116. Osânditul și pâinea cea cu otravă
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În vremile de demult, pe unii dintre cei osândiţi la moarte îi aştepta o moarte specială. Osânditul era băgat într-o temniţă, unde i se dădeau şapte pâinişoare pentru şapte zile. Una din aceste pâini era otrăvită. Bietul osândit începea pâinile cu groază şi cutremur de moarte. Nu ştia din care îl pândeşte otrava morţii. Când dădea peste pâinea cea cu otravă, murea.
Trecând dintr-un an într-altul, ce bine ar fi să ne gândim puţin la înţelesul acestei judecăţi! Şi noi suntem un fel de osândiţi la moarte. Toţi suntem osândiţi ca să murim. Ne apasă şi pe noi aceeaşi osândă, ca pe robul din chipul de mai sus. Anii şi zilele vieţii noastre stau în faţa noastră ca tot atâtea pâini şi pâinişoare de mâncat. În una din aceste pâini e pusă otrava morţii. Asta e sigur. Nu ştim însă în care. Poate să fie în pâinea zilei de mâine sau de poimâine.
Această osândă teribilă ar trebui să ne umple şi pe noi de groază, de cutremur şi de pregătire sufletească pentru sfârşitul vieţii. Dar noi nici habar nu avem de acest lucru. Trăim aşa, ca şi când n-am mai muri niciodată. Sau, cel mult, trăim cu înşelăciunea diavolului: „Mai aveţi vreme!”. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă!
„Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul!...” „Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea - vine moartea - când nimeni nu mai poate lucra!” (In 9, 4).