34. Moise Velescu din Arad

Fratele Moise Velescu s-a născut în comuna Cicir din județul Arad, la data de 27 februarie 1921. În 2 februarie 1951 s-a căsătorit cu sora Elița, buna și scumpa noastră soră din Vărşand, județul Arad, cu care împreună au făcut multe și tainice binefaceri pentru mulți cunoscuți sau necunoscuți frați şi copii ai lui Hristos.

După ce s-au predat în slujba Domnului, ei şi-au pus cu totul în această slujbă nu numai viața lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor şi timpul lor. Încă de la început, casa lor din Arad, de pe strada Turturicii, numărul 7, a devenit casa de oaspeți a Domnului pentru toți frații care aveau drumuri și trecere pe acolo dintr-o parte în alta a țării.

Fratele Traian, îndeosebi, le va păstra o veşnică prețuire și recunoştință pentru că, încă de la începutul închisorilor sale din 1947 și până la anii ultimelor încercări, de-a lungul multor zeci de ani, aceste două suflete nobile și scumpe au fost statornice în a-l căuta pe la toate închisorile ori ori spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul şi pentru Lucrarea Oastei Sale. Lună de lună, în anii cei grei, fratele Moise și sora Elița şi-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la uşile închisorilor ori spitalelor, spre a căuta cu câte un pachet pe suferinzii Domnului ori pe familiile acestora rămase acasă fără hrană, fără îmbrăcăminte sau lemne de foc.

Adeseori cu fratele Şandor de la Beliu şi cu soția acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer si sora Fica de la Simeria, ei aveau grijă să nu rămână necercetată nici o casă şi familie rămase fără fratele care era în încercare pentru Domnul. Adesea își aduceau acolo ultimul aliment din cămara lor şi ultimul bănuț din pungă. Niciodată nu vor fi uitate înaintea lui Dumnezeu aceste jertfe şi osteneli ale acestor minunate inimi binefăcătoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului să le răsplătească El, Singurul Care poate fi în măsură să le răsplătească, după mulțimea îndurărilor şi bogațiilor Sale.

În afară de această muncă de ajutorare mai deosebită ca a oricăror altora, tot atât de frumoase şi binefăcătoare au fost şi munca și jertfa lor de posturi şi rugăciuni, la fel de susținute, pentru frații şi familiile celor încercați. Ori pentru răbdarea și biruința Lucrării Domnului, care era atât de încercată şi prigonită de zeci de ani de zile. În acei ani de mari frământări şi necazuri, fratele Moise şi sora Elița împreună cu alți frați şi surori din jurul lor au organizat schimburi de rugăciune necurmată.

Douăzeci şi patru de echipe de frați şi surori erau aşezați pe schimburi de câte o oră, în fiecare zi şi noapte. Când le sosea ceasul anumit, cei care alcătuiau schimbul de rugăciune auzeau ceasul sunând și se sculau, aşezându-se pe genunchi în fața Domnului şi Cuvântului Său. Și rămâneau îngenuncheați un ceas, rugându-se cu lacrimi şi cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era în suferință, după numele său. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare în parte.

Petrecând astfel tot acest ceas în cereri şi în mijlociri stăruitoare pentru viața, pentru statornicia în credință, pentru puterea de răbdare, pentru încrederea, nădejdea şi dragostea fiecărui suflet ajuns în încercările grele din pricina Evangheliei. Şi aceasta, zi de zi, lună de lună și an de an, până când Domnul răspundea rugăciunilor lor, aducând înapoi pe prinșii de război ca nişte râuri de miazăzi, cum spune psalmul.

- Ce fericiți eram, spunea fratele Moise, după aceea, când ne venea ora să îngenunchem, preluând noi solia rugăciunii, când ştiam că în acel ceas şi în acel minut alți frați şi surori ale noastre se ridicau de pe genunchi după ceasul lor de rugăciune. Şi tot aşa, când noi ne ridicam după ceasul nostru, ştiind că în loc îngepunchează alții, preluând în fața Domnului solia aceasta sfântă de la noi! Ce minunată şi neuitată va rămâne vremea acestor ani pentru noi, toți cei care am luat parte la această fericită și dumnezeiască sarcină. Niciodată n-am fost atât de fericiți şi atât de tari duhovnicește - şi cred că niciodată nici nu vom mai fi - cum am fost atunci. Şi, cu toate că eram de atâtea ori zdrobiți de oboseală după munca grea a zilei ori lipsiți după toată împrăștierea lucrurilor noastre, totuşi niciodată n-am fost nici bolnavi, nici flămânzi, nici doborâți. Puterile noastre se înnoiau din zi în zi, bunurile noastre se înmulțeau văzând cu ochii, iar bucuriile sufletelor noastre erau de nedescris...

După trecerea acelor vremuri de încercare, sufletele scumpilor noştri de pe strada Turturicii au rămas la fel de apropiate şi tinere în dragostea lor ostenitoare şi jertfitoare pentru Domnul şi pentru frați.

Cei doi fii ai lor, Iosif şi Neluțu, crescuți şi ei de nişte astfel de părinți, au moştenit aceeaşi dragoste şi bunăvoință față de frați, lucrând și ei, după puterile lor, în tot ce i-au văzut, ani de zile, făcând pe părinții lor.

Fratele Moise, având de la Domnul şi darul scrisului încă din copilăria sa, a scris frumoase poezii, din care unele au devenit cântări. El a colaborat astfel de-a lungul anilor, cu diferite inspirații duhovniceşti, încă din 1941, pe la revista «Familia Creştină» şi «Isus Biruitorul». În afară de acestea, a mai avut frumoase lucrări pentru hrana şi întărirea sufletească îndeosebi a tineretului din Lucrarea Oastei Domnului.

Toată frumoasa şi neuitata pildă a fratelui Moise pentru împlinirea unora dintre cele mai plăcute virtuți creștinești înaintea lui Dumnezeu, mai ales binefacerea și rugăciunea, va rămâne o dovadă neuitată despre slujirea adevărată a unui suflet care, făcându-le pe toate acestea în modul cel mai frumos şi mai vrednic, a ştiut totuşi să fie și să rămână cel mai smerit și mai modest suflet de frate şi de ostaş al Domnului.

Să le răsplătească Domnul cu toată bogăția şi dragostea Sa, lui şi alor lor, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!