449. Credința face și azi minuni

Un medic de la Bucureşti istoriseşte într-o revistă următoarea întâmplare:

„De două luni zăcea în spitalul nostru o femeie bolnavă, venită pentru operaţie. Sărmana! Era o jale; să ne apropiem cu cuţitele noastre de ea, nici vorbă nu era! Era atât de slabă, că ar fi adormit pe veci, în decursul operaţiei...

Pe urmă, boala i se înrăutăţi: nu putea mânca şi, apoi, se ivi şi oftica (tuberculoza). Era în pragul unei morţi sigure şi grabnice. Dar avea ceva această femeie ce ne atrăgea şi ne umplea de uimire: era veşnic voioasă şi vorbea cu atâta căldură de Dumnezeu şi de Iisus Hristos, încât n-am mai auzit astfel vorbindu-se. Niciodată n-am auzit-o văicărindu-se, cu toate că avea pentru ce.

Am întrebat-o, odată, de ce-i atât de crud cu ea Dumnezeu în Care credea aşa de mult. Şi mi-a răspuns cu atâta bunătate, încât am rămas uimit. Iar, când m-a lămurit după Scripturi că «Domnul a ales vasele cele slabe să facă de ocară pe cele tari», am rămas ruşinat. «Şcoala vieţii adevărate - zicea femeia - în necazuri de acestea se învaţă... Asta-i crucea pe care Iisus Hristos mi-a dat-o să o port, ca să fiu cu El în neîncetată legătură sufletească!»

Pe urmă, boala femeii tot mai grea făcându-se, ne înţeleserăm cu doctorul şef să-i dăm drumul acasă, să moară între cunoscuţii ei.

Ne-am despărţit ca pentru totdeauna. Când colo, după trei luni, ce să-ţi vadă ochii? Femeia vine şi ne cercetează; era sănătoasă tun. Am întrebat-o ce-a făcut, unde s-a lecuit şi ne-a răspuns că a tămăduit-o «Doctorul ei cel Mare, Care este Iisus Hristos»...

Hotărât lucru - zice, în încheiere, medicul - noi, învăţaţii, avem multe de învăţat de la cei care trăiesc în adevăr Evanghelia.”

Oare n-ar fi bine să punem toată ştiinţa noastră la picioarele lui Hristos, aşa cum a făcut Apostolul Pavel?