173. De ce iubesc oamenii mai mult cele lumești?

Într-o duminică după amiază, Oastea Domnului dintr-un sat își ținea adunarea, nu departe de un birt. Oamenii se trăgeau cu grămada la birt, dar la Oaste abia mai da câte unul.

În adunarea Oastei se ridică atunci întrebarea:

De ce oamenii se trag mai mult tot la cele lumești, iar pentru cele sufletești n-au atragere și plăcere?

Cei mai mulți ziceau: „Pentru că oamenii sunt nesocotiți; nu-și dau seama ce fac; nu judecă cu mintea...”.

„O, nu aceasta este pricina - răspunse un ostaș mai bătrân. Pricina cea adevărată este că cei mai mulți oameni sunt «oameni lumești» și de aceea e firesc să iubească lumea și cele lumești. De la un om lumesc nu poți aștepta să iubească cele duhovnicești. Pentru oamenii cei lumești «mâncarea» noastră de aici este o mâncare grea și neplăcută; ei n-o pot mistui. Să vă spun o pildă: uite, în dosul casei acesteia se află o livadă cu grădini pline de pomi și flori. Dacă eu am acum aici două păsări: o pasăre cântătoare sau un porumbel și un corb; și le dau drumul din fereastră, să zboare peste livadă, oare ce se va întâmpla?

Pasărea sau porumbelul se va opri, desigur, în grădina cu pomi și va începe să cânte, zicând parcă: «Ah, ce frumos și plăcut este aici!».

Dar corbul? Se va uita și el peste flori și grădini, dar, nevăzând și nemirosind nici o mortăciune, va zbura mai departe, zicându-și parcă: «Ah, ce urât este aici!». Și nu se va opri decât acolo unde va afla ceva mortăciune.

Așa e, dragii mei, și cu oamenii. Cei mai mulți caută «mortăciuni» sufletești, pentru că așa e firea lor. Pentru ca să caute «grădini cu flori», pentru ca să vină la adunările noastre, trebuie să stăruim pe lângă ei cu dragoste și răbdare, să-și schimbe mai întâi firea cea lumească; să devină și ei niște oameni duhovnicești, care iubesc lucrurile cele duhovnicești”.

Cuminte învățătură!