14. O minciună cu tâlc
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În limba nemțească este o carte vestită de minciuni: Isprăvile vânătorești ale baronului Münhausen. Între ele este și una cu tâlc sufletesc.
„Odată - spune baronul vânător - dădusem într-o mlaștină. Toate încercările mele să scap erau zadarnice. Mă cufundasem până la piept. Atunci, îmi veni în gând o scăpare. Cum aveam păr lung, strânsei părul chică; mă prinsei cu tărie de el și mă trăsei afară din mlaștină...” (Această minciună se vede și în acest chip).
Ce minciună patentă! Dar, vai, într-o astfel de minciună trăiesc atâția și atâția creștini! Păcatul este o mlaștină grozavă. Toți cei ce apucă în mlaștina asta se scufundă văzând cu ochii. Toate sforțările lor de a scăpa cu „puterile proprii” sunt zadarnice; sunt isprava baronului care s-a tras de cap ca să iasă din mlaștină. Toți cei ce umblă să iasă din mlaștina păcatelor și patimilor rele, cu vorbe ca acestea: „Vreau să mă las de ceea și ceea!”; „Vreau să fiu stăpân pe mine!” - sunt exact în chipul baronului care spunea că a scăpat din mlaștină trăgându-se de cap.
Din mlaștina păcatelor putem scăpa numai cu ajutorul Scumpului nostru Mântuitor.
Într-o conferință pentru popor, am auzit pe un cărturar apelând la voința oamenilor, să se lase de patima beției. Foarte bine! Numai că, pe limba Evangheliei, asta înseamnă că învăța pe oameni să se apuce de cap ca să iasă din mlaștina beției.
Toate sfaturile și conferințele „morale” n-ajung nimic, până când nu sosește Samariteanul cel bun și milostiv: Iisus Mântuitorul.
Oastea Domnului scoate suflete din mlaștina păcatelor cu ajutorul acestui Samaritean bun și milostiv.