494. „Oare unde-s ochelarii?”
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
E cunoscută zăpăceala pe care o avem de multe ori în viață. Căutăm un lucru și el se află în mâinile noastre sau sub ochii noștri. Căutăm ochelarii și ei se află pe nas, la locul lor; (vorba merge și de pipă, dar pe asta s-o mânce „spartul”, să n-o mai caute nimeni).
Eu mă gândesc că zăpăceala aceasta, de multe ori, o avem și în viața cea duhovnicească. Dumnezeirea S-a îngrijit să ne lase o mântuire simplă, ca să-i zic așa; o mântuire care să poată fi înțeleasă de toți și primită de toți.
Mântuirea este un lucru simplu: să-L primești pe Iisus cel Răstignit pentru păcatele tale și pentru mântuirea ta! Să-ți plângi păcatele cu lacrimi de foc la picioarele Crucii și să rămâi, până la sfârșit, în acest loc, unde capeți puterea să mori față de lume și față de păcat (Rom 6, 5-6).
Dar omului i se pare că mântuirea trebuie să fie ceva mai greu, ceva mai complicat.
De când eram preot la țară îmi aduc aminte de o femeie care umblase cu frământările mântuirii pe la șase mănăstiri și doisprezece duhovnici.
Iar când i-am spus să-și arunce îndată sarcina păcatelor la picioarele Crucii, am băgat de seamă că și de la mine a plecat tot cu ele în spate.
Ei îi trebuia ceva mai mult, ceva mai complicat. Nu vedea mântuirea din cauza ochilor, ca să zic așa.
Așa e omul. Iisus cel Răstignit stă mereu în fața noastră, iar noi, de-atâtea ori, ne întrebăm zăpăciți: Unde este mântuirea?... Ce să facem să ne mântuim?...
O, Doamne Iisuse, arată-ne neîncetat Crucea și Jertfa Ta!