Un om viu, o ființă vie, merge! Numai un om mort nu merge. Ci trebuie să fie mereu dus și purtat.
- Și tu, dacă ești un suflet viu în Lucrarea Domnului, trebuie să știi că Hristos îți poruncește: vino după Mine.
Vino, nu aștepta să te tot trag mereu, să te tot târâi mereu.
Să fii tot împins mereu de la spate, de alții, sau tras din față.
Vino și umblă cu picioarele credinței tale, nu aștepta să te tot poarte alții, cu brațele lor. Sau cu patul. Sau cu punga. Sau cu darurile. Sau cu munca lor...
Ce tristă este starea duhovnicească a multor credincioși din biserică și din adunare...
Câte suflete zac și nu se pot ținea pe picioarele lor, nu pot sta și nu pot umbla drept și sănătos, nici după mulți ani de credință. Domnul Isus muncește neîncetat să-i tot scoale de prin gropi, de prin căderi și murdării. Să-i tot spele și să-i tot tragă după El, să-i tot țină, să-i tot îndemne și să-i tot înduplece mereu.
În atâtea locuri doi sau trei lucrători buni se chinuiesc neîncetat și își scot sufletul, muncindu-se să-i țină pe picioare pe toți ceilalți. Să-i poarte pe brațe, sau să-i tragă și să-i împingă înainte, pe urmele Domnului Isus.
Și adesea aceste suflete luptătoare sunt niște biete surori, care doar prin jertfă și prin post și prin rugăciune, trebuie să facă cu multe greutăți, ceea ce alții ar avea datoria să facă cu voioșie și cu plăcere. Și ar putea face cu ușurință.
Numai nu vor!
Ce dureroasă priveliște este aceasta și ce mare pagubă este ea pentru toți.
Unele suflete, după ani de zile de la nașterea lor din nou, nu se pot ridica nici acum de jos. Nu pot merge pe picioarele lor duhovnicești.
Aceștia sunt născuți bolnavi. Ori s-au îmbolnăvit grav îndată după nașterea lor.
Alții, câteva zile au avut un mers frumos. Dar nu după multă vreme au căzut în vreo cursă. Și parcă și-au rupt amândouă picioarele, așa nu se mai vindecă.
Alții, au alergat odată, cândva, voioși și sprinteni pe calea Domnului. Dar mai târziu s-au îmbolnăvit de ceva ascuns, slăbind mereu până au ajuns nenorociți de tot. Acum zac, sau se târăsc robi. Fără nici o putere de viața duhovnicească.
Alții, s-au îmbolnăvit la cap și merg în toate părțile ca oile căpiate. Rupți de turmă. Nepăsători de chemări și de îndatoriri. Neascultători și îndărătnici. Până se nimicesc pe undeva.
Alții merg singuri și singuratici. Nu așteaptă pe nimeni și nu se grăbesc să ajungă pe nimeni. Nu caută folosul nimănui și nimeni nu are niciodată vreo bucurie de pe urma lor... Aceștia merg, dar nimeni nu știe unde vor ajunge vreodată, nici unde vor ajunge. Și nici ce se va alege de ei.
Abia cei puțini-puțini, merg pe picioarele lor și cu urmele drepte, bine încălțați cu râvna Evangheliei păcii, statornici pe urmele Domnului și ajutând la jugul Lui (Matei 11, 29-30). Făcând și pe alții să meargă după Hristos.
Ce binecuvântare sunt aceste suflete pentru Domnul și pentru Biserica Sa cea vie, pentru adunarea și familia lor.
Pentru poporul lor și pentru lumea întreagă.
Ei sunt stâlpii pe care se reazemă Lucrarea lui Dumnezeu, pe mari întinderi și pe multă vreme.
Dar vai ce mustrare îi așteaptă pe ceilalți.
Tu dragă suflete dintre care aceste două feluri ești?
Doamne Isuse,
Tu ne-ai chemat să venim după Tine toți.
Și ne poruncești să călcăm pe urmele Tale drept, sănătos, frumos și statornic.
Dăruiește-ne mereu ajutorul Tău, ca urmele noastre pe urmele Tale să poată fi mereu îndemn pentru toți cei care ne văd, spre a veni și ei după Tine,
- iar pentru noi să rămână mereu prilej de bucurie, de mângâiere și de mulțumire.
Ajută-ne să nu obosim purtând jugul Tău și sarcinile altora,
ca să putem împlini astfel legea Ta.
Amin.