
“Du-te“, i-a zis Isus, “fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele,
pe care i le spusese Isus, și a pornit la drum.
Credința care nu te face să pornești, nu-i credință!
Dacă tu cu adevărat crezi în Hristos și în Cuvântul Său,
dacă crezi în Evanghelia și în Dumnezeirea Sa,
dacă crezi în Judecata și în Răsplata Lui,
- atunci tu neapărat trebuie să pornești!
Să pornești pe calea întoarcerii din păcate la Dumnezeu,
să pornești pe calea căinței, înfrânării și mântuirii,
să pornești prin rugăciune, prin lacrimi, prin ascultare,
să pornești acum, să pornești convins, să pornești voios.
Să pornești pentru tine, pentru ai tăi și pentru alții.
- Căci dacă vei fi sincer în căința ta, vei căpăta iertarea de la Dumnezeu prin Jertfa Răscumpărării lui Isus Hristos (1 Ioan 1, 9).
Dacă vei fi stăruitor în rugăciunea ta vei primi împlinirea cererilor tale, prin mijlocirea Domnului Isus (Ioan 14, 13).
Și dacă vei fi statornic în credința ta vei fi biruitor până la sfârșit, prin puterea lui Isus Hristos (Rom. 8, 37-39).
Poți să crezi neclintit aceasta. Căci este cu totul adevărat.
Dar chiar dacă nu poți crede puternic, pornește totuși!
Pe drum te vor întâmpina solii binecuvântate și binefăcătoare.
La urmă vei ajunge să vezi împlinirea credinței tale slabe
și Dumnezeu îți va da nu numai pe unul ci pe toți ai tăi.
Credința ta sinceră, fierbinte și statornică în Hristos va aduce mântuire la toată casa ta. Crede neclintit aceasta!
Și pornește chiar acum!
Preabunule Doamne,
Te rog dăruiește-mi puterea să mă ridic mereu și să pornesc mereu spre Tine.
Să pornesc cu credință, după ce m-am rugat fierbinte.
Să pornesc hotărât după ce am cunoscut voia Ta.
Să pornesc repede unde este nevoie și niciodată să nu mă oprească nimic când Tu mă chemi sau îmi poruncești să pornesc.
Pentru ca să ajung odată la dobândirea Împărăției Tale împreună cu toți cei dragi ai mei.
Amin.
+
Ajutorul de la Domnul numai prin voință-l iei
rugăciunea cu credință îți aduce tot ce vrei.