419. Gura lumii și mântuirea sufletului
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Ce poate păţi cel ce se ia după gura lumii - O istorioară pe care, poate, aţi mai auzit-o
Un tată şi fiul său duceau la târg un asin, să-l vândă. Tatăl şi fiul mergeau pe jos.
Ce oameni proşti! grăiră trecătorii!... Îşi rup încălţămintea şi picioarele, ca să cruţe potcoavele măgarului...
Atunci tatăl se sui călare pe asin.
Ce tată fără pic de inimă! - grăiră alţi trecători. Uite că n-are milă de copilul lui; îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos.
Tatăl se dete jos şi sui pe asin copilul său.
Poftim! - grăiră, nu peste mult timp, alţi trecători. Şi ăsta se cheamă copil cu creştere?... Bătrânul lui tată să bată drumul pe jos, iar el să stea călare!
„Ce-i de făcut cu oamenii ăştia?” îşi zise în sine tatăl. Şi se sui şi el pe asin, alături de copil, în nădejdea că, poate, cu asta va astupa gura lumii.
Dar ţi-ai găsit-o. Abia făcură câţiva paşi şi oamenii începură:
Uite, ce oameni tirani! Două matahale de oameni sănătoşi se suie pe un biet asin!...
Ascultă, fiule! - zise atunci tatăl. Cu oamenii ăştia nu-i mai de ieşit la cale... Hai să mai încercăm una!
Şi se coborâră tatăl şi fiul de pe asin. Luară o prăjină de lemn şi, legându-l pe asin, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum.
Atunci trecătorii începură a râde cu hohot, ca de nişte nebuni.
De supărare, se spune că bătrânul a trântit asinul într-un râu şi s-a întors acasă fără el.
Aceasta este o istorioară cu multă învăţătură. Ea ne arată ce păţeşte omul când se ia după gura lumii. Gura lumii este o mare putere. Şi ea stă, de regulă, în slujba răului, în slujba Satanei.
Gura lumii se amestecă şi în mântuirea sufletului. Gura lumii e cea dintâi armă pe care o ridică diavolul contra mântuirii unui suflet. Îndată ce te laşi de răutăţi şi apuci pe calea Domnului, „gura lumii” nu te mai scoate din „sectar”, „ţicnit”, „smintit” etc.
Oriunde se hotărăşte un suflet pentru Domnul, acolo, hop! aleargă şi gura lumii. Şi te miri de unde scoate răutăţile ei. Şi, mai ales, te miri de oameni, cum ascultă de aceste răutăţi. Gura lumii, de regulă, e gura diavolului şi oamenii ascultă de „gura” asta, mai altfel ca de Sf. Scriptură. De Cuvântul lui Dumnezeu n-ascultă, dar de gura lumii, da.
E destul, spre pildă, ca gura lumii să-i mintă omului că Biblia-i o carte sectară, pentru ca omul să fugă de Cartea lui Dumnezeu. E destul ca gura lumii să spună că Oastea Domnului e o mişcare „sectară”, pentru ca omul să se ferească de ea ca de „lepră”.
Dragă cititorule! Vrei să apuci pe calea mântuirii? N-asculta de gura lumii, ci apucă degrabă!
Ai apucat pe calea mântuirii? N-asculta de gura lumii, ci mergi înainte, căci, altfel, păţeşti şi tu ca omul din păţania de mai sus! Acela şi-a pierdut asinul, ascultând de gura lumii; tu... îţi vei pierde sufletul.