104. Odiseu și sirenele
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Odiseu a fost un erou al vechilor greci. A luat și el parte la războiul de la Troia, unde grecii i-au bătut pe troieni, după un război de zece ani. După gloriosul război, Odiseu a plecat spre casă cu oamenii lui. În drumul lor, pe mare și uscat, au pribegit ani de zile, trecând prin fel de fel de primejdii.
Între altele, au trecut și pe lângă primejdia cu insula sirenelor. Aceste sirene erau un fel de vâlve ale mărilor; niște zâne încântătoare, care, prin cântecele lor vrăjite, ademeneau pe trecători, le furau voința, îi îmbătau cu un fel de beție dulce care îi făcea să sară în valurile mării, unde își aflau moartea și mormântul.
Ca să scape de primejdia aceasta, Odiseu a înfundat cu ceară urechile oamenilor săi, iar pe sine s-a legat strâns de catargul corabiei. Luptătorii lui n-auzeau ademenirile sirenelor. El le auzea, dar era legat de barcă. În felul acesta, au trecut teferi pe lângă insula cea vrăjită a morții.
Un adânc înțeles creștinesc văd eu în această legendă. Un fel de insulă vrăjită a morții este și lumea aceasta cu „sirenele” ei; cu desfătările și amăgirile ei. Omul vâslește spre Patria Cerească, dar lumea îl amăgește cu „cântările” și desfătările ei. Lumea îi fură omului voința, îi fură mintea, îl îmbată cu plăcerile ei și îl face să se arunce în valurile ei, în valurile pieirii sufletești și trupești.
În fața ispitei, Odiseu s-a legat strâns de catargul corabiei.
În fața ispitei, leagă-te și tu cu puterea Evangheliei! Leagăte cu putere de catargul Evangheliei!
În fața ispitei, oamenii lui Odiseu s-au făcut surzi, înfundându-și urechile cu ceară.
Mut și surd fă-te și tu față de lume și ispitele ei!
Câtă vreme însă, în loc să faci așa, tu cauți parcă anume „sirenele”, pe la cârciumi, petreceri, cinematografe și alte desfătări lumești - cum crezi, dragul meu, că ai putea birui ispita?
Câtă vreme toate urechile tale, și cele din carne și cele din duh, sunt desfundate pentru lume, te miri că te biruie ispita și lumea?