197. Rugăciune de ploaie
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În vreme de secetă mare, într-un sat, se rânduise rugăciune de ploaie. Oamenii se strânseră, cu mic cu mare, la biserică. Între cei sosiți era și o femeie bătrână care venise cu un ploier (umbrelă) mare.
Oamenii începură a zâmbi de umbrela femeii.
D-apoi dumneata, mătușă, - grăiră oamenii - ai și început să te temi de ploaie și încă nici n-am început rugăciunea.
Păi, dragii mei, - răspunse bătrâna - eu am auzit că astăzi ne rugăm pentru ploaie și cred că Bunul Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră și ne va ploua.
Oamenii intrară în biserică, se rugară și, pe când ieșeau, se slobozi o ploaie binefăcătoare.
Bătrâna își desfăcu ploierul și plecă spre casă grăind:
Ați râs de umbrela mea, dar iată că ea a fost un semn de credință.
Oamenii își aplecară capetele în semn de sfială și tăcură.