5. Martorul credincios, fratele-învățător Ioan Marini

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în județul Alba, din părinții Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilități materiale, totuşi părinții 1-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situație mai bună în viață.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învățător într-una dintre comunele apropiate de Săsciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învățătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

În această situație, ducându-l în şcoala suferinței, Domnul l-a ales pentru slujba și slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească o Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrățișat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:

Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau și eu să iau parte la această luptă, vă rog să mă înscrieți și pe mine ca ostaș în Oastea Domnului.

Ioan Marini, învățător, Săsciori - Alba

(Lumina Satelor, nr. 4, din 22 ianuarie 1928)

Simțindu-se înzestrat de la Domnul Darurilor și cu harul poeziei, el începe de prima dată să scrie scurte poezii religioase pe care le va trimite spre publicare la foile Părintelui Iosif. Cea dintâi poezie a lui este publicată în Lumina Satelor, nr. 20, din 18 mai 1930. Iată mai jos textul acesteia, care mai târziu a suferit modificări făcute de el:

Sunat-a ceasul izbăvirii

din moarte şi păcat,

prin crucea mântuirii,

azi Tatăl ne-a iertat.

Sunat-a ceasul izbăvirii

de sub robia lui Satan,

prin Cel ce Sus S-a răstignit,

noi azi ne-am mântuit.

Sunat-a ceasul izbăvirii

de sub străinul jug,

prin Cel ce moartea a răbdat,

noi azi ne-am liberat.

Sunat-a ceasul împăcării

cu Tatăl Cel Ceresc,

IIisus, ca Rege al iertării,

a ridicat blestemul strămoșesc.

Pe Crucea Sa El ne-a împăcat

cu Cel de Sus Părinte

și Tatăl ne-a iertat,

slăvit să fii, o, Doamne Sfinte.

Veniți la El, căci azi ne cheamă,

o, nu mai aşteptați,

păcatul fie cât de mare,

de El sunteți iertați.

Veniți, veniți, fiți fii ai izbăvirii,

porniți acum pe drumul mântuirii,

putere, har cereți de Sus,

intrați chiar azi în Oastea lui IIisus.

Desigur, de la prima vedere, forma acestei poezii, după legile obişnuite ale poeziei, nu apare a fi prea deosebită. Dar fondul ei, conținutul ei este cât se poate de inspirat şi el arată chiar de la început frumoasa şi puternica lui credință, frumosul şi puternicul principiu al vieții sale. De acum înainte acesta va fi Scopul şi Ţinta trăirii sale închinate total şi fierbinte lui IIisus!...

Fiind eliberat de sarcina unei profesiuni pentru care, trupeşte, nu mai era capabil, el devenea de acum un harnic angajat al Domnului. Începe să participe întâi la înjghebarea unei adunări a Oastei Domnului în satul său natal, împreună cu Ilie, fratele său mai mare, cu bătrânul frate Nicolae Capătă, cu fratele Precupescu, Colhon și alții, precum şi cu un număr frumos de surori harnice predate şi ele Domnului.

După Săsciori a urmat Laz, apoi Sibişel, apoi pe apa Sebeşului în sus până la Şugag şi în jos până la Sebeş şi mai departe; prin hărnicia sfântă mai ales a fratelui învăţător Marini, s-a format o cunună de adunări din ce în ce tot mai mari și mai frumoase. Și s-au ridicat o seamă de lucrători care apoi au devenit misionari cunoscuți până departe în judeţele şi ţinuturile îndepărtate ale ţării.

Cu timpul, mai refăcându-şi sănătatea, a început să se ocupe tot mai hotărât şi de partea scrisului religios şi să colaboreze mai des la foile și calendarele Părintelui Iosif de la Sibiu.

Din 1932 a început să petreacă perioade de timp tot mai lungi la centrul de Editură şi Librărie a Oastei de la Sibiu, unde ajuta la întocmirea materialului redacțional, la activitățile din librărie şi mai ales se ocupa de mersul adunării Oastei din Sibiu, luând parte şi la misiunile duminicale prin satele din jurul Sibiului şi Sighişoarei. Înzestrat de Dumnezeu cu un puternic dar de vorbire, el înflăcăra toate adunările la care lua parte şi, prin harul Duhului Sfânt care era peste el, convingea pe toți cei care îl ascultau de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi să intre în Oastea Domnului.

Odată cu începutul conflictului cu Mitropolitul Bălan, când la Centrul Oastei Domnului a intervenit o nouă organizare, înființându-se gazeta Isus Biruitorul, fratele Ioan Marini a fost oprit definitiv de către Părintele Iosif şi angajat ca ajutor de redactor, împreună cu Nicolae Vonica din Poiana Sibiului (care studia Teologia la Sibiu, dar era atunci în întreruperea școlii din motive de boală). Și cu Traian Dorz, recent chemat și el de la o şcoală din Oradea.

Împreună cu Părintele Iosif şi cu cei doi frați și tovarăşi de lucru, Vonica şi Dorz, a stat fratele Marini ca un ajutor de mare nădejde al părintelui în toate luptele şi suferințele lui. Fiind cel mai mare dintre cei trei, el era cel mai prețuit şi mai de nădejde dintre ajutoarele Părintelui Iosif şi mai cunoscut fraților din Sibiu şi din țară.

Dar starea şubredă a sănătății lui nu-i îngăduia să poarte sarcini prea grele. De multe ori a trebuit să se interneze şi el în spital, alături de Părintele Iosif. După trădarea lui Vonica, doar Marini şi Dorz au mai rămas să sprijine, ca Aaron şi Hur, mâinile lui Moise pentru rugăciune şi luptă (Exod 17, 12).

După oprirea foii Isus Biruitorul, în 1937, Părintele Iosif fiind bolnav, l-a trimis la Făgăraş pe fratele Marini pentru a scoate acolo foaia Ecoul. Şi, de asemenea, după oprirea foii Ecoul, tot el a fost trimis să scoată la Bucureşti foaia Ostaşul Domnului. După ce şi Ostaşul Domnului a fost oprit, fratele Marini împreună cu fratele Traian Dorz l-au ajutat pe Părintele la scoaterea ultimei sale foi, Glasul Dreptății.

La 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul Părintele Iosif, cei doi care mai fuseseră împreună cu părintele au rămas mai departe singuri la sarcina propovăduirii Cuvântului scris şi vorbit pentru cititorii şi abonații literaturii Oastei Domnului.

Împreună cu fratele Traian Dorz, fratele Ioan Marini a început atunci peregrinarea prin țară, în căutarea altor tipografii şi modalități de a scoate foile cerute de Lucrarea Domnului, cărțile și calendarele care alimentau marile mulțimi de suflete însetate după Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşa au plecat ei, alungați, în 1938 de la Sibiu, oprindu-se pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia Ogorul Domnului. Alungați și de acolo, au scos la Cluj Viața Creştină şi Misionarul Vieții Creştine. Alungați și de la Cluj de căderea Ardealului de Nord în 1940, s-au oprit la Beiuş, unde au scos, trei ani, Familia Creştină. Iar în 1946 au reuşit să revină la Sibiu, să scoată foaia Isus Biruitorul în serie nouă.

În tot acest timp de căutări şi alergări pentru scoaterea cuvântului scris, fratele Marini n-a încetat să alerge prin toate ținuturile țării, de la o margine a ei la cealaltă, în propovăduirea Cuvântului Sfânt și în cercetarea adunărilor frățești. Erau anii cei grei ai concentrărilor, apoi ai războiului, apoi ai marilor încercări şi lipsuri de după război - şi în tot acest timp el a trebuit să fie în prima linie de luptă duhovnicească.

Totdeauna în primejdie nu numai din afară, din cauza tuturor greutăților prin care trecea lucrul Domnului în astfel de vremuri, ci și dinăuntru, din partea autorităților, mai ales a celor bisericești, care ne urmăreau fără milă și căutau să ne nimicească atât trupeşte, cât şi sufleteşte.

În acei ani când adunările Oastei erau interzise şi când cei ce erau găsiți în adunare erau amenințați cu judecata Curților Marţiale, mulți frați și surori au şi fost judecaţi şi condamnați. Fratele Marini a scăpat ca prin minune de multe ori, dar a şi fost închis în mai multe rânduri şi în mai multe locuri, atât singur, cât și cu alți frați cu care fusese aflat în adunări... Însă prin toate el a trecut mai mult decât biruitor, după ce şi acolo el Îl mărturisise cu multă înflăcărare pe Domnul, câștigând pentru mântuire multe suflete ale celor ce erau cu el în temniţă.

Abia începuseră lucrurile să meargă din nou bine cu foaia Isus Biruitorul la Sibiu când, în ianuarie 1947, s-au îmbolnăvit grav mai mulți membri ai familiei fratelui Marini de la Săsciori. Întâi a trecut la Domnul mama lui, Ana. El, zăcând grav bolnav la Sibiu, n-a putut lua parte nici la înmormântarea ei. La o săptămână după mama sa murea tatăl său; și la o zi după tatăl a trecut la Domnul şi fratele Marini. Alți doi din familie, un frate si o soră, se luptau cu moartea: Nicolae la Sibiu şi Mărioara la Arad.

În mijlocul acestor încercări, toți frații au stat cu toată inima alături de greu încercata lor familie de la Săsciori. Pe fratele Ioan Marini, deodată cu tatăl său, o mare mulțime de frați și surori i-au privegheat şi i-au însoțit cu cântări şi lacrimi până la mormânt. Mai târziu, dragostea frățească i-a ridicat în cimitirul din Săsciori un monument care simbolizează însăşi lupta şi scopul vieții sale: înălțarea Cuvântului Sfânt, care este Adevărul.

Din lucrările scrise ale fratelui Marini, amintim:

La umbra crucii - poezii religioase;

Hotărâţi şi statornici - îndemnuri pentru frați;

Flecăreala - cuvânt de trezire pentru cei vinovați;

Postul - despre însemnătatea şi puterea postului;

100 cuvinte de aur - culegere de proverbe;

Hrană pentru familia creştină - îndemnuri puternice pentru o trăire vie în Hristos. Aceasta este cartea lui cea mai însemnată.

A fost redactor la următoarele foi:

Isus Biruitorul - Sibiu (toate cele trei serii);

Ecoul - Făgăraş, 1937;

Ogorul Domnului - Oradea, 1938;

Viața Creştină – Cluj, 1939;

Misionarul Vieții Creştine - Cluj, 1940;

Familia Creştină - Beiuş, 1941-1943;

A fost colaborator principal la opt Calendare-carte pentru Oastea Domnului între anii 1939 şi 1947.

Despre fratele Marini vor mărturisi veşnic toate urmele lui sfinte printre frați, toate predicile sale nemuritoare, toate scrierile din foile, din cărțile, calendarele şi cântările rămase după el. Pilda vieții lui minunată şi strălucită va rămâne nemuritoare, iar jertfa sa alături de a Părintelui Iosif şi de a celorlalți frați cu care a muncit şi a suferit alături va rămâne la temelia Oastei Domnului pe totdeauna.

Nimeni nu va putea vorbi despre istoria începutului acestei minunate Lucrări evanghelice fără să pomenească despre partea fratelui Marini care a fost printre cele mai dintâi şi mai frumoase dăruiri aduse Domnului şi Mântuitorului nostru IIisus Hristos, al Cărui martor credincios a fost el până la moarte.

Slăvit să fie Domnul!