448. Măgarul și fântâna

Un om îşi făcuse nărav să lucreze duminica, în Ziua Domnului. Parcă era făcătură, tocmai în Ziua Domnului îşi găsea „lucruri urgente” de isprăvit.

Iar la îndemnul unui ostaş, să nu mai lucreze în Ziua Domnului, omul - care mai auzise şi el ceva din Biblie - răspundea:

Sunt unele lucruri grabnice care nu pot fi amânate; trebuie să văd de ele şi duminica. Au nu spune undeva şi în Biblie că de va cădea asinul tău, în Ziua Domnului, în fântână, trebuie să-l ajuţi să scape?

Ba da - răspunse ostaşul - asta a spus-o şi Mântuitorul, când i-a mustrat pe farisei pentru litera legii (Mt 12, 11; Ieş 23, 4).

Dar, dă-mi voie, dragul meu, să te întreb ceva! Te rog să-mi spui ce se întâmplă atunci când măgarul capătă nărav să se arunce în fiecare duminică în fântână? Negreşit, atunci trebuie

ales una din două: sau omori măgarul, sau strici fântâna. Să strici fântâna, asta nu se poate. De apă nu te poţi lipsi. Dar „măgarul” se poate prăpădi; ba chiar trebuie prăpădit, pentru că el spurcă fântâna, spurcă duminica.

Omul a înţeles lecţia şi, de atunci, n-a mai apărat păcatul cu ocoşeli lumeşti, ci s-a lăsat de el.