146. Cloșca cu puișorii ei
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Ce predică minunată ne poate fi cloşca cu puişorii ei! Scutul, apărarea şi odihna puişorilor sunt aripile mamei. Când vine primejdia, când vine uliul, vrăjmaşul cel mare, mama dă semnalul de alarmă. Strigătul acesta este un „clu-clu” special, pe care numai puişorii îl înţeleg. E strigarea „Veniţi!... Veniţi, căci vine vrăjmaşul!...”. Puii scapă sub aripile mamei.
Ce icoană minunată pentru noi! În faţa vrăjmaşului diavol, noi singuri suntem mai slabi ca el. Suntem nişte puişori ce avem lipsă de scut şi apărare, iar acest scut şi apărare sunt aripile Domnului (Mt 23, 37).
Când trăim o viaţă cu Domnul, El ne păzeşte şi ne apără, clipă de clipă. Când vine furtuna necazurilor sau când vine vrăjmaşul cu ispitele lui, Domnul ne cheamă sub aripile Lui. Ne cheamă printr-un glas special, pe care numai copiii lui Dumnezeu îl cunosc.
Cloşca, de multe ori, e mai slabă ca uliul. Dar vrăjmaşul diavol fuge îngrozit când ne vede alergând sub aripile Domnului, sub aripile Crucii.
Cât de puţini sunt însă aceştia! „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie!” (Mt 23, 37). Aşa zicea Iisus către iudei, iar azi către cei care nu scapă la El.
Ce sentinţă grozavă este aceasta!