324. Cele două cizme

Din timpul marelui război, de pe frontul italian, un ofiţer îmi spunea o întâmplare cu mult înţeles sufletesc:

Oştile austro-ungare stăteau într-un loc faţă în faţă cu oştile italiene, între ele fiind numai o mică distanţă.

Soldaţii austro-ungari se gândiră să facă o glumă de batjocură la adresa italienilor. Cum Italia, pe hartă, are forma unei cizme, soldaţii luară o cizmă şi, umplând-o cu fel de fel de murdării, o aruncară în tranşeele italienilor.

La asta, italienii răspunseră cu un răspuns foarte potrivit şi frumos. Luând şi ei o cizmă nouă, o umplură cu portocale, smochine, lămâi şi alte bunătăţi care se fac în ţara cea dulce a Italiei. Legară apoi de cizmă o ţidulă pe care era scris: „Fiecare dă ce poate şi ce are” - şi o aruncară în tranşeele austroungare de unde li se aruncase batjocura.

Îşi poate închipui oricine ce efect a avut acest potrivit răspuns. Batjocoritorii rămaseră ruşinaţi şi, desigur, n-au mai aruncat cu murdării în tranşeele italienilor.

Pilda italienilor ne poate fi de învăţătură şi nouă, tuturor creştinilor. Ce bine ar fi dacă şi creştinii tot aşa ar răspunde la batjocurile şi hulele ce vin asupra lor! Când li se aruncă câte o „cizmă” cu batjocuri şi hule, ei să răspundă cu altă „cizmă” plină de roadele cele dulci ale dragostei şi iertării creştine, dându-li-se, şi prin asta, celorlalţi să înţeleagă că „fiecare dă ce are şi ce poate”. În acest înţeles zicea şi Mântuitorul să aruncăm cu pâine, ca răspuns celor ce aruncă după noi cu pietre.

Aceasta nu e numai o răbdare, ci e şi o biruinţă a Evangheliei. Pe cel rău doar cu nimic nu-l poţi aduce la Mântuitorul, decât aruncând după el - ca un răspuns la gunoaiele lui - cu pâinea cea dulce a dragostei evanghelice.

Să punem pe sufletul nostru acest lucru şi noi, ostaşii Domnului! „Cizma” italienilor să o folosim şi noi pe tot locul!