222. Bătrânul și stelele

Despre un bătrân, am auzit că, la bătrâneţe, slăbindu-i vederea, zicea către cei din jurul său: „Acum s-a mai schimbat lumea, dragii mei! Când eram eu mai tânăr, cerul era încărcat de stele, dar acum şi stelele de pe cer s-au împuţinat”.

În zadar îi spuneau oamenii că stelele sunt tot atâtea, numai vederea lui a slăbit, bătrânul ţinea sus şi tare că s-au împuţinat stelele.

În chipul acesta sunt şi cei care îşi închipuie că ei văd şi sunt sănătoşi cu ochii cei sufleteşti. În zadar le spui că ochii lor au slăbit; ei stăruie în păcatele lor. Astfel de orbi sunt mai greu de tămăduit decât cei orbi de tot. Despre Iisus nu ne spune nici o Evanghelie că ar fi tămăduit pe vreunul dintre fariseii şi cărturarii cei orbi cu sufletul.