36. Pag Gheorghe din Bodeşti

Fratele Pag Gheorghe s-a născut în satul Bodeşti, lângă Hălmagiu, în anul 1906. S-a căsătorit în anul 1929, având cinci copii: Chira, Pavel şi Ionuț sunt în viață. Petru şi Ioan au trecut la Domnul.

S-a întors la Domnul în anul 1934, intrând în Oastea Domnului. Pe vremea aceea mai începuse şi prin alte sate din jur să se mişte sufletele în căutarea Domnului IIisus. În Hălmăgel, în Băneşti, în Ribița, Ribicioara. Fratele Gheorghe a început să aducă foi şi cărți ale Oastei Domnului şi să meargă în cercetarea fraților prin satele din jur. A lucrat cu multă stăruință şi dragoste, chemând sufletele la Domnul si ostenind zi şi noapte în cercetarea celor ce intraseră în Oaste.

A fost adeseori pe la fratele Aurel Olaru şi fratele Iovu din Hălmăgel, cu cu care lucra împreună, răspândind cărțile Oastei prin multe sate şi târguri.

În 1945, jandarmii l-au arestat pe fratele Iovu din Hălmăgel pentru că l-au prins răspândind cărțile Oastei. El le-a cerut să-i dea cărțile, iar jandarmii l-au bătut, lăsându-l aproape mort. După ce a fost dus acasă, fratele Iovu a murit din cauza acestei bătăi.

În ziua când fratele Iovu trecea la Domnul, până seara, copilul cel mare al şefului care îl bătuse a înnebunit. Şi pe urmă a murit şi el la spital. Toți oamenii s-au îngrozit de lucrul acesta şi au cunoscut Mâna Puternică a lui Dumnezeu Care răzbunase sângele nevinovat al celui ucis pentru Numele Lui. Această întâmplare i-a făcut pe mulți să se întoarcă la Dumnezeu.

Cu o mare dragoste de Dumnezeu, fratele Gheorghe a cutreierat în vestirea Evangheliei şi după aceea, prin toate satele, de la Hălmagiu şi până la Brad. Multe din aceste drumuri misionare le-a făcut împreună cu fratele Mihuț Ioan din Uibăreşti, cu frații Toader şi Petre din Ribița, cu Sida Ianaş din Bodeşti, cu Isaia Pele din Hălmagiu şi cu alții, de peste Dealul Mare, din Bihor.

A avut fericirea să-și vadă toată familia întoarsă la Domnul. Fiind cantor la biserica satului său, el cânta peste tot la strane, câştigând astfel bunăvoința preoților pentru adunările Oastei în biserici.

Cu toate că era foarte sărac în cele lumeşti şi cu o familie destul de grea, totuși el n-a lăcomit niciodată la nimic străin şi n-a luat nimic ce nu era al lui, ci mai de- grabă îşi dădea el al său aşa puțin cum era - altuia, care avea şi mai puțin.

Odată, venind de la un târg, a găsit o legătură de lână pe care cineva o pierduse. Patru săptămâni a întrebat prin toate satele până ce a găsit păgubașul, căruia i-a predat-o, deşi era iarnă, iar ai lui n-aveau nici ciorapi şi nici mănuşi, nici lână să-şi facă din a lor. Aşa suflet cinstit şi curat avea fratele Gheorghe.

În anul 1961 i s-a arătat în vis o cruce care venea de undeva de Sus spre el legată de o panglică verde. Când a ajuns în dreptul lui, el a luat-o în mâini şi a sărutat-o cu lacrimi, spunând: Slăvit să fie Domnul, asta e crucea mea...

Fusese o înştiințare despre suferința care avea să vină asupra lui îndată. S-a îmbolnăvit de inimă şi vreme de doi ani a dus boala pe picioare, neputând să muncească nimic. Apoi alți trei ani a zăcut nemişcat pe patul său, îngrijit cu dragoste şi devotament de soția sa, sora Floare.

A fost conştient şi credincios până în ultima clipă a vieții sale, întărind în Domnul şi mângâind el însuşi pe toți ai lui şi pe frații şi surorile care au venit în mare număr să-l cerceteze în anii lui cei lungi şi grei de boală.

Niciodată nu s-a plâns de crucea lui, ci totdeauna a slăvit pe Domnul, mulțumindu-I pentru toate. Cuvântul Domnului, Biblia, şi cuvântările frățeşti erau toată mângâierea şi tăria lui în vremea suferinței. Despre acestea vorbea şi altora, chiar şi de pe patul său, scoțând din ele adevăruri şi mângâieri pentru viața aceasta şi pentru viața veşnică.

La moarte, ajunsese atât de slăbit trupeşte, încât nu avea nici 30 de kilograme. Totuşi sufleteşte era plin de tărie si credință.

S-a stins în dimineața zilei de 20 iulie 1966, trecând la Domnul liniştit şi senin.

Serile şi nopțile de priveghere au fost pline de mângâierea Duhului Sfânt. Au luat parte mulţi frați şi surori din toate părțile, până departe, de la Brad şi Beiuş. La înmormântare a fost petrecut la fel, cu multe lacrimi şi dragoste. Pe cruce el a lăsat să i se scrie: Știu că Răscumpărătorul meu trăieşte - şi în Ziua de Apoi El mă va învia...

Domnul să-i facă parte cu cei binecuvântați ai Lui în veac. Iar nouă şi tuturor urmaşilor săi să ne ajute să le urmăm credința. Amin.

Slăvit să fie Domnul!