304. Rugăciunea buzelor. O probă
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Un credincios, dintre cei care trăiesc Evanghelia, se întâlni în calea sa cu un om de la țară. Intrând în vorbă despre cele sufletești, credinciosul observă îndată că are de lucru cu un creștin dintre cei care cu buzele Îl cinstesc pe Dumnezeu, dar cu inima și faptele lor sunt departe de El.
Te știi dumneata ruga cum trebuie? - îl întrebă credinciosul.
Păi cum să nu mă știu? Căci doar îmi fac rugăciunile regulat, în fiecare seară și dimineață.
Foarte bine! Hai să facem acum o probă! Eu îți dau dumitale calul acesta pe care călăresc, dacă dumneata vei rosti un „Tatăl nostru”, cufundându-te cu totul în rugăciune... Nimic să nu vezi și să n-auzi în timpul când vorbești cu Dumnezeu prin această rugăciune.
Foarte bine.
Omul începu a zice „Tatăl nostru”. Într-aceasta, credinciosul se coborî de pe cal și se apucă să ia șaua de pe el.
Stai!... Stai! - strigă cel ce se ruga, întrerupând rugăciunea. Nu lua șaua de pe cal! Calul trebuie să mi-l dai cu șa cu tot!
Ba nu ți-l dau nicicum, căci iată cum te rogi dumneata lui Dumnezeu! Te rogi numai cu buzele, dar cu inima și mintea umbli după șaua calului meu...
Oare câți dintre creștini nu se roagă tot așa?