538. Câinii și iepurele
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Câinele aleargă după iepure. Îi simte mirosul. Aleargă, cu gândul la carnea lui. Asudă, în nădejdea că, pe urmă, se va ospăta cu carnea lui. Dar, în momentul când prinde iepurele, hop! - intervine vânătorul cu aspra poruncă: „Nu te atinge!... Iepurele este al meu, numai alergatul a fost al tău! Şi bietul câine se linge pe bot. A alergat în zadar.
Aşa e şi cu lumea şi desfătările ei. Aleargă omul, asudă, strânge mereu avuţii, cu gândul că, pe urmă, va putea zice:
„Suflete, ai de toate; bea, mănâncă şi te veseleşte!”.
Dar, pe când e gata de mâncare, soseşte diavolul cu moartea şi îi strigă: „Stai pe loc!... «Iepurele» este al nostru... Al tău a fost numai alergatul...”.
Şi omul, nebunul, vede numai atunci că a alergat în zadar. Dar atunci e prea târziu, e prea târziu!...
Dragă cititorule, diavolul scoate în calea noastră „iepurele” lăcomiei după averi şi plăceri. Să nu ne lăsăm înşelaţi a alerga după acest „iepure”! Ci noi să alergăm ţintă spre a dobândi cununa! (1 Cor 9, 25). Alergaţi dar, ca să căpătaţi premiul!