36. Pag Gheorghe din Bodești

Fratele Pag Gheorghe s-a născut în satul Bodești, lângă Hălmagiu, în anul 1906. S-a căsătorit în anul 1929, având cinci copii: Chira, Pavel și Ionuț sunt în viață. Petru și Ioan au trecut la Domnul.

S-a întors la Domnul în anul 1934, intrând în Oastea Domnului. Pe vremea aceea mai începuse și prin alte sate din jur să se miște sufletele în căutarea Domnului Iisus. În Hălmăgel, în Bănești, în Ribița, Ribicioara. Fratele Gheorghe a început să aducă foi și cărți ale Oastei Domnului și să meargă în cercetarea fraților prin satele din jur. A lucrat cu multă stăruință și dragoste, chemând sufletele la Domnul și ostenind zi și noapte în cercetarea celor ce intraseră în Oaste.

A fost adeseori pe la fratele Aurel Olaru și fratele Iovu din Hălmăgel, cu cu care lucra împreună, răspândind cărțile Oastei prin multe sate și târguri.

În 1945, jandarmii l-au arestat pe fratele Iovu din Hălmăgel pentru că l-au prins răspândind cărțile Oastei. El le-a cerut să-i dea cărțile, iar jandarmii l-au bătut, lăsându-l aproape mort. După ce a fost dus acasă, fratele Iovu a murit din cauza acestei bătăi.

În ziua când fratele Iovu trecea la Domnul, până seara, copilul cel mare al șefului care îl bătuse a înnebunit. Și pe urmă a murit și el la spital. Toți oamenii s-au îngrozit de lucrul acesta și au cunoscut Mâna Puternică a lui Dumnezeu Care răzbunase sângele nevinovat al celui ucis pentru Numele Lui. Această întâmplare i-a făcut pe mulți să se întoarcă la Dumnezeu.

Cu o mare dragoste de Dumnezeu, fratele Gheorghe a cutreierat în vestirea Evangheliei și după aceea, prin toate satele, de la Hălmagiu și până la Brad. Multe din aceste drumuri misionare le-a făcut împreună cu fratele Mihuț Ioan din Uibărești, cu frații Toader și Petre din Ribița, cu Sida Ianaș din Bodești, cu Isaia Pele din Hălmagiu și cu alții, de peste Dealul Mare, din Bihor.

A avut fericirea să-și vadă toată familia întoarsă la Domnul. Fiind cantor la biserica satului său, el cânta peste tot la strane, câștigând astfel bunăvoința preoților pentru adunările Oastei în biserici.

Cu toate că era foarte sărac în cele lumești și cu o familie destul de grea, totuși el n-a lăcomit niciodată la nimic străin și n-a luat nimic ce nu era al lui, ci mai de- grabă își dădea el al său așa puțin cum era - altuia, care avea și mai puțin.

Odată, venind de la un târg, a găsit o legătură de lână pe care cineva o pierduse. Patru săptămâni a întrebat prin toate satele până ce a găsit păgubașul, căruia i-a predat-o, deși era iarnă, iar ai lui n-aveau nici ciorapi și nici mănuși, nici lână să-și facă din a lor. Așa suflet cinstit și curat avea fratele Gheorghe.

În anul 1961 i s-a arătat în vis o cruce care venea de undeva de Sus spre el legată de o panglică verde. Când a ajuns în dreptul lui, el a luat-o în mâini și a sărutat-o cu lacrimi, spunând: Slăvit să fie Domnul, asta e crucea mea...

Fusese o înștiințare despre suferința care avea să vină asupra lui îndată. S-a îmbolnăvit de inimă și vreme de doi ani a dus boala pe picioare, neputând să muncească nimic. Apoi alți trei ani a zăcut nemișcat pe patul său, îngrijit cu dragoste și devotament de soția sa, sora Floare.

A fost conștient și credincios până în ultima clipă a vieții sale, întărind în Domnul și mângâind el însuși pe toți ai lui și pe frații și surorile care au venit în mare număr să-l cerceteze în anii lui cei lungi și grei de boală.

Niciodată nu s-a plâns de crucea lui, ci totdeauna a slăvit pe Domnul, mulțumindu-I pentru toate. Cuvântul Domnului, Biblia, și cuvântările frățești erau toată mângâierea și tăria lui în vremea suferinței. Despre acestea vorbea și altora, chiar și de pe patul său, scoțând din ele adevăruri și mângâieri pentru viața aceasta și pentru viața veșnică.

La moarte, ajunsese atât de slăbit trupește, încât nu avea nici 30 de kilograme. Totuși sufletește era plin de tărie și credință.

S-a stins în dimineața zilei de 20 iulie 1966, trecând la Domnul liniștit și senin.

Serile și nopțile de priveghere au fost pline de mângâierea Duhului Sfânt. Au luat parte mulți frați și surori din toate părțile, până departe, de la Brad și Beiuș. La înmormântare a fost petrecut la fel, cu multe lacrimi și dragoste. Pe cruce el a lăsat să i se scrie: Știu că Răscumpărătorul meu trăiește - și în Ziua de Apoi El mă va învia...

Domnul să-i facă parte cu cei binecuvântați ai Lui în veac. Iar nouă și tuturor urmașilor săi să ne ajute să le urmăm credința. Amin.

Slăvit să fie Domnul!