2. Preotul şi mucenicul Vasile

Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat Teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununați fiind de preotul Toma Chiricuță de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.

A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica "Sfânta Treime" - Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidați. Avea o minte pătrunzătoare și o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăția vieții sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privințele un exemplu de viață curată si smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înțeles și despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silințele să-l împlinească.

Lăcaşul nou al bisericii din parohia sa era atunci în construcție, abia înălțat un metru de la pământ. Planul era mare şi construcția va cere jertfă şi osteneli nespus de mari. De la început, tânărul preot şi-a luat în cea mai mare grijă şi răspundere sarcina ridicării acestei biserici de forma şi de mărimea cele mai alese.

Dar el a ştiut şi mai bine un și mai însemnat adevăr, anume acela că, înaintea datoriei de a ridica biserica din piatră, un adevărat slujitor al lui Dumnezeu are datoria şi mai mare de a ridica biserica vie, din suflete, pentru Hristos. Şi acest lucru l-a împlinit chiar din primele zile părintele Vasile, în parohia sa din cartierul Ghencea din Bucureşti.

Chiar din anii săi de teologie a aflat despre Lucrarea Oastei Domnului care pornise de la Sibiu prin râvna sfântă a Părintelui Iosif Trifa. Şi încă de atunci şi-a însuşit cu toată hotărârea calea de ostaş al Domnului, pregătindu-se cu toată evlavia şi râvna sufletului său devotat lui Hristos pentru a fi cu adevărat un slujitor destoinic şi vrednic al Domnului.

Cu multă voință şi dăruire s-a aşezat pe munca duhovnicească în parohia sa, organizând adunări ale Oastei Domnului şi alte întâlniri cu parohienii săi, sub diferite forme de activitate. Toate cu scopul ridicării nivelului vieții duhovniceşti şi al propovăduirii Evangheliei până la cea din urmă familie şi până la cel din urmă suflet din parohia sa.

În timpul acestor activități felurite pentru ridicarea bisericii sufleteşti din parohia cartierului Ghencea, numărul sufletelor care se înscriau în Oastea Domnului creştea mereu. Adunarea Oastei Domnului din Ghencea ajunsese să fie cea mai numeroasă și mai puternică grupare din Bucureşti. Şi lucrurile minunate care se realizau acolo îi umpleau de bucurie pe toți cei ce iubeau Cauza Domnului.

Între timp creşteau şi zidurile bisericii de piatră. Fondurile adunate prin străduințele și ostenelile lui ajutau la grabnica terminare. Și în noiembrie 1934 - în mai puțin de 5 ani -, mărețul lăcaş al Oastei Domnului se sfințea, în prezența patriarhului, a ministrului Cultelor și a unora dintre cele mai de frunte autorități din Bucureşti. Toate aceste realizări au cerut însă eforturi atât de mari: alergări prin ploi şi zăpezi, nopți de rugăciune, zile de post, lipsuri personale, încât numai după doi ani, în 1931, se îmbolnăveşte grav de plămâni şi trebuie să se interneze în spitale.

Astfel încep alți cinci ani de muncă, amestecați cu suferinţe din ce în ce mai grele. Dar lucrul Domnului, el nu 1-a lăsat deloc, ba încă, cu cât mai mult vedea că vremea plecării sale la Domnul este tot mai aproape, cu atât lupta şi muncea mai cu râvnă pentru a-şi împlini lucrul pentru care l-a rânduit Dumnezeu. Avea o voință atât de tare în râvna lui, încât nu ținea seamă de nici o jertfă personală. Abia ieşit din alt spital, începea lucrul sfânt cu mai multă putere.

În Casa Domnului nu îngăduia nici un fel de afaceri şi practici nebiblice: cadouri pentru slujbe, alcool, plată pentru rugăciuni nepermise de Evanghelie şi altele de acest fel, cum făceau ceilalți preoți. Asta i-a atras ura celorlalți și tot felul de pâre şi învinuiri nedrepte la cei mari... Împotriva beției şi a localurilor necurate din apropierea bisericii a luptat, spre a le închide ori a le îndepărta, pentru a nu tulbura slujbele sfinte. Aceasta i-a ridicat împotriva sa alți duşmani.

Când era chemat pentru diferite acte de cult în casele unor oameni în care vedea tablouri sau obiecte nereligioase, nu-i lăsa până ce nu erau date afară, spunând că lucrul Domnului nu se poate face în prezența unor astfel de dovezi ale păcatului şi semne ale diavolului.

Suferea mai bine sărăcia, decât să primească felurite cadouri, pentru ca nu cumva slujba Domnului să fie defăimată ori să fie silit ca pentru aceste cadouri să îngăduie unele păcate ori să facă unele înlesniri nepotrivite cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mai bine sărac și curat, zicea el. Când începi să primești daruri, atunci nu poți fi curat în totul față de toți. De cele mai multe ori acestea ți-s date pentru a închide ochii față de un păcat şi a-ți închide gura față de o mustrare.

În biserica sa, părintele Vasile făcea de două ori pe săptămână adunări, ceasuri întregi, cu toți frații și surorile care umpleau Casa Domnului. Miercuri seara era seară de cântări si rugăciuni; vineri seara, adunări de evanghelizare, în care el punea tot sufletul și viața sa. Din timp în timp, organiza serbări cu copiii, ajutat și de soția sa în munca aceasta plină de bucurie.

Aceste munci îi cereau tot mai mult efort și timp și jertfă, astfel că, în ianuarie 1931, fiind atins foarte grav la plămâni, a fost trimis la Sinaia pentru tratament. Abia s-a refăcut puțin și, în martie, s-a întors din nou la munca sa pe care n-o putea părăsi. Dar n-a putut sta decât o lună până când boala a izbucnit din nou, cu sânge, și a trebuit să fie dus la Sanatoriu Geoagiu, unde era în acel timp și Părintele Iosif Trifa.

Starea împreună acolo i-a legat mai mult împreună, iar pe părintele Vasile l-a făcut să se dăruiască şi mai mult luptei Oastei Domnului. Când a izbucnit conflictul de la Sibiu, părintele Vasile a trecut hotărât şi total de partea adevărului pentru care suferea Părintele Iosif, luând atitudine puternică împotriva nedreptății care se făcea Oastei Domnului de către oficialitatea bisericească. Și condamna cu Cuvântul Domnului pe cei ce erau nedrepţi şi necinstiți.

În cadrul Oastei de la Bucureşti a avut şi el nespus de mult de luptat cu cei cărora le plăcea să se numească şefi şi ofițeri, dar care căutau mai mult slava lumească şi foloasele lumeşti decât slava şi foloasele lui Dumnezeu.

Când foaia Isus Biruitorul a fost suspendată pe nedrept, părintele Vasile şi-a dat în locul ei foaia sa, Ostaşul Domnului, prin care Părintele Iosif şi-a putut continua apărarea sa în momentele cele mai grele. Iar mulțimea fraţilor din țară şi-au putut spune cuvântul lor de sprijinire a cauzei drepte a Oastei Domnului şi a profetului ei.

În tot acest timp, deşi bolnav grav şi cu primejdia morții permanent asupra lui, el lucra alături de soția sa şi de alte câteva suflete devotate Domnului la tipărirea, împachetarea şi expedierea foilor la frații din toată țara. Vrăjmaşii lui au organizat împotriva sa până și echipe de bătăuşi care îl urmăreau cu batjocuri de tot felul, aruncând uneori și cu pietre asupra lui. Numai Domnul l-a scăpat de multe ori de aceşti urmăritori.

Între timp au avut trei copii, un băiat şi două fete. Într-o vreme băiatul li s-a îmbolnăvit foarte grav şi, deşi medicul chemat a făcut tot ce a putut, copilului nu i se făcea bine. Într-o seară când copilul avea crize, el s-a aşezat în genunchi la căpătâiul copilului său şi s-a rugat toată noaptea, fără să se ridice de acolo. Soția lui, mama copilului, ne spune: Eu n-am putut face lucrul acesta, dar el l-a făcut. Dimineața, când a venit medicul, copilul nu mai avea nimic. Si nici până azi, când împlineşte 51 de ani, copilul nostru nu a mai avut nimic de atunci. Iată ce mare credinţă şi putere în rugăciune avea acest slujitor sfânt al lui Dumnezeu.

În vara anului 1935, în timpul marilor pelerinaje la Maglavit, a organizat şi el cu parohienii săi din Bucureşti un astfel de pelerinaj, în scopul propovăduirii acolo a Cuvântului lui Dumnezeu. El a scris şi o carte plină de învăţăminte despre lucrurile petrecute la Maglavit. Au fost și acolo suflete care s-au întors la Dumnezeu; totuşi puține față de efortul mare care s-a depus pentru asta.

În anul 1936 a organizat o mare adunare a Oastei Domnului în Bucureşti. Au luat parte atunci mari mulțimi de frați din toată țara, lucrul acesta fiind o puternică dovadă despre însemnătatea Oastei Domnului, care s-a făcut atunci cunoscută în chip măreţ şi în Capitala țării. În vara aceasta, 1936, a venit el la Sibiu cu toată familia, stând mai multă vreme la redacția foii Isus Biruitorul împreună cu Părintele Iosif și cu noi, cei de la redacție, care lucram acolo.

După aceea boala i s-a agravat din nou. A fost internat la Cluj, dar după puțin timp a plecat acasă. În ziua de vineri, 19 februarie 1937, i-a spus soției sale că Domnul îl trage de mână și că în curând va pleca la El. A cerut să i se aducă copilașii să-i binecuvânteze, i-a îmbrăţişat pe copilași și pe mama lor și, cu un ultim cuvânt: Vă iubesc!, a plecat la Domnul în seara aceleiaşi zile.

A avut o înmormântare cutremurătoare, la care au luat parte mii de frați din toată țara şi de peste hotare, în frunte cu Părintele Iosif Trifa, care s-a ridicat de pe patul său de boală pentru a lua parte la această plecare a fratelui şi a sprijinitorului său. A mai fost de față și părintele Vladimir şi mulţi alți frați cunoscuți... Părintele Iosif a rostit o mişcătoare cuvântare. La fel şi părintele Vladimir şi mulţi alți frați.

În istoria Oastei Domnului, părintele Vasile Ouatu a rămas ca o pildă strălucită de preot al Domnului, de ostaş al lui Hristos şi de martir al Său, care nu şi-a cruțat viaţa până la moarte, ci a pus slujba Domnului mai presus de viața sa şi de interesele familiei sale. Cu toată curăția sufletului său, s-a străduit să facă totul pentru Domnul în aşa fel, încât cu nimic să nu-i fie umbrită sau pătată această slujire dusă până la moarte, în toată ascultarea şi dragostea pline de sfinţenie. A fost o jertfă dăruită total, care s-a sfârşit la numai 33 de ani, la fel ca viaţa pământească a Mântuitorului său pe Care L-a iubit şi L-a slujit mai presus ca orice pe pământ.

A fost înmormântat în cimitirul Ghencea din București, iar mormântul său neuitat este vizitat azi cu multă dragoste de către cei ce prețuiesc amintirea şi mormintele sfinţilor.

Ultima scrisoare, cu ultimul cuvânt:

De la Sanatoriul din Geoagiu, părintele Vasile i-a trimis Părintelui Iosif scrisoarea de mai jos, ca un ultim cuvânt al său:

Scump și iubit părinte Iosif! Nu v-am putut scrie până acum. Sunt istovit complet. M-am simțit mai de mult bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptat înainte, cu credința în Dumnezeu. Acum sufăr din greu. Lupta de zi și noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Dar nu disperez. Am conştiinţa pe deplin împăcată că mi-am făcut datoria. Pot muri liniştit în orice clipă. Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ.

Un singur lucru mă mai reține și adesea mă tulbură: soția și copiii care, omeneşte vorbind, mai au încă nevoie de cele pământeşti, dar iarăşi îmi zic: Cel ce dă hrană tuturor... va avea grijă și de scumpii mei.

Sunt în aceste clipe soldatul care cade zdrențuit de gloanțe, dar steagul îl ţine sus, în semn că nu s-a predat inamicului. Eu nu m-am predat. Am luptat, am suferit, dar nu m-am predat. De la țintă nu m-am abătut. Acum, când nu mai am nici o putere, știu sigur că Domnul va desăvârşi totul. În Mâinile Lui le-am lăsat toate - și stau aşteptând împlinirea voii Lui.

În tot momentul mă rog pentru sf. Voastră și scumpă Oastea Domnului. Domnul a voit ca eu să înțeleg toate frământările sf. Voastre și să mă identific deplin cu această lucrare divină. Poate şi de aceea am suferit mult, ca să înțeleg mult.

Acum am timp destul de rugăciune. Altceva nu pot face. De citit nu pot, de vorbit deloc, de scris foarte-foarte greu. Aşa că mă rog.

Nemaiputând scrie, vă salut și vă îmbrățișez, tri-mițând și tuturor celorlalți dragostea mea în Domnul IIisus.

Preotul Vasile Ouatu,

Sanatoriul Geoagiu - 22 X1 1936

Cât de puternic şi mişcător este acest cuvânt testamentar şi ce sfârşit luminos arată el! Ce mare apostol şi preot al lui Dumnezeu a fost acela care și-a putut încheia viața și slujba sa în chip atât de asemănător cu al Sfântului Apostol Pavel, al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al Părintelui şi profetului Iosif!

La moartea părintelui Vasile Ouatu a apărut Isus Biruitorul în ediție specială, scriind următoarele:

O veste de durere împărtăşim fraților de la fronturi: Dragul şi scumpul nostru părinte Vasile de la Bucureşti a adormit în Domnul în seara zilei de vineri, 19 februarie.

S-a stins cel ce a luptat până la sânge în războiul cel sfânt al Oastei Domnului. S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Rom 12, 1), pentru Cauza Lui. S-a stins cel ce nu s-a cruțat și n-a cruțat nimic, ci totul a pus în slujba cea sfântă a Domnului. S-a stins cel ce a stat pe front până ce i s-a stins graiul și a căzut sub greutatea boalei. S-a stins cel care L-a iubit pe Domnul şi lupta Lui în lume mai mult decât pe soția lui, pe copiii lui, mai mult decât sănătatea lui și decât viața lui (Matei 10, 37). S-a stins cel ce s-a cheltuit bucuros pentru turma lui și frații lui (11 Cor 12, 15). S-a stins cel ce n-a știut decât un singur lucru: să lupte și a luptat, să sufere și a suferit, să se jertfească şi s-a jertfit, să sufle în trâmbiță și a trâmbițat. A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit, dar le-a suferit pe toate privind țintă la Căpetenia și Desăvârşirea Credinței noastre (Evrei 12, 2). S-a stins un viteaz al Domnului pe care solia morții, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front ținând sus steagul Domnului IIisus. S-a sfârşit ținând sus Cuvântul Vieții (Filip. 2, 16).

Dragostea pentru frații lui l-a făcut să-și dea viața pentru ei (In 15, 13), lăsându-ne şi nouă, celor ce am rămas, acest testament al luptei şi jertfei pentru Domnul şi Cauza Lui cea sfântă. S-a stins o lumină care s-a topit luminând. S-a stins scumpul şi dragul nostru părinte şi luptător. Dar jertfa lui rămâne.

În temelia războiului nostru cel sfânt, alături de Jertfa cea Mare și scumpă a Scumpului nostru Mântuitor, avem de acum și jertfa copiilor Lui. Avem de acum și jertfa scumpului nostru părinte Vasile, iar jertfele acestea sunt și ele chezășia biruinței noastre, pentru că prin jertfă a biruit Evanghelia. Şi numai prin jertfă biruie și azi. Orice biruință vine numai prin jertfă.

Scumpii noştri frați din toată țara, a plecat la Domnul dragul nostru părinte Vasile, iar noi, cei care am rămas, trebuie să arătăm că ştim prețui dragostea și jertfa scumpului nostru luptător. De aceea, în Numele Domnului, vă rugăm:

1. În înțelegere cu preoții, să se facă rugăciuni și parastase în toate sfintele biserici, iar în ziua

înmormântării, marți, la amiazi, să se tragă clopotele.

2. În toate adunările să cinstim amintirea lui, rugându-ne pentru veşnica lui odihnă.

3. Scumpul nostru va fi înmormântat marți, 23 februarie.

4. Frații vor veni din toate părțile cu steagurile îndoliate.

5. Ziua înmormântării va fi o zi de post și rugăciune.

6. În fiecare an, la Rusalii, să i se prăznuiască amintirea cu pelerinaj la mormântul său.

7. Pentru ziua înmormântării sunt chemaţi toți frații preoți-ostași. Va merge, cu ajutorul Dom-nului, şi părintele Iosif de la Sibiu.

...Părintele Vasile s-a stins la vârsta de 33 de ani... Boala i-a topit cu totul trupuşorul lui (în timpul din urmă avea doar o greutate de 32 kg). S-a chinuit mult, dar credința l-a ținut până la sfârşit în brațele Domnului.

În urma scurtei, dar rodnicei sale vieți, rămâne o monumentală biserică, una dintre cele mai mari din Bucureşti, pe care el a construit-o în cartierul Ghencea, o oaste puternică și multe alte înfăptuiri despre care se va vorbi încă mult. Dar mai presus rămâne o viață și o pildă măreață de luptă și de jertfă până la moarte pentru Cauza Domnului şi a Evangheliei Lui.

La înmormântarea sa de la Bucureşti a participat şi Părintele Iosif Trifa de la Sibiu, care a rostit o lungă și puternică cuvântare, plină de admirație și dragoste fierbinte, în care a arătat toată viața lui de luptă şi jertfă pentru Hristos şi Oastea Sa.

O mulțime de multe mii de oameni l-au petrecut la mormânt. 72 de frați și surori au depus legământul în fața sicriului său.

De Rusalii 1937, un pelerinaj - sute de frați din zeci de comune, 16 judeţe şi 10 steaguri. Aproape 100 de suflete au pus legământ.

Solia unei jertfe. În foaia Isus Biruitorul se anunțase o carte mare cu toată viața și activitatea părintelui Vasile, dar, venind peste noi alte necazuri, această carte va întârzia. Până la scoaterea ei, fratele Tit a spicuit într-o cărticică cu titlul de mai sus unele duioase părți din viața sa şi două predici testamentare.

În foaia Isus Biruitorul au mai apărut mult timp și după moartea lui puternice și frumoase aprecieri scrise despre lupta şi jertfa părintelui Vasile de către cei mai de seamă frați ostaşi. Domnul să-l răsplătească în slava Sa de toate suferințele îndurate pentru dragostea Domnului şi a fraţilor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!