212. Făclia lui Alexandru Macedon
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Despre Alexandru Macedon spune istoria că, de câte ori cucerea vreo cetate, se oprea cu oştirea în faţa porţii cetăţii şi aprindea o făclie.
Cetăţii i se dădea termen să se predea în timpul cât ardea lumina făcliei. Dacă se preda în acest timp, cetatea era iertată; alt fel, era trecută prin foc şi sabie.
O cetate sufletească este şi viaţa noastră. Domnul Dumne zeu - Împăratul Cel Ceresc - aşteaptă o viaţă întreagă ca omul să „se predea” Lui şi să-L primească pe El în cetatea inimii sale. Omul trebuie să-L primească pe Domnul până când arde lumina, adică până se află în viaţă şi până când Domnul îl îmbie cu lumina vieţii. Toţi cei care nu se predau Domnului până ţine arderea luminii - adică până când sunt în viaţă - să ştie că li s-a stins orice nădejde şi orice scăpare; li s-a stins lumina vieţii şi vor fi trecuţi în ziua de apoi prin foc şi sabie.
Dragă cititorule, trezeşte-te şi îngrozeşte-te!
Din lumina vieţii tale poate că nu mai este decât un muc. Ca mâine vei muri şi tu nu L-ai primit încă pe Domnul în cetatea inimii tale. Primeşte-L îndată, ca să ai iertarea Lui şi viaţa veşnică! Altfel, te aşteaptă întunericul şi osânda cea veşnică.