35. Magiaru Adam din Timişoara

Fratele Magiaru Adam s-a născut în 24 noiembrie 1900, în satul Ghilad din județul Timiş. A rămas orfan de ambii părinți la vârsta de 10 ani, crescând apoi în mijlocul multor greutăți şi necazuri, fiind mereu slugă pe la alții. În felul acesta Dumnezeu îl pregătea încă din copilăria lui pentru cea mai frumoasă chemare ce poate fi pe pământ: de a-L sluji pe Domnul IIisus Hristos.

În felul acesta a învățat el să asculte şi să fie harnic şi cinstit, respectuos şi smerit, lucru atât de necesar unui suflet credincios - atât în slujba oamenilor, cât şi în slujba lui Dumnezeu.

În anul 1927 s-a căsătorit şi s-a mutat în Timişoara cu sora Marta, soția lui, un suflet ales de Domnul, de acelaşi frumos fel ca al lui. Domnul le-a dat apoi, din unirea lor, trei fiice: pe Dorina, Cornelia și Lucia, care toate au urmat credinței bunilor lor părinți.

A muncit 35 de ani ca angajat la Calea Ferată, dar în toți aceşti ani n-a avut nici o mustrare, ci numai laude de la superiorii săi, pentru că Evanghelia lui Hristos și Oastea Domnului de care s-a alipit cu toată familia lui l-a învățat să fie totdeauna corect, harnic și conștiincios în toate lucrurile şi datoriile sale.

În timpul războiului, o bombă i-a aprins toată casa, arzându-i tot avutul strâns cu muncă grea. Mult timp s-a chinuit greu în sărăcie şi lipsuri. Dar şi aceasta l-a ajutat să cânte: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.

Deşi avusese parte de toate aceste necazuri şi multe altele, totuşi fratele Adam încă nu era pe deplin credincios, fiindcă nu trecuse încă prin naşterea din nou, fără de care nimeni nu poate fi mântuit, chiar dacă este un om religios, cum fusese până atunci şi el. Hotărârea lui pentru Domnul a venit printr-o minune. La împlinirea acestei minuni, Domnul S-a folosit de fiica lui cea mai mică, Lucia, care s-a predat prima din familia lor Domnului IIisus, la o frumoasă adunare a Oastei Domnului din Glimboca, în vara anului 1956. Lucia i-a vorbit tatălui ei mereu despre Domnul, cu multă dragoste şi răbdare, înfruntând adesea mustrări aspre de la tatăl său pentru asta... Dar până la urmă Dumnezeu i-a dat bucuria de a-l vedea şi pe tatăl ei predat Domnului. Îndată după hotărârea și legământul său, fratele Adam a început să lucreze cu multă râvnă între frații din Timișoara și împrejurimi, apoi tot mai departe prin ținutul Banatului, vestindu-L pe Domnul şi aducând multe suflete la El.

În Timişoara, casa lui a devenit o casă de adunare pentru frați. În casa lui s-au ținut unele sfaturi frățeşti care erau necesare pe vremea aceea pentru orientarea sănătoasă în învățătura noastră străbună, care era tulburată de multe ispitiri la rătăcire. Acolo am participat şi noi, iar lucrul acesta a fost socotit o vină pentru care, la vremea încercării noastre, a fost luat, judecat și închis şi el împreună cu fiica sa, Lucia, surioara noastră. Împreună cu ceilalţi 13 frați din Timişoara condamnați atunci, au fost condamnați şi ei doi pentru Oastea Domnului. Fratele Adam la 8 ani, iar sora Lucia la 5 ani muncă silnică şi confiscarea averii.

În vremea arestării sale, sora Lucia era abia de curând căsătorită, doar civil, cu fratele Mircea Andronic din Bacău. Încă nici nu-şi făcuse schimbarea de domiciliu, nici nunta religioasă, când a fost arestată şi dusă în închisoare fără nici o cruțare. Cu ea a mai fost luată, în lotul celor treisprezece frați din Timişoara, încă o soră tânără, necăsătorită, tot de vârsta ei, anume Irina Mare, fiica fratelui Ion şi a surorii Ana. Pentru râvna și dragostea lor față de Domnul în adunarea tineretului din Timișoara, au fost şi ele învrednicite de harul de a suferi ani de zile pentru Numele şi Lucrarea Domnului IIisus.

În anii de temniță care au urmat, atât fratele Adam, cât și fiica sa, sora noastră Lucia, au avut o comportare plină de demnitate sfântă, de răbdare, de supunere și de credincioşie vrednică de Domnul IIisus.

Şi la fel au avut toți ceilalți frați din lotul celor treisprezece condamnați din Timişoara, afară de unul, cel de-al treisprezecelea, care parcă era predestinat să semene cu al treisprezecelea din lotul Mântuitorului IIisus din Ghetsimani. Și acel al treisprezecelea s-a dovedit și în închisoare ceea ce era şi înainte de condamnare: un om nesupus și dezbinător. A fost un prilej de durere, de necaz şi de ruşine pentru frați... Ce soartă nefericită şi-a ales! Oricât a fost sfătuit şi rugat, iertat şi ajutat - el tot n-a vrut să se îndrepte, dar nici să plece din adunare. Şi aşa este şi azi.

Între ceilalți frați din oraşul Timişoara care mai erau în același lot cu fratele Adam erau: fratele Cornel, fratele Ilie, fratele Petrică... Cel de-al treisprezecelea era Fănică, dar el totdeauna se considera primul.

Printre familiile celor rămaşi acasă, una dintre cele mai necăjite era a fratelui Magiaru. Totuşi toți au rămas plini de încredere în grija Tatălui Ceresc. Şi El le-a îngrijit în chip minunat.

Munca grea, frigul, foamea si toate celelalte condiții din închisoare i-au slăbit pe toți frații, dar mai ales pe fratele Adam, care s-a îmbolnăvit grav de un T.B.C. osos, apoi de rinichi. Din această boală i s-a tras moartea, care s-a întâmplat în curând după eliberarea din închisoare, unde a zăcut patru ani. A fost eliberat în preajma zilei când fiica lui Lucia urma să-și sărbătorească nunta religioasă, care fusese întreruptă de arestarea ei în urmă cu patru ani.

Pe lângă bucuria cu Lucia, a avut însă marea durere de a-şi găsi atât soția, cât şi pe fiica lor Neli foarte bolnave şi ele din cauza necazurilor şi a lipsei lui. Astfel că a trebuit să îndure toți anii care i-a mai avut de trăit în cele mai mari încercări din cauza aceasta. Dar tot timpul bolii şi suferinței sale, frații şi surorile care l-au vizitat l-au aflat şi l-au lăsat plin de pace şi de seninătate, arătându-le cu nădejde spre Cer, Patria noastră unde nu vom mai suferi, ci numai ne vom bucura cu Domnul fericiți.

Cu puțin înainte de plecarea lui la Domnul, a avut o răpire sufletească şi a văzut cerul deschis, plin de strălucire şi de o frumusețe de nedescris... Apoi a zis: Ce vis frumos am avut... Mergeam pe un câmp minunat de flori... şi venea în întâmpinarea mea un Copil nespus de frumos...

Aşa a adormit el în Domnul în 6 martie 1969, spunând: Slăvit să fie Domnul! Şi a rămas cu privirea ațintită spre Cer... S-a stins puternic şi dintr-o dată, ca în poezia: Aş vrea...

…O Doamne, fă să-mi ardă așa pân' la sfârșit,

să se împartă darnic, cu dragoste şi toată, -

iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit,

atuncea să se stingă. Puternic. Dintr-o dată!

Serile de priveghere și înmormântare au fost prilejuri de mari mângâieri și clipe cutremurătoare pentru toți frații şi surorile care au luat parte în mare număr. La fotografierea lui pe catafalc s-a produs o minune, că în acelaşi film a apărut alături de el un copilaş. Fusese oare poza unui nepoțel al lui mai înainte pe acest film ori fusese chiar imaginea Copilaşului care îl întâmpinase în visul său frumos?

Poate şi unul, şi celălalt.

Domnul IIisus, Mântuitorul Scump pentru Numele Căruia a suferit şi el în rând cu toți ceilalți înaintaşi vrednici și sfinți, să-i facă loc în ceata strălucită a sfinților Săi. Iar nouă să ne dea tăria şi dragostea de a le urma credința lor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!