Foto Pr. Iosif Trifa

134. „Cheamă-l înapoi!”

Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare

Istoria păstrează multe pilde înfricoșate despre mustrările sufletești ce le au necredincioșii în clipele morții.
Cheamă-l înapoi!... Cheamă-l înapoi! - striga un necredincios din Franța, pe patul morții.
Pe cine să-l chemăm înapoi? - întrebară cei din jurul său.- Timpul!... - răspunse necredinciosul și își dete sufletul.
În clipele morții, necredinciosul își văzuse, scurgându-se ca un râu, timpul vieții sale trăită în zadar. Ar fi voit să întoarcă înapoi râul vieții sale, dar era prea târziu, prea târziu. El se scursese.
Articol 136 din 602
Folosește săgețile ← → pentru navigare