Apoi, s-au apropiat de El, și ziceau: Plecăciune, Împăratul iudeilor! Și-I dădeau palme.
Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă față de semenul său este slugarnicul.
Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea. Și dintre toate urâciunile sufletești cea mai respingătoare este josnicia.
Îngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud.
Micimea de suflet îl face nerușinat de lingușitor. Puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia și plăcerea stăpânului. Prin tot ce poate el caută să-i intre stăpânului pe sub piele arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat decât este.
Astfel de slugi sunt primejdioși și răi chiar și atunci când stăpânii lor sunt oameni și nu fiare. Dacă stăpânul om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.
Dar ce sunt ei în stare să facă oare atunci când și stăpânul este asemenea lor?
Iată ce au fost în stare să facă slugile lui Ana mai înainte. Și iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.
Aprozii erau soldații lui Ana. Soldații erau aprozii lui Pilat. Ambii stăpâni fiind la fel, la fel erau și slugile lor. Nici unii nu erau în stare să facă altceva decât să slujească la cele mai respingătoare dintre îndeletnicirile lumii: la osândirea și la chinuirea nemiloasă a acelora care ar putea amenința desfrâul stăpânilor lor!
Când au ghicit că Isus este unul din aceștia, ba încă cel mai primejdios, slugile se întreceau în sălbăticie.
Cu câtă satisfacție trebuie să fi privit stăpânii, la fel de nelegiuiți, la ceea ce făceau slugile lor acum cu Hristos!
Și Isus - Împăratul Slavei, Isus Dumnezeul Veșniciei, Isus Biruitorul Etern - tace răbdând. Și rabdă tăcând. Suporta toate cu o cutremurătoare liniște, cu o Dumnezeiască milă, cu o înfricoșată măreție, cu o nepământească neclintire.
Răbdarea Lui era tăcută. Precum spusese profeția: El nu Și-a deschis gura (Isaia 53, 7). Nici să Se vaite. Nici să strige. Nici să Se apere.
Tăcerea Lui era înaltă, demnă și răbdătoare. Nu mânioasă. Nu vrăjmașă. Nu fricoasă.
Mărimea păcatelor omenirii și mărimea osândei acestor păcate cereau un preț răscumpărător de aceeași mărime.
Hristos-Dumnezeu și Omul era conștient de aceasta.
Aceste făpturi inconștiente erau uneltele prin care se storcea acum acest uriaș preț de la iubirea lui Dumnezeu.
Cumplită a fost nu numai suferința lui Isus. Cumplit a fost și modul în care I-a fost produsă. Cumplite au fost și uneltele care I-au produs-o. Felul brutal și ființele brutale I-au făcut lui Hristos suferința nemărginit mai mare decât putea să fie.
În tot acest timp însă era lângă Isus și ucenicul dragostei statornice și adânci.
E adevărat că în neputința lui, iubitorul ucenic nu-I putea ajuta cu nimic Domnului Isus.
Cu toată inima sa zdrobită de durere, cu toată ființa lui cutremurată de cruzimea pe care o vedea, cu toată fața plină de lacrimi - ucenicul va fi privit cu nemărginită uimire răbdarea Învățătorului său, fără să poată înțelege cum poate fi chiar atât de mare. Atunci i se vor fi deschis de tot și ochii săi duhovnicești. Și va fi priceput că numai în acest unic fel putea să se arate cu adevărat cât de mare era păcatul lumii. Și cât de mare preț se cere pentru răscumpărarea lui.
Cât de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru lume. Și de câtă suferință era nevoie, ca noi să putem vedea această dragoste.
Suflete dragă, oricine ai fi tu, vino să privim la Mielul lui Dumnezeu, dat ca Jertfă pentru plata păcatelor noastre.
Vino să ne prăbușim la picioarele Lui și să ne cutremurăm cât de osândiți eram noi, cât de mult ne-a iubit El!
Vino să ne închinăm așternut picioarelor Lui și să sărutăm în praful pământului stropii Sângelui Său Sfânt, pe care, prin cruzimea acelor nelegiuiți, noi L-am vărsat.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ție.
Cu inimile zdrobite de durere privim cât ești de chinuit și de batjocorit pentru fărădelegile noastre. Suferințele Tale atât de mari, arată cât de mari sunt păcatele noastre pentru care acum Te aduci Tu Jertfă de ispășire.
Te rugăm să primești durerea pocăinței, ca o jertfă din partea noastră.
Și să ne faci și pe noi părtași mântuirii aduse de Jertfa suferințelor Tale.
Amin.
+
Cine n-a-ndurat el însuși nedreptatea îndelung
n-are milă nici de alții când în strâmtorare-ajung
dar acel ce știe greul, însă, după ce-a scăpat,
chinuie nedrept pe alții - face-un înzecit păcat.
+
Când dreptatea e dreptate,
ea-i aceeași pentru toți
cât de jos ar fi cei vrednici
cât de sus ar fi cei hoți.