538. Câinii și iepurele
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Câinele aleargă după iepure. Îi simte mirosul. Aleargă, cu gândul la carnea lui. Asudă, în nădejdea că, pe urmă, se va ospăta cu carnea lui. Dar, în momentul când prinde iepurele, hop! - intervine vânătorul cu aspra poruncă: „Nu te atinge!... Iepurele este al meu, numai alergatul a fost al tău! Și bietul câine se linge pe bot. A alergat în zadar.
Așa e și cu lumea și desfătările ei. Aleargă omul, asudă, strânge mereu avuții, cu gândul că, pe urmă, va putea zice:
„Suflete, ai de toate; bea, mănâncă și te veselește!”.
Dar, pe când e gata de mâncare, sosește diavolul cu moartea și îi strigă: „Stai pe loc!... «Iepurele» este al nostru... Al tău a fost numai alergatul...”.
Și omul, nebunul, vede numai atunci că a alergat în zadar. Dar atunci e prea târziu, e prea târziu!...
Dragă cititorule, diavolul scoate în calea noastră „iepurele” lăcomiei după averi și plăceri. Să nu ne lăsăm înșelați a alerga după acest „iepure”! Ci noi să alergăm țintă spre a dobândi cununa! (1 Cor 9, 25). Alergați dar, ca să căpătați premiul!