
56. „Vorbește mai mult cu Dumnezeu!”
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Mai săptămânile trecute, o femeie mi se plângea că nu poate aduce la Domnul și pe soțul său. Îi vorbește mereu despre cele sufletești, dar el nu înțelege; nu se prinde nimic de el.
„La necazul acesta - i-am răspuns eu - îți dau un sfat: vorbește cu soțul tău mai puțin despre Dumnezeu și vorbește cu Dumnezeu mai mult despre soțul tău! Roagă-te pentru el!” Femeia a ascultat și soțul său a început a se trezi.
Mare lucru este rugăciunea pentru alții! Să o folosim neîncetat!