304. Rugăciunea buzelor. O probă
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Un credincios, dintre cei care trăiesc Evanghelia, se întâlni în calea sa cu un om de la ţară. Intrând în vorbă despre cele sufleteşti, credinciosul observă îndată că are de lucru cu un creştin dintre cei care cu buzele Îl cinstesc pe Dumnezeu, dar cu inima şi faptele lor sunt departe de El.
Te ştii dumneata ruga cum trebuie? - îl întrebă credinciosul.
Păi cum să nu mă ştiu? Căci doar îmi fac rugăciunile regulat, în fiecare seară şi dimineaţă.
Foarte bine! Hai să facem acum o probă! Eu îţi dau dumitale calul acesta pe care călăresc, dacă dumneata vei rosti un „Tatăl nostru”, cufundându-te cu totul în rugăciune... Nimic să nu vezi şi să n-auzi în timpul când vorbeşti cu Dumnezeu prin această rugăciune.
Foarte bine.
Omul începu a zice „Tatăl nostru”. Într-aceasta, credinciosul se coborî de pe cal şi se apucă să ia şaua de pe el.
Stai!... Stai! - strigă cel ce se ruga, întrerupând rugăciunea. Nu lua şaua de pe cal! Calul trebuie să mi-l dai cu şa cu tot!
Ba nu ţi-l dau nicicum, căci iată cum te rogi dumneata lui Dumnezeu! Te rogi numai cu buzele, dar cu inima şi mintea umbli după şaua calului meu...
Oare câţi dintre creştini nu se roagă tot aşa?