569. Când se ascunde tatăl

În chipul de alături se vede un lucru pe care îl cunoaştem şi l-am văzut, de atâtea ori. Dar nu am văzut înţelesul lui duhovnicesc.

Adeseori, tatăl sau mama, jucându-se cu copilaşul lor, sau mergând cu el pe drum, la un moment dat, se fac nevăzuţi. Pe neobservate, se ascund din faţa copilului.

Iar copilul ce face? Trezindu-se fără tata sau mama, se uită speriat în toate părţile şi începe a-şi striga părinţii. Iar când începe să plângă, se iveşte tatăl sau mama; copilul aleargă în braţele lor şi plângerea se schimbă iarăşi în bucurie.

Aşa se întâmplă de multe ori şi cu noi şi Tatăl Ceresc. Sunt în viaţa noastră clipe când Tatăl cel Ceresc parcă ne părăseşte.

Îşi ascunde faţa de la noi, pentru păcatele şi fărădelegile noastre; şi pentru îndreptarea noastră.

Pentru păcatele noastre şi îndreptarea noastră, Tatăl Ceresc ne trimite câte un necaz, câte o încercare. Şi ne lasă în starea aceasta, până când începem să simţim lipsa Lui. Ne lasă singuri, până când începem să-L strigăm pe El. Iar când începem să-L strigăm pe El, plângând cu amar pentru păcatele noastre şi pentru pierderea Lui, atunci El, ca un Tată bun şi iubitor, îndată Se iveşte; ne îmbrăţişează şi ne dă iar sărutul iertării şi al bucuriei.

O, Tată Sfinte, fă şi Tu cu noi, aşa cum facem noi cu copilaşii noştri! Când păcătuim, ascunde-Ţi faţa de la noi şi ne lasă în dureri şi suferinţe, până când vom începe să Te strigăm pe Tine, să ne plângem cu amar păcatul şi să scăpăm iar în braţele iubirii şi iertării Tale!