Foto Traian Dorz

6. Lenuța Baltă de la Bușteni

Traian Dorz - Fericiții noștri înaintași

S-a născut în 1919, în județul Iași. De fetiță mică a avut parte de o viață grea, rămânând orfană de tată de la 7 ani. A crescut cu greu, slujind în case străine și trecând prin mari încercări și suferințe…
În ziua de 15 august 1946 s-a predat Domnului într-un chip zguduitor și pentru totdeauna. A avut un grav accident de tramvai, rămânând cu o gravă infirmitate pe toată viața.
După aceea a avut o mare tragedie în familia ei, rămânând bolnavă pe drumuri, din 1964... De atunci s-a devotat total Domnului, luând calea cercetărilor frățești. Cu toate mijloacele pe care Domnul i le dă la îndemână, călătorește mereu pe trenuri, prin gări, prin autobuze, pe la spitale, aziluri sau bolnavi; ea merge mereu propovăduindu-L pe Domnul Iisus și chemând suflete la El. Pe multe zeci și sute de astfel de suflete pierdute le-a ajutat sora noastră să vină la Domnul.
Cu toate încercările prin care a trebuit să treacă mereu, cu toate poverile suferințelor trupești, sora noastră Lenuța nu a încetat nici azi să cutreiere toate drumurile și locurile fraților și ale Domnului, căutând să facă o bucurie, să mângâie o durere, să umple un gol, făcând un bine oricui poate, în Numele Domnului. Domnul Iisus să-i umple inima de bucuria Lui și să-i dăruiască în viața veșnică tot ce i s-a răpit în viața aceasta și mult mai mult decât atât. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Articol 67 din 72
Folosește săgețile ← → pentru navigare