179. Diavolul vânător

Într-o adunare a Oastei Domnului se puse odată întrebarea:

Oare de ce tocmai oamenii cei credincioşi, care intră în Oastea Domnului şi vor să trăiască aşa cum scrie la Evanghelie, au cele mai multe încercări, împotriviri şi necazuri, iar, pe de altă parte, păcătoşii au o viaţă liniştită?

Fraţilor! - le răspunse un frate ostaş mai bătrân. Văzutaţi voi un vânător de păsări?

Văzut.

Păi aleargă el după păsările pe care le-a rănit şi care au căzut din zbor? Nu! Ci aleargă înainte să împuşte altele. Pe cele rănite şi pe cele moarte le lasă în pace, ştiind bine că le are în mâna lui. Aşa face, dragii mei, şi diavolul, marele vânător de suflete. El aleargă mereu numai după păsările care zboară şi trăiesc - după creştinii cei vii. Pe ceilalţi - pe cei răniţi şi morţi cu sufletul - îi lasă în pace, ştiind bine că-i are în mâna lui.