
3. Preotul și credinciosul Vladimir
Traian Dorz - Fericiții noștri înaintași
A văzut lumina zilei în oraşul Chişinău - Basarabia, în 6 februarie 1896, din părinții: preot Vasile Popovici şi Eufrosina. Amândoi părinții erau de o mare credinţă, cinste şi evlavie, împlinindu-şi toate îndatoririle sfintei lor slujbe în cel mai frumos fel, spre slava şi voia lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc i-a binecuvântat cu 11 copii, pe care i-au crescut cu multă grijă în dragostea şi frica lui Dumnezeu...
La naşterea celui de-al 11-lea copil, mama a murit, fiind înmormântată la Mereşeni - Lăpuşna, unde era atunci tatăl preot. A fost jelită cu multă durere şi lacrimi. Mai ales pentru fiul ei, Vladimir, pierderea mamei scumpe a fost o pricină de mare și îndelungă durere.
Plecarea mamei l-a făcut să dorească nespus de mult Împărăția Cerească și să se pregătească și el pentru o viață care să-l facă tot mai vrednic de a fi în Împărăția lui Dumnezeu, unde a plecat mama lui.
Mai târziu, când și soția sa iubită va pleca cu mulți ani înaintea lui la Domnul, se va aprinde şi mai mult focul iubirii cereşti în inima sa. Era văr de-al doilea cu preotul Alexei Mateevici din Basarabia, care a scris poezia nemuritoare Limba noastră-i o comoară.
A terminat seminarul teologic din Chişinău în 1917, după care a intrat ca învățător în comuna Susleni Orhei. În anul 1918 s-a cununat în Domnul cu Eufimia, și ea învățătoare în comuna Tibirica - Orhei. După moartea tatălui său, în anul 1919, a fost ales preot în locul acestuia, în parohia Lulova.
Fiind primul căsătorit dintre cei opt frați ai săi, cei doi soți au devenit ca niște părinți pentru frații lor mai mici şi orfani. Cu o dragoste sfântă în Domnul, şi-au făcut această datorie amândoi. Nu peste multă vreme însă, soția s-a îmbolnăvit de plămâni. Au urmat lungi şi grele tratamente la Văratec, la Sanatoriul Geoagiu, apoi acasă.
Apariția Oastei Domnului în anul 1923 a însemnat, atât pentru părintele Vladimir, cât și pentru soția sa, răsăritul unei lumini cerești. Încă din anul 1924, primind foaia Lumina Satelor de la Sibiu, îndrăgind-o din primul moment, s-au ataşat din toată inima, cu devotament, de lupta Părintelui Iosif Trifa, intrând în Oastea Domnului şi înfiinţând această frățietate sfântă atât în parohia sa, cât și în celelalte localităţi. Cărţile Părintelui Iosif erau citite cu sete şi dragoste, subliniate si răspândite peste tot, iar aceste cărți au întors multe suflete de pe calea pierzării, formând în acele părți, până departe, multe comunități duhovniceşti.
Ce frumos îşi aminteşte despre aceste zile părintele Vladimir, când scrie: Viața noastră, a amândurora, se desfăşura în această atmosferă înnoită și sfinţită de Duhul Sfânt, într-un fel lin şi fericit. Creșteam amândoi în cunoştinţa Domnului şi eram plini de o sfântă bucurie în Domnul. Viața noastră era ca o cântare nouă lui Dumnezeu. Eram parcă nepământeni, în dragostea din-tâi care iubea mai presus de orice pe Dumnezeu şi pe semeni. Domnul Se coborâse în noi cu Împărăția Lui. Parohia noastră, Glingeni, era umbrită de Duhul Sfânt.
Îmbolnăvirea soției sale Eufimia şi internarea ei în Sanatoriul Geoagiu i-a dat astfel prilejul să-l întâlnească acolo şi să-l cunoască şi personal pe Părintele Iosif, care era şi el internat în acel sanatoriu. Această cunoaştere i-a apropiat şi mai mult, legându-i pentru totdeauna într-o părtășie care s-a făcut din ce în ce tot mai fierbinte, mai puternică și mai frumoasă.
După izbucnirea conflictului de la Sibiu dintre Părintele Iosif şi mitropolitul Bălan, părintele Vladimir a trecut cu toată puterea și hotărârea de partea adevărului, participând la toate acțiunile, atât pentru apărarea Cauzei Oastei, cât și pentru apărarea dreptății Părintelui Iosif.
La sfatul din 12 septembrie 1937 el a fost de față şi, spre deosebire de ceilalți preoți care au fost prezenți atunci și până atunci lângă Părintele Iosif, părintele Vladimir nu numai că nu s-a retras cu frică sau cu rezerve ca și ceilalți, ci a rămas cu toată hotărârea printre primii apărători cu orice preț ai acestor cauze sfinte.
A rămas până la urmă singurul în viață, dintre toți preoții ostași, care nu s-a dat în lături de la nici o jertfă pentru Cauza Domnului şi care n-a făcut nici un compromis cu conștiința lui. Şi-a ținut cu hotărâre și cu statornicie frumosul legământ depus Domnului alături de Părintele Iosif, atât în viața acestuia, cât și lângă sicriul său, în 16 februarie 1938.
Personalitatea și exemplul Părintelui Iosif i-au rămas ca o icoană sfântă. Scrierile sale l-au îndemnat să scrie şi el. Multe din gândurile lui și ale altora le-a scris şi le-a tradus, publicându-le în foile Părintelui Iosif, care îl aprecia foarte mult şi care chiar şi înainte de moartea sa l-a invitat lângă patul suferinței sale de la Sibiu şi l-a reținut cu el aproape o lună de zile.
Pe lângă articole şi însemnări publicate săptămânal în reviste, părintele Vladimir a mai scris şi broşurile: „Iertarea", „Rolul preotului ca păstor de suflete", „Dragostea dintâi" şi „Cartea Preoției" - acestea două din urmă fiind traduceri din ruseşte.
Pe lângă acestea, părintele Vladimir mai avea şi alte frumoase lucrări scrise, pe care Părintele Iosif voia să i le tipărească, dar din cauza celor petrecute îndată n-a mai avut putinţa să facă acest lucru. Nici atunci - şi nici după aceea, până astăzi.
În toamna anului 1934, scumpa și credincioasa lui soţie, Eufimia, asemenea dragii sale mame, a trecut la Domnul, lăsându-l cu inima adânc îndurerată şi singuratică pe pământ pe totdeauna. Mult a plâns-o soțul ei iubit, apoi a aşezat-o pentru odihnă, până la Înviere, în pământul lor natal de la Glingeni, aproape de Casa Domnului pe care a iubit-o și a împodobit-o ea cu drag.
În 1940, părintele Vladimir și-a strâns într-o carte, Pe marginea unui mormânt, toate lacrimile, meditațiile și rugăciunile sufletului său lângă mormântul soţiei iubite. Se află acolo un mănunchi impresionant de flori cereşti şi nemuritoare închinate Dragostei lui Hristos şi din El.
La înmormântarea Părintelui Iosif a alergat din Basarabia, din cel mai îndepărtat colț al ţării, şi a ajuns cu câteva minute înainte de coborârea sicriului în mormânt. A fost un moment zguduitor şi de neuitat ajungerea lui, îmbrăţişarea şi legământul înlăcrimat pus atunci în fața acestui mormânt nemuritor.
Au trecut 45 de ani de atunci, dar la toate zilele de 12 februarie şi la toate sărbătorile Rusaliilor de atunci şi până în 1983, când avea aproape 90 de ani, părintele Vladimir şi-a împlinit, prin prezența lui la mormântul din Sibiu, cu credincioşie sfântă şi fierbinte, legământul pus pe totdeauna Domnului şi profetului Său.
A avut şi el destul de multe lupte în cursul zecilor de ani de muncă şi jertfă în Oastea Domnului. Mitropolitul Bălan, prigonitorul Oastei Domnului, a intervenit la început şi împotriva părintelui Vladimir, chiar prin Mitropolia Chişinăului, ca să fie pedepsit. Dar Domnul a lucrat pentru el prin nişte oameni mai înțelepți și mai temători de Dumnezeu şi a scăpat cu bine.
După refugierea sa din Basarabia a fost, timp de 11 ani, preot în comuna Strâmbeanu de lângă Târgovişte. Atunci s-a apropiat foarte mult de familia fratelui Ionescu din Vulcana-Pandele, unde a petrecut de atunci şi până astăzi [la data scrierii cărții - n.n.], în fiecare an, zile de sfântă refacere sufletească.
După 1957 a slujit 20 de ani ca preot în parohiile Sâg [şi Tusa] din județul Sălaj, până în 1976, când s-a pensionat. După 1976 s-a mutat la Cluj, unde are o nepoată în familia căreia și-a dus ultimii ani ai vieții sale. De aici din Cluj a făcut mereu multe drumuri prin țară, cât timp i-au îngăduit puterile, spre a cerceta și îmbărbăta pe frați.
În adunarea din Cluj a luat parte la toată activitatea Oastei Domnului, întărind pe frați și îmbărbătându-i cu cuvântul şi exemplul dragostei sale în slujba Domnului.
De aici a luat mereu parte, în toți anii, la toate adunările de reculegere şi mărturisire la mormântul Părintelui Iosif din Sibiu, atât în zilele de 12 februarie, cât și în sărbătorile Rusaliilor, până în cel din urmă an al vieții sale.
În timpul vieții şi activității sale în Basarabia, a colaborat îndeaproape cu mulți frați harnici şi ostenitori ai Oastei Domnului, cum a fost fratele Dumitru Romanenco care, deşi era mare proprietar în comuna Voinova, județul Orhei, totuşi, după ce s-au predat Domnului el şi soţia sa Vera, au devenit nişte harnici misionari în Oastea Domnului. Fratele Romanenco a format chiar o echipă de misionari călări și, în felul acesta, cutreierau multe locuri si vesteau Evanghelia, întemeind adunări ale Oastei şi răspândind mult Cuvântul Domnului. La încheierea însemnărilor acestora, transcriem un ultim cuvânt din partea părintelui Vladimir. Iată-l:
....Închei această biografie a mea cu nesfârșite mulţumiri Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, rugându-mă ca cei ce ne vor urma să afle aici o frumoasă pildă de slujire în Oastea Domnului și în Biserica noastră, hrana necesară pentru a duce lupta sfântă a mântuirii tot înainte, tot înainte...
Mă voi bucura nespus de mult dacă îndemnurile acestea vor ajunge până la inima cititorului, ca să-l hotărască pentru Domnul într-un chip definitiv şi statornic. Domnul Duhul Sfânt să trezească în sufletele moarte și amorţite de păcat o viață vie. Și astfel întreagă Țara noastră şi Comunitatea noastră să fie mântuite.
La sfârşitul vieții mele îmi îndrept privirile şi inima mea cu o fierbinte mulțumire spre Dumnezeul meu, rugându-L să binecuvânteze pe toți frații mei din Oastea Domnului, de peste tot. Eu îi îmbrățișez şi îi sărut pe toți cu o dragoste fierbinte în Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, rugându-i din suflet: iertați-mă, iubiților, iertați-mi tot ceea ce v-am putut greși ca un om pământean în lumea aceasta, ca să căpătăm cu toții acea pace dumnezeiască ce s-a vestit la Nașterea Domnului şi Mântuitorului nostru IIisus Hristos, când s-a zis: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire...
Iar fraților celor mai apropiaţi, care au fost împreună lucrători cu mine în ostășia Domnului şi fratelui meu preaiubit T. Dorz, le spun: Prieteni scumpi şi apropiaţi, vă împărtășesc în chip deosebit iubirea sufletului meu, mulțumirile mele și recunoștința mea pentru amintirile scumpe și nemuritoare, pentru ajutorul și dragostea voastră. Facă Domnul ca, în curând, să ne bucurăm veşnic de biruință în Împărăția Lui împreună cu toți înaintașii sfinți și cu toți urmaşii noştri. Slavă Sfintei Treimi, Care m-a adus până la sfârşitul lucrării mele cu bine. Amin.
Iar pe toți cei ce vor citi această biografie îi rog smerit și fierbinte să se roage către Domnul IIisus pentru mine și pentru soția mea, porumbița mea cea neuitată.
Slăvit să fie Domnul nostru IIsus Biruitorul pentru toate. Amin. Amin. Amin.
Al vostru - părintele Vladimir
La Rusaliile anului 1983
A trecut la Domnul în ziua de 28 martie 1984, la Cluj. A fost înmormântat în cimitirul din Mănăştur. A avut şi el, ca Părintele Iosif, la moartea sa încă o împotrivire din partea celor ce l-au urât. Dar nu poate fi prietenul mai mic scutit de ceea ce a avut parte prietenul său mai mare.
Slăvit să fie Domnul!