4. Curajosul arhimandrit Scriban din București
Traian Dorz - Fericiții noștri înaintași
Printre primii cei mai curajoși apărători ai Oastei Domnului a fost și arhimandritul Iuliu Scriban din București. Acest om sincer și înțelept era adânc încredințat de Duhul Sfânt că Părintele Iosif Trifa și minunata Lucrare duhovnicească începută prin el erau de la Dumnezeu. Și, fiind convins deplin de acest adevăr, n-a mai putut fi clintit de pe temelia acesta de nici o putere.
În clipa când această Lucrare a început să se afirme puternic ca o nădejde de însănătoșire a Bisericii și de înviere a neamului, acest om, care era însuflețit numai de aceste nobile idealuri și săritor în a apăra tot ce este bun, s-a atașat total de ideea Oastei și de inițiatorul ei. Ani de zile a sărit în apărarea ei, de fiecare dată când vreun necunoscător ori vreun răutăcios îndrăznea s-o atace. Cu condeiul său ascuțit și cu inteligența sa sclipitoare, părintele Iuliu era totdeauna în fruntea apărătorilor dreptății, ai curăției și ai adevărului.
De o vârstă cu celălalt mare prieten și apărător al Oastei Domnului, cunoscutul scriitor Gala Galaction, el s-a stins din viață în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viață și-o închinase Domnului, călugărindu-se.
Fiind necruțător cu slăbiciunile sale, a luptat cu toată puterea să le înlăture și din alții. Urând păcatul de pretutindeni, a luptat să-l înlăture mai ales din viața Bisericii. De aceea el și-a pus toată puterea minții și a inimii lui în slujba însănătoșirii morale a obștii noastre duhovnicești, a societății noastre creștine.
De la începutul Primului Război Mondial și până la terminarea celui de-al doilea, aproape n-a fost zi în care să nu-i răsune glasul scrisului său în vreuna sau mai multe publicații, atât bisericești, cât și laice, în apărarea vreunui adevăr sau în osândirea vreunei minciuni. În sprijinul vreunei nevinovății și în judecarea vreunei nedreptăți.
Se cuvine să amintim aici unele din frumoasele sale scrieri de apreciere a Lucrării Oastei Domnului și a rolului ei providențial în viața poporului nostru și a Bisericii noastre. Iată, de pildă, ce scria el în iunie 1933: Orice om de bine, doritor de sporul și curăția poporului nostru, ar trebui să privească cu vie tresăltare vestea fericită despre lucrarea minunată a Oastei Domnului... Aceasta este o mare izbândă pentru înflorirea duhovnicească a Bisericii și pentru binele țării noastre întregi... Binefacerile acestea se revarsă ca o mană cerească asupra întregului nostru popor. Prin nici o altă lucrare omenească nu s-a mai putut face o asemenea operă minunată ca prin aceasta a Oastei Domnului.
Se înțelege că noi nu disprețuim nici eforturile altora, care sunt însuflețiți de gânduri nobile pentru poporul și Biserica noastră, dar ceea ce se face prin Oastea Domnului este incomparabil mai mult decât s-a putut face până acum de toți aceștia la un loc... Văzând acestea, mulțumirea mea este mare când trebuie să lupt cu nemernicii care stau împotriva Oastei Domnului sau împotriva oricărei lucrări de împrospătare a Bisericii... (Secerișul Oastei Domnului, în «Oastea Domnului», nr. 23/1933)
Iată, de asemenea, ce scria el în apărarea Părintelui Iosif în vremea când i se făceau acestuia cele mai mari nedreptăți: ...Ceea ce a făcut preotul Iosif Trifa pentru Biserica poporului nostru încă n-a putut face nimeni până acum... De aceea, oricine se ridică împotriva lui face un rău însăși Bisericii și neamului nostru... Ceea ce a întemeiat el este un Așezământ curat pentru Biserica Românească și aceasta va trăi și va rodi tot mai frumos, peste toate împotrivirile celor neputincioși și râioși...
Încă puțin și se va vedea tot mai minunată pășirea înainte a Oastei Domnului... roadele ei tot mai multe și mai largi în poporul și credința noastră. Atunci înșiși vrăjmașii ei vor apleca ochii și capul, recunoscând cu bucurie și mulțumire că avem o Oaste a Domnului... Fie asta o mângâiere și o întărire pentru părintele Iosif Trifa acum, în vremea încercării sale...
Cum însă, cu timpul, puterile potrivnice care se ridicaseră împotriva profetului sfânt și a inițiativei sale erau cu mult mai mari decât puterea zelosului apărător, părintele Scriban, slăbit și bolnav, văzându-se depășit de evenimente și de vrăjmași, s-a resemnat în rugăciune și în tăcere, încredințând puterii și judecății lui Dumnezeu apărarea acestei sfinte victime și pedepsirea ucigașilor ei.
La moartea sa, părintele Gala Galaction spunea printre altele despre arhimandritul Iuliu Scriban: ...Vremea scrisului său a fost vremea când toată cărturăria noastră bisericească, toată frumusețea sacerdotală și toată frumusețea cuvântului scris și vorbit aparțineau sărbătorește mărețului Arhimandrit Iuliu Scriban... Pana lui, condeiul său, acopereau cu torente nesecate toată presa noastră bisericească și o parte din presa civilă. Iuliu Scriban era cel mai mare ziarist al Biserici Românești, cel mai bine informat teolog, cel mai mare cunoscător al lumii bisericești și teologice și de peste hotare, din toate țările și din toate limbile: franceză, germană, italiană, engleză, neogreacă, rusă, bulgară...
...Te-ai devotat Bisericii Domnului din copilărie. Pe fruntea ta s-a sădit binecuvântarea... Ai păstrat credința... ai muncit... te-ai luptat... Mângâierea și odihna să-ți fie partea veșnică... partea cuvenită slugii credincioase... slava preafericită a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin...
Însuși Părintele Iosif a spus despre dânsul, în mai multe rânduri, frumoase mărturisiri recunoscătoare și elogioase aprecieri binemeritate pentru curajul demn și viteaz în apărarea adevărului, care l-a caracterizat toată viața sa. Astfel, în Oastea Domnului, nr. 38, din 20 septembrie 1931, scria:
Oastea Domnului a avut de la început foarte mulți dușmani și criticanți. Cu adevărat de la Dumnezeu a fost pentru noi apărarea hotărâtă și vestirea călduroasă pe care ne-a făcut-o de la început eruditul bărbat al Bisericii Ortodoxe, Cuv. Sa Păr. Arhimandrit Iuliu Scriban. N-a fost nici un atac mai însemnat împotriva Oastei care să nu fi primit răspunsul preaiubitului nostru apărător...
...Aducând la cunoștința fraților ostași această apărare... îi trimitem și din acest loc mulțumirile noastre, asigurându-l de recunoștința și dragostea ce i-o păstrăm. Domnul și Stăpânul Oastei să-i răsplătească ajutorul cu dar și răsplată de Sus...
Din pricina aceasta, socotindu-l și noi ca un înaintaș vrednic și ca pe un curajos apărător al dreptății părintelui nostru și al Cauzei Oastei Domnului, însemnăm aici numele său printre numele vrednice a căror pomenire o facem cu evlavie ori de câte ori ne plecăm înaintea Dumnezeului nostru cu frică, cu credință și cu evlavie, întru pomenirea binefăcătorilor noștri. Domnul Dumnezeul nostru să-i facă parte cu cei mai aleși ai Lui. Amin.
Slăvit să fie Domnul!