570. Furtuna, „sloboda” și telefonul

Furtunile și viforele cele mari strică, mai întâi, telefoanele. Doboară stâlpii de telegraf și rup sârmele și, prin asta, satul respectiv, casa respectivă, ținutul respectiv și-a pierdut „legătura telefonică”; nu mai poate grăi cu depărtările și nu mai știe nimic ce se petrece.

Așa e și cu viforul ispitelor și patimilor. El strică, mai întâi, „telefonul” nostru cel sufletesc; legătura noastră cu Dumnezeu.

Când, prin viața noastră, trece vifor de patimi și ispite, el ne strică, mai întâi, telefonul rugăciunii - al vorbirii noastre cu Dumnezeu; ne ia graiul, ne ia credința, ne ia mintea, ne ia rușinea, ne ia frica de păcat, ne ia și ne rupe orice legătură cu cerul.

Și, când vin revoluții și răscoale, tot așa se întâmplă. Furtuna lor strică mai întâi telefonul. Când, la sfârșitul războiului, venise și pe la noi prin sate un pic de „slobodă” rusească, telegrafele au fost pustiite cele dintâi. Orice „slobodă” strică, mai întâi, telefonul, pentru ca să facă „noapte” de nesiguranță și nimeni să nu mai știe ce se petrece prin țară și lume. Așa e și cu „sloboda” păcatului. Așa e și cu răscoala pe care o fac patima și păcatul în viața noastră. Ea rupe, mai întâi, „telefonul”, legătura noastră cu Dumnezeu și, prin asta, face „noapte” și pieire în viața și sufletul nostru.

Fratele meu! Cercetează-ți telefonul sufletesc! Și, de cumva e stricat și nu funcționează - repară-l! Încopciază iar sârmele la loc și refă-ți „legătura” cu cerul, cu Dumnezeu!