212. Făclia lui Alexandru Macedon
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Despre Alexandru Macedon spune istoria că, de câte ori cucerea vreo cetate, se oprea cu oștirea în fața porții cetății și aprindea o făclie.
Cetății i se dădea termen să se predea în timpul cât ardea lumina făcliei. Dacă se preda în acest timp, cetatea era iertată; alt fel, era trecută prin foc și sabie.
O cetate sufletească este și viața noastră. Domnul Dumne zeu - Împăratul Cel Ceresc - așteaptă o viață întreagă ca omul să „se predea” Lui și să-L primească pe El în cetatea inimii sale. Omul trebuie să-L primească pe Domnul până când arde lumina, adică până se află în viață și până când Domnul îl îmbie cu lumina vieții. Toți cei care nu se predau Domnului până ține arderea luminii - adică până când sunt în viață - să știe că li s-a stins orice nădejde și orice scăpare; li s-a stins lumina vieții și vor fi trecuți în ziua de apoi prin foc și sabie.
Dragă cititorule, trezește-te și îngrozește-te!
Din lumina vieții tale poate că nu mai este decât un muc. Ca mâine vei muri și tu nu L-ai primit încă pe Domnul în cetatea inimii tale. Primește-L îndată, ca să ai iertarea Lui și viața veșnică! Altfel, te așteaptă întunericul și osânda cea veșnică.