5. Ileana Pintilie din Podoleni

Sora Ileana Pintilie s-a născut în 8 august 1929, în comuna Podoleni, județul Neamț, dintr-o familie de țărani religioși. În anul 1946 a fost chemată de Domnul Iisus în Lucrarea Oastei Sale. Deși numai de 17 ani, sora Ileana s-a predat Domnului din toată inima ei, căutând să-L slujească și să-L laude pe Domnul cu toată curăția și evlavia. Cântările auzite în adunarea frățească în ziua predării ei i-au rămas neuitate pe toată viața. Predarea ei a fost în ziua de 29 iunie, ziua martiriului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Această potrivire cu ziua Sfinților Apostoli a fost ca o profeție pentru viața surorii Ileana și pentru toată asemănarea sa în suferințe și în răbdare cu ei.

Încă în anul legământului său a luat parte la marile adunări care aveau pe atunci loc în multe părți. Îmi amintesc de o mare adunare de atunci de la Lăloaia. Era în anul greu al marii secete din Moldova... Fața ei, în mijlocul adunării și al cântărilor, strălucea de lacrimi și de bucurie, fiind necontenit ca într-o răpire cerească. Ne-a rugat atunci să mergem și în satul ei, în Podoleni, unde nu mai fusesem și în urma stăruințelor ei am mers.

Ce mari binecuvântări au urmat apoi pentru mulți, deși, pentru ea, din partea familiei ei, urmau atunci numai necazuri. Neținând seama de nici o piedică și de nici o amenințare, ea era nelipsită de la adunările frățești, mergând pe jos, adesea singură și la mari depărtări, legând neuitate prietenii cu suflete și familii sfinte în toată țara. Am văzut-o și la înmormântarea fratelui Marini, în 1947, în Ardeal, precum și cu multe alte ocazii.

Iubea cântarea atât de mult! Mai ales Psalmii îi cânta îngerește, totdeauna cu fața și cu privirea strălucind de adorația Domnului. De la început, din micile ei economii în urma muncii ei, și-a cumpărat Biblia și Cartea de Cântări, care au devenit apoi singura ei avuție și prietenele de nedespărțit.

De la 19 ani a făcut cunoștință cu suferința, trecând prin prima ei operație grea. În urma acestei suferințe nu s-a mai căsătorit, hotărându-se să-L slujească pe Domnul în feciorie toată viața ei. După alți câțiva ani, sora Ileana s-a întâlnit cu boala care n-a mai părăsit-o până la moartea pământească. Această suferință i-a venit printr-o tumoare canceroasă pe care ea, la început, n-a luat-o în seamă, muncind mai departe. Dar într-o zi tumoarea ei s-a spart, provocându-i o hemoragie internă.

A fost transportată de urgență la spital, unde a ajuns fără puls și fără sânge, fiind supusă unei operații grele, care a durat șapte ceasuri. Ea a trecut prin această operație, ca și prin toate cele ce au urmat, cu atâta răbdare și credință, încât toți medicii și personalul spitalului care o tratau, uimiți de răbdarea și liniștea ei, au numit-o nu după numele ei din condică, ci toți îi ziceau „Cuvioasa Paraschiva”.

Din cauza stării ei grave, a trebuit să fie internată la spitalul din Iași. Dar și acolo, încă de la început, i-a uimit pe toți medicii care o tratau cu răbdarea și liniștea ei în suferință. Pentru toți era o minune că ea rezistase unei asemenea operații și unui asemenea tratament... Ea le apărea tuturor ca un mort înviat.

În ziua de 29 iunie 1966, când se împlineau 20 de ani din ziua legământului ei cu Domnul, a fost trimisă pentru puțin timp acasă, dar nu peste multe zile a trebuit să meargă din nou la Iași, pentru un tratament cu raze... Tratamentul a fost defectuos pentru ea și, după o lună, a fost trimisă acasă, ca să moară. Carnea locului unde fuseseră făcute razele era distrusă total, arsă. De jur împrejurul mijlocului ei, tot trupul era o rană care puroia...

În acest timp, și tatăl ei era la pat și zăcea în aceeași cameră alături de ea, mângâindu-se unul pe altul cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și cu cântările Psalmilor, până când, de pe patul lui, tatăl ei a trecut la Domnul, în februarie 1968.

Dar îndată după aceea i s-au deschis și mai adânc două dintre rănile ei, în față, pe partea stângă a mijlocului, iar în spate, pe partea dreaptă. De atunci n-a mai putut nici merge, nici sta, decât în genunchi. Medicii care o tratau, neputând-o interna în spital, i-au dat un medicament care trebuia turnat direct în rănile deschise. Aceasta era ca și cum i-ar fi turnat foc, atât de usturător era.

Mai târziu, fiind din nou internată, în timp ce era dusă la baie, a căzut, rupându-și mâna dreaptă. Au urmat alte suferințe care s-au adăugat la celelalte, mereu și ele tot mai mari. S-a încercat să i se dea sânge, dar corpul ei foarte slăbit nu putea să primească decât nespus de puțin.

După trei ani de chinuri a fost trimisă la București. Tot timpul a călătorit numai în genunchi, pe bancă, neputând sta altfel. La spital, zi și noapte, tot numai așa a putut să stea, în genunchi.

Au supus-o la repetate operații, curățându-i pe viu carnea care era bolnavă și lăsându-i rănile tot deschise. De la operație o forțau să meargă pe jos, ca venele să-i sângereze, spre a se curăți prin sângele ei și de ceea ce era bolnav. Ca sângele ei să se închege în rana mare și afundă cât ar încăpea amândoi pumnii în ea... Medicul operator îi spunea: „Te-am chinuit ca pe Hristos”.

După câteva zile mirosea a mort... Cheagurile de sânge intrau în putrefacție. Alte operații și alte tratamente, nespus de grele, au urmat, ani de zile. Într-un timp i-au tăiat bucăți din mușchii picioarelor, ca să-i umple găurile vechilor răni. Atunci sângera din patru răni...

O vreme i s-a mai ameliorat starea, dar după aceea s-a înrăutățit iarăși, trebuind să fie internată prin spitale, când la Iași, când la Piatra Neamț. S-au făcut unele experiențe pe trupul ei chinuit atâția ani. Și mulți dintre medicii și personalul spitalelor au fost cutremurați văzând răbdarea și credința surorii Ileana. Unii s-au apropiat de Domnul, cerând Biblia și promițând credința, numai văzând pilda ei. Multe bolnave care erau cu ea în salon s-au predat Domnului. Mărturia dată de ea a fost una dintre cele mai zguduitoare și mai frumoase pentru Domnul Iisus.

Oricât de frumoase au fost mărturiile și faptele celorlalte surori, poate nici una n-a fost atât de grea și de frumoasă ca a surorii Ileana Pintilie, care, de-a lungul a 34 de ani de suferințe aproape de nesuportat, L-a mărturisit pe Domnul printr-o răbdare îngerească și printr-o nespus de mare credință și liniște smerită sub Mâna lui Dumnezeu și a oamenilor.

În 9 august 1982, Domnul Iisus a venit după sora Ileana și a luat-o la El în Împărăția și mângâierea Lui cea cerească. Cu puțin timp înainte, ea l-a văzut pe Părintele Iosif la Domnul în Cer, iar el i-a arătat locul strălucit pe care îl are în ceruri Oastea Domnului și unde va veni și ea în curând.

Tot timpul bolii ei au vizitat-o mereu frații și surorile, pricinuindu-i multe și mari mângâieri și bucurii sufletești. La privegherea ei și la înmormântare au luat parte mulți frați și surori venind de la mari depărtări.

Răbdarea surorii noastre Ileana a fost pentru noi toți o pildă neuitată și ea va rămâne pe totdeauna așa, fiindcă numai o credință și o dragoste neobișnuite pot fi în stare de așa ceva. Domnul să-i dea mângâierea și răsplătirea Lui veșnice, iar pe noi să ne ajute să avem cu toții o astfel de răbdare în necazuri. Amin.

Slăvit să fie Domnul!