105. Argonauții și sirenele

Despre alţi eroi - argonauţii - tot din istoria vechilor greci, spune legenda că şi ei au avut de lucru cu primejdia sirenelor, ca Odiseu. Ei s-au apărat însă într-un alt chip.

Trecând pe lângă insula cu cântările vrăjite ale sirenelor, Iason, conducătorul argonauţilor, l-a pus pe vestitul cântăreţ, Orfeus, să cânte din harfa sa. Iar Orfeus, cu cântările lui, le-a întrecut pe sirene. Cântările lui vrăjite au acoperit glasul şi cântările sirenelor.

De ciudă, sirenele, văzându-se bătute cu propria lor armă - cu cântarea - au sărit în mare şi s-au prefăcut în stânci.

Odiseu le-a biruit pe sirene, legându-se pe sine şi astupând urechile tovarăşilor săi.

Iason le-a biruit cu propria lor armă: cu cântarea.

Care din aceste două biruinţe vă place mai mult?

Mie îmi place mai mult biruinţa lui Iason.

Să biruim lumea cu armele pe care le foloseşte ea! Cântările lumii să fie copleşite de cântările Domnului. Petrecerile lumii să fie copleşite şi întrecute de petrecerile cele duhovniceşti. Desfătările lumii să fie întrecute de desfătările şi bucuriile cele duhovniceşti.

Oriunde cântă lumea - să cântăm şi noi! Oriunde îşi petrece lumea - să ne petrecem şi noi... dar aşa, ca petrecerile şi cântările noastre în Domnul să acopere şi să întreacă petrecerile cele lumeşti.

Cineva mă mustra de ce i-am învăţat pe ostaşii Domnului să cânte pe drumuri şi prin case?

Pentru ca să facă ceea ce a făcut Iason: să biruie vuietul cel pierzător al lumii cu puterea şi vraja cântărilor şi petrecerilor duhovniceşti.

Fraţilor ostaşi! Prin cântările şi petrecerile noastre, în „stânci” mute să le prefacem şi noi pe toate „sirenele” cele de suflet pierzătoare din lumea aceasta!