173. De ce iubesc oamenii mai mult cele lumești?

Într-o duminică după amiază, Oastea Domnului dintr-un sat îşi ţinea adunarea, nu departe de un birt. Oamenii se trăgeau cu grămada la birt, dar la Oaste abia mai da câte unul.

În adunarea Oastei se ridică atunci întrebarea:

De ce oamenii se trag mai mult tot la cele lumeşti, iar pentru cele sufleteşti n-au atragere şi plăcere?

Cei mai mulţi ziceau: „Pentru că oamenii sunt nesocotiţi; nu-şi dau seama ce fac; nu judecă cu mintea...”.

„O, nu aceasta este pricina - răspunse un ostaş mai bătrân. Pricina cea adevărată este că cei mai mulţi oameni sunt «oameni lumeşti» şi de aceea e firesc să iubească lumea şi cele lumeşti. De la un om lumesc nu poţi aştepta să iubească cele duhovniceşti. Pentru oamenii cei lumeşti «mâncarea» noastră de aici este o mâncare grea şi neplăcută; ei n-o pot mistui. Să vă spun o pildă: uite, în dosul casei acesteia se află o livadă cu grădini pline de pomi şi flori. Dacă eu am acum aici două păsări: o pasăre cântătoare sau un porumbel şi un corb; şi le dau drumul din fereastră, să zboare peste livadă, oare ce se va întâmpla?

Pasărea sau porumbelul se va opri, desigur, în grădina cu pomi şi va începe să cânte, zicând parcă: «Ah, ce frumos şi plăcut este aici!».

Dar corbul? Se va uita şi el peste flori şi grădini, dar, nevăzând şi nemirosind nici o mortăciune, va zbura mai departe, zicându-şi parcă: «Ah, ce urât este aici!». Şi nu se va opri decât acolo unde va afla ceva mortăciune.

Aşa e, dragii mei, şi cu oamenii. Cei mai mulţi caută «mortăciuni» sufleteşti, pentru că aşa e firea lor. Pentru ca să caute «grădini cu flori», pentru ca să vină la adunările noastre, trebuie să stăruim pe lângă ei cu dragoste şi răbdare, să-şi schimbe mai întâi firea cea lumească; să devină şi ei nişte oameni duhovniceşti, care iubesc lucrurile cele duhovniceşti”.

Cuminte învăţătură!