197. Rugăciune de ploaie
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În vreme de secetă mare, într-un sat, se rânduise rugăciune de ploaie. Oamenii se strânseră, cu mic cu mare, la biserică. Între cei sosiţi era şi o femeie bătrână care venise cu un ploier (umbrelă) mare.
Oamenii începură a zâmbi de umbrela femeii.
D-apoi dumneata, mătuşă, - grăiră oamenii - ai şi început să te temi de ploaie şi încă nici n-am început rugăciunea.
Păi, dragii mei, - răspunse bătrâna - eu am auzit că astăzi ne rugăm pentru ploaie şi cred că Bunul Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră şi ne va ploua.
Oamenii intrară în biserică, se rugară şi, pe când ieşeau, se slobozi o ploaie binefăcătoare.
Bătrâna îşi desfăcu ploierul şi plecă spre casă grăind:
Aţi râs de umbrela mea, dar iată că ea a fost un semn de credinţă.
Oamenii îşi aplecară capetele în semn de sfială şi tăcură.