449. Credința face și azi minuni
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Un medic de la București istorisește într-o revistă următoarea întâmplare:
„De două luni zăcea în spitalul nostru o femeie bolnavă, venită pentru operație. Sărmana! Era o jale; să ne apropiem cu cuțitele noastre de ea, nici vorbă nu era! Era atât de slabă, că ar fi adormit pe veci, în decursul operației...
Pe urmă, boala i se înrăutăți: nu putea mânca și, apoi, se ivi și oftica (tuberculoza). Era în pragul unei morți sigure și grabnice. Dar avea ceva această femeie ce ne atrăgea și ne umplea de uimire: era veșnic voioasă și vorbea cu atâta căldură de Dumnezeu și de Iisus Hristos, încât n-am mai auzit astfel vorbindu-se. Niciodată n-am auzit-o văicărindu-se, cu toate că avea pentru ce.
Am întrebat-o, odată, de ce-i atât de crud cu ea Dumnezeu în Care credea așa de mult. Și mi-a răspuns cu atâta bunătate, încât am rămas uimit. Iar, când m-a lămurit după Scripturi că «Domnul a ales vasele cele slabe să facă de ocară pe cele tari», am rămas rușinat. «Școala vieții adevărate - zicea femeia - în necazuri de acestea se învață... Asta-i crucea pe care Iisus Hristos mi-a dat-o să o port, ca să fiu cu El în neîncetată legătură sufletească!»
Pe urmă, boala femeii tot mai grea făcându-se, ne înțeleserăm cu doctorul șef să-i dăm drumul acasă, să moară între cunoscuții ei.
Ne-am despărțit ca pentru totdeauna. Când colo, după trei luni, ce să-ți vadă ochii? Femeia vine și ne cercetează; era sănătoasă tun. Am întrebat-o ce-a făcut, unde s-a lecuit și ne-a răspuns că a tămăduit-o «Doctorul ei cel Mare, Care este Iisus Hristos»...
Hotărât lucru - zice, în încheiere, medicul - noi, învățații, avem multe de învățat de la cei care trăiesc în adevăr Evanghelia.”
Oare n-ar fi bine să punem toată știința noastră la picioarele lui Hristos, așa cum a făcut Apostolul Pavel?