147. La poarta raiului
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Un bărbat avea urâtul nărav de a cerceta cârciumile duminica şi a-şi bate joc de cele sufleteşti. Când cineva îi spunea că nu e bine aşa, omul răspundea: „Femeia mea merge regulat la biserică şi se roagă şi pentru mine”. Ba încă - aşa, în glumă - omul spunea că el şi soţia lui „una sunt”; prin urmare, e destul dacă se roagă soţia lui.
Şi se păgânea omul zi de zi.
Într-o noapte, necredinciosul avu un vis fioros. Se făcea că murise şi el şi soţia lui. Amândoi ajunseră la poarta raiului.
Un înger deschise porţile şi, arătând spre femeie, zise: „Intră!”. Pe urma ei, păşi şi bărbatul să intre.
„Stai! Stai, suflete! - îi zise îngerul. Tu nu trebuie să intri!... Soţia ta intră şi pentru tine!... Ea ţine şi locul tău, aşa cum şi pe pământ a ţinut locul tău la rugăciune...”
Astfel grăind, îngerul apucă porţile să le închidă.
Îngrozit, bărbatul dădu să strige - şi, în clipa aceea, se trezi tremurând tot.
Din clipa aceea, s-a făcut un om credincios şi n-a mai pus pe soţia sa să-i ţină locul în lucrurile mântuirii sufleteşti.