16. Grupul fraților din Ungaria

Prin anii frumoasei răspândiri în libertate a grâului duhovnicesc şi curat al Oastei Domnului, Vântul Cel Ceresc al Duhului Sfânt a dus această sămânță mântuitoare nu numai în toată țara noastră, ci şi peste hotarele ei, oriunde erau frați români plecați şi stabiliți din vreo pricină sau alta. Dragostea de țară şi dorul după limba părintească îi făcea pe aceşti frați de-ai noştri plecați și stabiliți prin străinătate să caute tot ce le putea alina acest dor de casă.

Unul dintre aceste mijloace de alinare sufletească era pentru ei atunci numai scrisul. Se abonau la gazetele din țară, cumpărau cărți şi țineau corespondență cu cei rămaşi aici, acasă şi în țară. Astfel au ajuns la ei cărțile Părintelui Iosif și foile Oastei Domnului pe care citeau cu mult drag, punând cuvintele lor ca pe un balsam sfânt pe rănile inimii lor înstrăinate.

Așa se face că încă din primii ani ai avântului Oastei Domnului, începând din 1925-1927, au început se alipească multe suflete de Domnul şi să formeze adunări frățești după modelul celor din țară nu numai în Iugoslavia, unde rămăseseră multe sate românești, ci și în Ungaria, în Bulgaria, în Macedonia, în Brazilia sau în Australia.

Iată unul din anunțurile primilor intrați în Oastea Domnului:

„O Oaste cu 22 luptători în Ungaria

Cucernice părinte! De un an, trecut, am avut dorința să înființăm Oastea Domnului și la noi în com. Mehkerek (Ungaria). La sărbătoarea Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, am luat mărturisirea a 22 de ostași, înființând deci Oastea Domnului cu 22 luptători.

Aceşti luptători sunt următorii: Olah loan, preot; Eva Popa, Mihai Bordaş, Dimitrie Balint, Maria Ralih, Maria Cosma, Saveta Radici, Teodor Buta, Vasile Iuhaş, Vasile Peredac, Ana Martin, Ana Iuhaş, Flore Iova, Aurelia Olah, învățătoare; Lucreția Chiş, învățătoare: Maria Mare, Lina Popescan, Gheorghe Bordaș, Ana Mateuț, Maria Pătcaş, loan Mihuț, Gheorghe luhaș. În afară de acești ostași mărturisiți, mai avem înscriși în Oastea Domnului următorii: Ioan Cefan, loan Băra, Gavril Cianca, Maria lova, Maria Pătcaş, Ana Mare, Flore Iova, Rafila Grama.

Dorință avem să ne îndreptăm spre Domnul și să luăm partea noastră la suferință, ca buni ostaşi ai lui Hristos Iisus (2 Timotei 2, 3). Slăvit să fie Domnul!

Cu frățească dragoste și îmbrățișare,

Olah Ioan, preot ostaș

Mehkerek, Ungaria

La Florii 1930”

Toți anii, apoi, în care au apărut liber foile şi cărțile Oastei, aceşti frați au fost abonați statornici şi au ținut corespondență cu Părintele Iosif și cu Redacția chiar şi după ce părintele nostru duhovnicesc a trecut la Domnul.

În Ungaria, de dinainte de război, prin cercetarea unor frați din Bihor şi prin cărţile Părintelui Iosif, se înființaseră astfel multe adunări frățeşti unde lucrau frați harnici şi plini de dragoste pentru trăirea și răspândirea Evangheliei. Simțământul de minoritate care este foarte dezvoltat la oricine trăieşte printre străini i-a făcut pe frații și surorile de acolo să iubească cu mult mai mult ca noi această vatră caldă a credinței şi a dragostei pe care le-o aducea Oastea Domnului.

În adunările Oastei, în cântările ei, în cuvântul şi-n rugăciunile ei - frații noştri din țările străine simt cu mult mai mult ca noi un har atât de ceresc şi de necesar, încât nu pot trăi fără el. Ei simt în mijlocul adunării nu numai Cerul de Sus, ci și patria pământească de care sunt legați trupeşte tot aşa cum sunt legați sufletește de Patria Cerească. Iată deci cât de mare bine le-a făcut Domnul Iisus acestor frați ai noștri din străinătate prin Lucrarea aceasta sfântă şi scumpă a Oastei Sale.

De la început s-au întărit însă, printre toate adunările de acolo, cele de la Micherechi, de la Pusta Otlăcii, de la Jula şi din alte câteva centre româneşti.

La Micherechi este şi astăzi gruparea cea mai puternică de frați. Aici a început frumos părintele Olah loan prin anii 1926, în urma cercetării fraților de la Sârbi, din Bihor... Cu multă râvnă, acest preot credincios îşi aduna credincioşii în biserică şi le citea din cărțile şi foile Oastei. Aşa a crescut mereu numărul lor până la zeci şi sute de suflete. Apoi s-au întins şi în alte părți.

Adunările au început mereu să crească şi să rodească frumos de-a lungul tuturor anilor, chiar şi în ani marilor tulburări ale războiului şi de după el. Au fost acolo, după preotul Olah Ioan, nişte lucrători buni: preotul Roxin Teodor, fratele Roxin Gheorghe (bătrânul), iar apoi alții, ca frații Mihai, Titi, Ioan şi Gheorghe, şi nişte surori la fel de harnice şi credincioase pentru Domnul: Ana, Maria, Floarea...

Dar cel mai mare şi mai înțelept lucru a fost că preoții şi conducătorii Bisericii de acolo au înțeles acel mare adevăr pe care cei de aici din țară nu l-au înțeles şi anume că Dumnezeu a trimis Lucrarea aceasta a Oastei Domnului ca pe un har special și ceresc Bisericii noastre şi poporului nostru, pentru a-i salva nu numai trupul de la dezbinări şi păcate, ci și pentru a-i înnobila sufletul, pentru a-i păstra unitatea şi pentru a-i asigura un viitor fericit, curat şi sănătos.

Această înțelepciune, cei răspunzători din țară au pierdut-o şi s-au dedat la adevărate crime nu numai împotriva acestor nevinovați şi valoroşi fii ai Bisericii şi ai patriei, ci mai ales împotriva voii lui Dumnezeu, Care căuta în felul acesta mântuirea noastră. Şi, la fel, împotriva viitorului fericit al neamului și al credinței noastre, prin ideea Oastei.

Cinste veşnică celor care au nesocotit dispozițiile nedrepte şi vinovate ce le veneau din țară pentru nimicirea Oastei Domnului, motivând că Oastea ar fi vrăjmaşă Bisericii. Ei au dovedit nu numai că nu este vrăjmaşă, ci tocmai din contră, că era de cel mai mare ajutor pentru Biserică şi pentru viața lor națională şi religioasă acolo unde erau.

În anii când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, frații de acolo au avut un mare și binecuvântat timp e înviorare, trecând la frații de dincoace, de prin județele Cluj, Someş, Satu Mare, Maramureş şi Bihor, de unde au luat cărți, cântări, îndrumări și ajutor pentru credința şi lupta lor.

Guvernele Ungariei, până astăzi, i-au ocrotit pe frați și le-au lăsat libere adunările. Frații din toate satele de acolo, ca şi cei din Iugoslavia, şi-au clădit casele lor de adunare aproape de biserică - şi se adună şi astăzi liberi acolo, fără să aibă nici o piedică. Preoții lor îi sprijină, după cum şi ei îi sprijină pe preoți, şi din această fericită colaborare câştigă cu toții. Câştigă națiunea, câştigă credința şi Se bucură Dumnezeu.

În anul 1983, când a murit vicarul Episcopiei Ortodoxe din Ungaria, el a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat cu frații ostaşi între care a trăit şi a lucrat ca un adevărat părinte şi frate sufletesc. Şi astfel a fost organizat un cortegiu nespus de frumos, în fruntea căruia erau frații cu steaguri şi cu cântări, petrecându-l până la mormânt în acest frumos fel ostășesc. O maşină a Miliției le deschidea drumul şi le asigura desfășurarea frumoasă, spre a nu fi deranjați de circulația de pe șosea.

Un episcop din țară, trimis să conducă slujba înmormântării, a putut vedea la fața locului ce greşeală mare a făcut Sinodul şi clerul din țară prigonind şi izgonind Oastea, precum şi ce înțelepți au fost cei din străinătate sprijinind-o. Căci numai în satele unde este Oastea Domnului se se mai vorbeşte limba română şi se mai păstrează obiceiurile și tradiția noastră printre românii de acolo. Şi la fel şi în Iugoslavia și în alte părți. Ceilalți, mulți, nici nu mai ştiu româneşte. Mai ales tineretul.

Acum situația, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, este aşa. Va veni însă vremea când şi în această problemă îi va veni cuiva odată mintea sănătoasă și va îndrepta stările de lucruri și aici în țară, după dreptate și după adevăr.

Până atunci, noi ne vom ruga lui Dumnezeu și vom lucra aşa cum ne-a învățat Părintele Iosif şi cum ne-a lăsat el pilda vieții lui - ca nişte adevărați fii credincioși ai Evangheliei, statornici în învățătura și credința Bisericii noastre bune şi străbune. Atunci numele Oastei Domnului şi al părintelui nostru Iosif va fi înălțat la locul şi la cinstea pe care le merită prin răbdarea, prin statornicia, prin adevărul şi roadele dovedite de-a lungul zecilor de ani suferiți pe nedrept în slujba cea mai frumoasă a lui Dumnezeu, a Bisericii şi a Neamului. Amin.

Slăvit să fie Domnul!