Foto Pr. Iosif Trifa

426. Cel mai bogat

Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare

O întâmplare din Germania, de la anul 1872
Boierul unui sat trecea călare pe lângă spărgătorul de piatră din marginea drumului.
Bună ziua, nene moșule! Ei, ce mai faci? Tot cu piatra asta te războiești?
Lăudat să fie Domnul pentru toate! - răspunse spărgătorul, care era un om credincios și trăia cu adevărat Evanghelia.
Dar cu sărăcia cum o mai duci?
Slavă lui Dumnezeu! De sărăcie am scăpat. E adevărat că sunt sărac de avere, dar am aflat o bogăție care întrece toate averile și bogățiile din lumea aceasta.
Glumești, moș Ioane?
O, nu cucoane boierule! Bogăția pe care o am eu n-o dau pe toate averile dumitale.
Și de câți ani ești, moș Ioane?
De 75 de ani, dintre care peste treizeci i-am petrecut spărgând piatră la marginea drumurilor.
Ei, și asta se cheamă viață? O viață întreagă să spargi la piatră pe marginea drumurilor!
Desigur, boierule, asta nu-i viață și mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să aflu viața cea adevărată.
Boierul - care era un mare necredincios - plecă zâmbind și zicându-și în sine: „A slăbit de minte moșul acesta”.
Dar, peste noapte, boierul avu un vis fioros: se făcea că murise cel mai bogat om din sat. Dimineața se trezi, tremurând sub fiorul acestui vis. El era cel mai bogat om din sat.
În clipa aceea, intră logofătul lui. Îi aduse vești și așteptă porunci.
Cucoane, o noutate! Astă-noapte, a murit bătrânul spărgător de piatră. L-am văzut și eu; parcă doarme liniștit; a murit cu Biblia lui în mână...
Boierul se cutremură din nou. Acum înțelese totul. Bătrânul de ieri și visul de astă-noapte îi spuseră un mare adevăr.
Să știi, logofete, că astă-noapte a murit cel mai bogat om din satul nostru!
Logofătul deschise ochii mari... nu înțelegea nimic...
Da, da! Să știi că acesta a fost cel mai bogat om din sat, pentru că avea o bogăție care merge acum împreună cu el. Și, din acel ceas, boierul deveni credincios și începu și el a „se îmbogăți în Domnul” (Lc 12, 12-21).
Articol 428 din 602
Folosește săgețile ← → pentru navigare