136. Pustnicul și morții din cimitir
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În vremile de demult, - pe vremea pustnicilor şi sfinţilor - un om care îşi dorea mântuirea sufletului se duse la un pustnic şi îl rugă, zicând:
Sfinţite părinte, te rog, spune-mi mie cum să înţeleg cuvintele Apostolului Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea s-a răstignit faţă de mine şi eu faţă de lume” (Gal 6, 14).
Şi i-a zis lui pustnicul:
Du-te, dragul meu, la cimitir, şi ocărăşte morţii, aşa cum vei şti tu mai urât! Şi pe urmă să vii iar la mine.
Deci, ducându-se omul, începu a bate mormintele cu pietre, strigând: „Ocară vouă, morţilor, mişeilor, păcătoşilor, putreziţilor, roşilor de viermi!...”.
Şi, întorcându-se omul, vesti pustnicului că a făcut întocmai. - Şi ce ţi-au grăit morţii când îi ocărai? - întrebă pustnicul.
Nimic! - răspunse omul.
Şi i-a zis lui pustnicul:
Du-te din nou la cimitir şi îi slăveşte pe morţi, aşa cum vei şti tu mai frumos!
Şi, ducându-se omul la cimitir, începu a-i slăvi pe morţi, zicând: „Slavă vouă, morţilor, slavă vouă drepţilor, credincioşilor, sfinţilor!...”.
Şi, întorcându-se omul, vesti pustnicului că a făcut întocmai.
Şi ce ţi-au grăit morţii când îi slăveai? - întrebă pustnicul.
Nimic! - răspunse omul.
Şi i-a zis lui pustnicul:
Du-te acum, dragul meu, acasă şi citeşte din nou cuvintele Apostolului Pavel, gândindu-te necurmat la morţii care au tăcut când tu îi ocărai sau îi slăveai. Dacă voieşti să te mântuieşti, fă şi tu aşa: fă-te „mort faţă de lume”! Nici ocările oamenilor şi nici laudele lor să nu le socoteşti!...
Un creştin adevărat este „mort faţă de lume”; este mort faţă de ispitele ei, faţă de amăgirile ei, faţă de prigoanele ei.