570. Furtuna, „sloboda” și telefonul

Furtunile şi viforele cele mari strică, mai întâi, telefoanele. Doboară stâlpii de telegraf şi rup sârmele şi, prin asta, satul respectiv, casa respectivă, ţinutul respectiv şi-a pierdut „legătura telefonică”; nu mai poate grăi cu depărtările şi nu mai ştie nimic ce se petrece.

Aşa e şi cu viforul ispitelor şi patimilor. El strică, mai întâi, „telefonul” nostru cel sufletesc; legătura noastră cu Dumnezeu.

Când, prin viaţa noastră, trece vifor de patimi şi ispite, el ne strică, mai întâi, telefonul rugăciunii - al vorbirii noastre cu Dumnezeu; ne ia graiul, ne ia credinţa, ne ia mintea, ne ia ruşinea, ne ia frica de păcat, ne ia şi ne rupe orice legătură cu cerul.

Şi, când vin revoluţii şi răscoale, tot aşa se întâmplă. Furtuna lor strică mai întâi telefonul. Când, la sfârşitul războiului, venise şi pe la noi prin sate un pic de „slobodă” rusească, telegrafele au fost pustiite cele dintâi. Orice „slobodă” strică, mai întâi, telefonul, pentru ca să facă „noapte” de nesiguranţă şi nimeni să nu mai ştie ce se petrece prin ţară şi lume. Aşa e şi cu „sloboda” păcatului. Aşa e şi cu răscoala pe care o fac patima şi păcatul în viaţa noastră. Ea rupe, mai întâi, „telefonul”, legătura noastră cu Dumnezeu şi, prin asta, face „noapte” şi pieire în viaţa şi sufletul nostru.

Fratele meu! Cercetează-ţi telefonul sufletesc! Şi, de cumva e stricat şi nu funcţionează - repară-l! Încopciază iar sârmele la loc şi refă-ţi „legătura” cu cerul, cu Dumnezeu!