A fi închinător adevărat
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Dacă vrei să fii un închinător adevărat al lui Dumnezeu, învaţă-te să fii mulţumit cu ceea ce ai.
Fereşte-te de lăcomia de bani
şi de umblarea după câştig necinstit şi necurat.
Învaţă-te să renunţi şi să te lipseşti de orice câştig cât de mic care ţi-ar fi nemeritat.
Căci pe nesimţite poţi fi robit
şi apoi orbit de lăcomie.
2 - Dacă umbli cinstit şi munceşti conştiincios, munca ta îţi va aduce atâta cât ai nevoie să te hrăneşti şi să te îmbraci cuviincios, tu şi ai tăi. Şi chiar să şi poţi face puţin bine şi altora.
Ce întrece mai mult, poate să-ţi fie astăzi, sau să-ţi devină mâine, un rău,
dar ceea ce strângi cerând cinci preţuri şi înşelând cât mai mult de oriunde poţi, îţi devine sigur un blestem şi o osândă veşnică
şi pe pământ şi sub el.
3 - Pentru a te închina lui Dumnezeu, este totdeauna nevoie să te sui, să te înalţi, să te înnobilezi,
adică să te ridici spre o stare cât mai înaltă şi mai evlavioasă, spre înălţimile duhovniceşti, curate şi sfinte...
numai aşa poţi să-I aduci o închinare vrednică de El.
4 - Toate poruncile Domnului ne îndeamnă să ţinem seama de anumite condiţii, care ni se cer pentru ca închinarea noastră să fie primită.
Şi bine plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Printre acestea cea dintâi este un cuget curat şi o inimă smerită.
5 - Cine nu se va îngriji mai înainte de înfăţişarea cu care se prezintă trupeşte sau sufleteşte înaintea lui Dumnezeu,
acela nu se va îngriji nici dacă ceea ce vrea să-I ceară
sau ceea ce vrea să-I dea lui Dumnezeu,
- este cuviincios sau nu este.
6 - Să nu judecăm pripiţi pe nimeni care vine să asculte Evanghelia Domnului,
pe nimeni care îşi arată în vreun fel dorinţa şi respectul pentru Hristos.
Căci niciodată nu ştim ce plan are Dumnezeu cu sufletul acesta şi nici ce se petrece în inima aceluia care se închină.
7 - Dragă suflete, oricât ai fi de străin de Ierusalim,
adică de problemele religioase şi de căile lui Hristos,
- totuşi nu uita, că ai şi tu un răspuns de dat lui Dumnezeu, odată şi odată, pentru cauza Evangheliei Sale pe pământ.
Dacă nu în ceea ce-i priveşte pe alţii, - cel puţin în ceea ce te priveşte pe tine.
8 - Nu uita că ai şi tu pe conştiinţa ta multe păcate.
Şi că odată va trebui să mergi cu toate acestea la Judecata lui Dumnezeu.
Singura salvare este să te sui şi tu înspre Ierusalim,
adică să începi a te interesa de problema mântuirii tale,
chiar de acum.
9 - În faţa Judecăţii lui Dumnezeu, singura ta salvare este, ca neapărat astăzi să vii să-L cauţi pe Hristos.
Să doreşti să-L afli neîntârziat pe El,
să-L cunoşti şi să-I asculţi Cuvântul Său, predându-te Lui, şi începând o viaţă nouă cu El.
Aşa îţi vei afla iertarea păcatelor tale.
10 - Hristos Isus, Domnul nostru - este Singurul care ne poate da iertarea tuturor păcatelor noastre. Şi numai aşa se află despovărarea conştiinţei şi pacea inimii
şi în final mântuirea sufletului nostru.
Altfel nu.
11 - De nimic n-are atât de multă nevoie orice suflet omenesc, ca de Hristos,
după nimic nu strigă sufletul fiecărui om cu o sete mai arzătoare, ca după Isus.
Nu există o sete mai mare decât setea de El.
Nici o fericire nu-i mai mare ca Prezenţa lui Hristos între noi.
Şi nici o nefericire nu-i mai mare ca lipsa Lui.
12 - Numai puţin dacă avem deschişi ochii unei minţi sănătoase, putem citi pe faţa chinuită a întregii omeniri
şi a fiecărui om în parte
dureroasa lipsă după Hristos.
Nu după pâine, nu după fericire, - după Hristos. Singur în El este totul.
13 - Toate lipsurile tuturor oamenilor sunt numai din cauza lipsei lui Hristos din ei şi dintre ei.
În ochii sufleteşti ai tuturor nu se poate citi nimic mai puternic decât adânca trebuinţă a celor care cândva veniseră din inima civilizaţiei şi culturii, căutând ceea ce nu le putea da nici cultura şi nici civilizaţia lumii, strigând:
- am vrea să vedem pe Isus!
14 - Setea cu care bieţii oameni urmăresc evenimentele,
setea cu care cercetează bisericile
setea cu care citesc cărţile, ziarele, romanele,
setea cu care caută auzirea Cuvântului
setea cu care aşteaptă şi doresc pe vestitorii Domnului
setea aceasta sub toate formele ei, nu este altceva decât marea trebuinţă a sufletului omenesc de a-L vedea pe Isus
de a-L afla şi a-L vedea pe Dumnezeu.
15 - Omenirea a avut mulţi binefăcători în toate timpurile, care i-au căutat fericirea, prin tot ce au crezut ei că-i pot ajuta şi uşura viaţa omenirii şi semenilor lor pe pământ.
Dar cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost în toate timpurile şi în toate locurile, acei care le-au arătat oamenilor pe Hristos.
16 - Acei care nu numai cu cuvântul lor puternic, luminos şi fierbinte, dar mai ales, cu viaţa lor curată, binefăcătoare şi smerită,
au arătat strălucit şi vrednic pe Hristos Viu şi Adevărat, în faţa semenilor lor, în aşa fel ca şi aceştia să-L iubească şi dorească pe Hristos.
17 - Am vrea să-L vedem pe Isus, am vrea să-L auzim pe Hristos...
Ascultă această strigare dureroasă şi adâncă a tuturor celor ce-i întâlneşti.
Poartă-te în aşa fel cu toţi
vorbeşte în aşa fel cu fiecare
ai grijă să umbli totdeauna în aşa fel
încât ascultătorii tăi să spună în urma ta, nu ce frumos ai vorbit tu
ci ce minunat este Isus!
18 - O, să dea Bunul Dumnezeu ca toţi cei care vorbesc în Numele lui Isus
şi toţi cei care stau în slujba Evangheliei Lui
şi toţi cei care se ridică să îndrume sufletele spre viaţă
- să-L mărturisească pe Isus cu o asemenea putere şi roadă încât toţi oamenii să-L vadă pe El în ei.
Facă Domnul ca toţi cei care se vor întoarce de la auzirea cuvintelor noastre, să poată spune cu bucurie: am văzut pe Isus!
19 - Fericiţi vor fi în vecii vecilor, toţi vestitorii Domnului, care au făcut mărturisirea Evangheliei, cu multă smerenie, dragoste şi sinceritate.
Cu smerenie, pentru că ei au întrebat mereu pe alţii socotindu-i mai mari ca ei.
Cu dragoste, pentru că ei n-au făcut niciodată singuri fără fraţi!
Cu sinceritate, pentru că atât ce au făcut era din toată inima.
20 - Întâietatea celor credincioşi nu se impune prin porunci şi prin laude personale ci se recunoaşte prin merite şi smerenie, prin dragostea şi preţuirea ostenelilor sfinte, depuse pentru Domnul, fără nici o pretenţie la vreo răsplată.
Aşa şi-au câştigat întâietatea înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, sfinţii noştri înaintaşi.
Aceştia sunt închinătorii adevăraţi.
O Doamne Duhule Sfinte, ridică mereu în slujba Ta, astfel de slujitori.
Amin.