146. Cloșca cu puișorii ei
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Ce predică minunată ne poate fi cloșca cu puișorii ei! Scutul, apărarea și odihna puișorilor sunt aripile mamei. Când vine primejdia, când vine uliul, vrăjmașul cel mare, mama dă semnalul de alarmă. Strigătul acesta este un „clu-clu” special, pe care numai puișorii îl înțeleg. E strigarea „Veniți!... Veniți, căci vine vrăjmașul!...”. Puii scapă sub aripile mamei.
Ce icoană minunată pentru noi! În fața vrăjmașului diavol, noi singuri suntem mai slabi ca el. Suntem niște puișori ce avem lipsă de scut și apărare, iar acest scut și apărare sunt aripile Domnului (Mt 23, 37).
Când trăim o viață cu Domnul, El ne păzește și ne apără, clipă de clipă. Când vine furtuna necazurilor sau când vine vrăjmașul cu ispitele lui, Domnul ne cheamă sub aripile Lui. Ne cheamă printr-un glas special, pe care numai copiii lui Dumnezeu îl cunosc.
Cloșca, de multe ori, e mai slabă ca uliul. Dar vrăjmașul diavol fuge îngrozit când ne vede alergând sub aripile Domnului, sub aripile Crucii.
Cât de puțini sunt însă aceștia! „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi și n-ați vrut! Iată, vi se lasă casa pustie!” (Mt 23, 37). Așa zicea Iisus către iudei, iar azi către cei care nu scapă la El.
Ce sentință grozavă este aceasta!