497. Taina încercărilor
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Când europenii au ocupat întâia dată America de Nord, trăia acolo un popor numeros, indienii. Azi însă, acest popor este aproape stins.
Europenii au avut la început și unele necazuri cu această seminție de oameni. Indienii urau pe străinii care veneau să le cuprindă țara. Pe unele locuri au trecut și la atac contra „albilor”. Din aceste frământări, istoria păstrează o întâmplare cu mult înțeles sufletesc.
Într-un sat, unde europenii trăiau amestecați cu indienii, un european făcuse o mare prietenie cu un indian. Trăiau ca frații de cruce.
Într-o zi, dis-de-dimineață, când încă lumea dormea, europeanul se trezește cu prietenul său intrând năvalnic pe ușă. Fără să zică nimic, indianul se repede la pruncul din leagăn și, luându-l în brațe, dă fuga cu el afară. Părinții pruncului rămân o clipă uluiți. Nu-și dădeau seama ce ar însemna lucrul acesta. Se reped apoi afară după indian.
Indianul o luase la fugă cu pruncul în brațe. Părinții, după el. Indianul fugea mai tare, dar, la anumite intervale, se oprea, așteptând parcă să-l ajungă părinții. Când se apropiau, o lua din nou la fugă. Și iar se oprea, și iar fugea...
„Vai nouă, vai de pruncuțul nostru! - se tânguiau părinții. Oare ce blestem va mai fi și ăsta pe capul nostru?... Oare ce pedeapsă de la Dumnezeu va mai fi și asta?...”
Dar, la un moment dat, indianul s-a oprit de tot. Părinții l-au ajuns din urmă.
Ce ne-ai făcut, prietene? De ce ne-ai răpit copilul? Ce înseamnă acest lucru? - întrebară părinții, abia răsuflând de fuga cea lungă.
Uitați-vă, dragii mei, înapoi! - le zise indianul.
Părinții se uitară înapoi și rămaseră îngroziți. Satul ardea cu flăcări grozave.
Și acum - continuă indianul - să vă spun taina acestei răpiri. Indienii noștri au făcut astă-noapte sfat secret să omoare și să aprindă îndată pe toți europenii. Eu am voit să vă scap și am ales calea aceasta. M-am oprit când am văzut satul arzând.
Acum sunteți scăpați. Mergeți în pace!
În chipul acestei întâmplări, sunt și încercările ce ne vin de Sus, de la Tatăl Ceresc. Pentru cei credincioși, încercările sunt o binecuvântată solie cerească, trimisă spre binele nostru cel sufletesc. De multe ori, noi nu înțelegem acest lucru; de multe ori, cârtim și murmurăm împotriva încercărilor ce ne vin; și numai pe urmă observăm binecuvântarea lor. Încercările sunt întocmai ca rețeta medicului: ilizibile (indescifrabile). Nu poți citi rețeta medicului, dar e bun tratamentul scris în ea. Nu poți citi în „taina” încercărilor, dar e bun tratamentul cel sufletesc din ele.
De atâtea și atâtea ori, ne pândesc și pe noi păcatul și primejdia morții sufletești - și atunci vine încercarea Domnului și ne scoate din focul ispitei: un beteșug ce ne doboară la pat; o boală ce ne apleacă la patul copilului nostru; o pagubă ce ne izbește etc. Toate acestea sunt mâna cea nevăzută a Domnului, care ne apără de focul ispitelor și de căderea cea sufletească.
Pentru cei credincioși, încercările sunt o binecuvântată solie cerească ce ne scapă din focul ispitelor și ne aruncă în brațele Domnului.