592. Rămășagul lui Xantos
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Înţeleptul Esop era sclav (rob) la Xantos, filozoful. Într-o zi, Xantos făcu ospăţ şi chef mare cu prietenii săi. În toiul chefului, Esop începu a predica despre răutăţile beţiei, spunând că băutura are trei grade: plăcerea, beţia şi furia. Toţi începură a râde de Esop şi îşi băteau joc de el. Xantos se îmbătă aşa de rău, că, în toiul beţiei, începu a se lăuda că el va bea marea întreagă şi, stăruind în prostia asta, puse chiar şi rămăşag pe casa şi averea lui întreagă.
În cealaltă zi, Xantos, înţelegând ce prostie făcuse, se umplu de îngrijorare şi începu a-l ruga pe Esop să-l scape cumva din această încurcătură. Esop se gândi puţin şi apoi zise:
Nu te teme, Xantos! Te voi învăţa eu cum să scapi, dar de altă dată să nu te mai îmbeţi!
Sosind ziua rămăşagului, se adună mulţime mare de popor la marginea mării, să râdă de Xantos. Dar Xantos - învăţat de Esop - astfel grăi:
Oameni buni! E adevărat că eu m-am lăudat şi am pus rămăşag să beau marea întreagă, dar nu a fost vorba ca să beau şi râurile care se varsă în mare. Cei cu rămăşagul să poftească a opri mai întâi râurile şi apoi eu îndată voi goli marea de apă...
Poporul rămase uimit de această înţeleaptă scăpare a lui Xantos şi începu a râde acum de cei care aşteptau dobândirea rămăşagului. Xantos mulţumi călduros lui Esop pentru învăţătură şi din acea zi nu s-a mai îmbătat.