Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.

Cu inimile zdrobite de durere privim cât eşti de chinuit şi de batjocorit pentru fărădelegile noastre. Suferinţele Tale atât de mari, arată cât de mari sunt păcatele noastre pentru care acum Te aduci Tu Jertfă de ispăşire.

Te rugăm să primeşti durerea pocăinţei, ca o jertfă din partea noastră.

Şi să ne faci şi pe noi părtaşi mântuirii aduse de Jertfa suferinţelor Tale.

Amin.

Cine n-a-ndurat el însuşi nedreptatea îndelung

n-are milă nici de alţii când în strâmtorare-ajung

dar acel ce ştie greul, însă, după ce-a scăpat,

chinuie nedrept pe alţii - face-un înzecit păcat.

Când dreptatea e dreptate,

ea-i aceeaşi pentru toţi

cât de jos ar fi cei vrednici

cât de sus ar fi cei hoţi.